Copiii care poartă un astfel de aparat dentar nu vor mai mânca orice lucru, chiar renunta la anumite alimente nesănătoase. Chips-urile, alunele, floricelele vor rămâne de domeniul trecutului pentru că ele nu vor mai putea fi ușor de mestecat sau vor putea deteriora chiar aparatul dentar.
Uneori, pentru princhideii care au o greutate prea mare, aparatul vine și cu pierderea de kilograme în plus, cel puțin până când se obișnuiesc să-l utilizeze. De multe ori, or evita să mai mănânce gustările între mese, așa că poate fi un considerat un alt beneficiu adus sănătății copiilor. Dacă optează pentru un model invizibil, atunci copiii vor avea o dentiție sănătoasă, dinți perfect aliniați.
Prețul este pe măsură, aparatul invizibil costând peste 1.300 de euro.
Serviciile medicale 2018-2019 pentru asigurați, prelungite cu 3 luni
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Ministerul Finanțelor aduce...
Fără eliminarea risipei...
Ministerul Agriculturii a...
Curs valutar BNR, 6 februarie...
Autoritatea Naţională pentru...
Ministerul Finanțelor...
Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...
"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...
Toyota, cel mai mare producător...
Informaţiile aşteptate de...
Hidroelectrica revine pe prima...
ACUE atrage atenţia asupra...
Curs valutar BNR, 5 februarie...
Ministrul Finanțelor,...
Aeroportul internaţional Berlin-Brandenburg va rămâne...
ANAF a publicat în Monitorul...
Bursa de Valori București a...
Demers pentru stimularea...
Guvernul României are pe agenda...
Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...
Facturile mai mari la energie...