Anunțul primarului Capitalei privind PARCAREA: Se modifică întreaga politică

Autor: Antonio Grigore
Data actualizării:
Data publicării:
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat, că, foarte probabil, va fi modificată întreaga politică tarifară în ceea ce priveşte parcarea în Bucureşti.


Edilul-şef a fost întrebat despre termenul de finalizare a parcării supraterane Pantelimon-Granitul şi care vor fi tarifele aplicate.

"Vreau să salut compania de construcţii care a lucrat la acea parcare, care, practic, a lucrat neplătită timp de un an şi jumătate. Deci, chiar dacă Primăria Capitalei a avut conturile blocate pentru investiţii în toată această perioadă, ei au continuat să lucreze. În momentul acesta, nu vedeţi oameni pe şantier pentru că este doar o problemă de conectare la un generator mai mare de energie şi atunci este o chestiune punctuală, toate celelalte lucrări sunt terminate acolo. Se termină la toamnă. În ceea ce priveşte tarifele, o să avem, foarte probabil, o modificare a întregii politicii tarifare pe ceea ce înseamnă parcare în Bucureşti", a afirmat Nicuşor Dan.

Citește și: Salarii ASTRONOMICIE pentru MEDICII români care lucrează în STRĂINĂTATE

Primarul general al Capitalei a efectuat vineri o vizită de lucru la şantierul Pasajului Doamna Ghica. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Declarația unică - Foto ilustrativ
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Dan Sucu. Foto: Agerpres
Florin Jianu
Vaci. Foto: Pexels.com
Schimb valutar. Freepik.com
Contor de gaze / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Carrefour Baneasa, închis de ANPC / Foto: Crișan Andreescu
Bani. Foto: Freepik.com
BNR: Indice ROBOR

ROBOR, în scădere. Veşti bune pentru românii cu credite

Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...

Cosmin Marinescu

Cosmin Marinescu (BNR): Prețul banilor nu este rata dobânzii

"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...

Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik
Toyota. Foto: Pexels.com
Finante. Freepik.com
Hidroelectrica
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare
Foto: Freepik.com

Zboruri suspendate la Berlin, din cauza poleiului

Aeroportul internaţional Berlin-Brandenburg va rămâne...

Foto: Pexels
Foto: Freepik.com
Ședință de guvern
Nicusor Dan
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...


pixel