APIA: Se anunţă o scădere a înmatriculărilor de maşini electrice, în România. Care este motivul

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Pentru prima dată în istorie este prognozată o scădere a înmatriculărilor vehiculelor electrice față de anul precedent, un semnal clar al impactului negativ al noilor măsuri asupra acestui segment, potrivit estimărilor APIA - Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile.

Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) dorește să aducă la cunoștința opiniei publice și a partenerilor din industrie necesitatea ajustării prognozei pieței auto pentru anul 2024. Această decizie survine în urma unor schimbări legislative semnificative și a unor evoluții recente la nivel european, care au un impact direct asupra pieței auto din România.

La începutul anului 2024, APIA a realizat o prognoză inițială a pieței auto bazată pe condițiile economice și legislative de la acel moment. Cu toate acestea, în primele șase luni ale anului, au avut loc mai multe modificări care necesită o reevaluare a acestei prognoze.

 

Printre factorii determinanți se numără:

 

- Reducerea ecotichetelor Rabla Plus: Programul Rabla Plus, unul dintre pilonii principali pentru stimularea achiziției de vehicule ecologice în România, a suferit o reducere a ecotichetelor la jumătate. Această măsură a afectat în mod direct atractivitatea vehiculelor electrice pentru consumatori, conducând la o scădere semnificativă a cererii pe acest segment.

 

- Anunțurile Uniunii Europene privind taxele compensatorii la importurile de vehicule electrice din China: Recent, Uniunea Europeană a anunțat introducerea unor taxe compensatorii pentru vehiculele electrice importate din China. Aceste taxe au fost impuse pentru a proteja industria auto europeană de concurența neloială, dar au generat incertitudini și costuri suplimentare pentru importatorii și distribuitorii auto, influențând negativ prețurile și disponibilitatea acestor vehicule inclusiv pe piața locală.

 

Ca urmare a acestor schimbări, APIA a fost nevoită să revizuiască prognoza pieței auto pentru anul 2024, estimând acum o creștere mai moderată față de cea anticipată la începutul anului. Mai mult decât atât, pentru prima dată în istorie, este prognozată o scădere a înmatriculărilor vehiculelor electrice față de anul precedent, un semnal clar al impactului negativ al noilor măsuri asupra acestui segment.

 

Principalele direcții ale prognozei APIA pentru piața auto din România, în anul 2024:

 

 

Piața de autovehicule noi înmatriculate în România va continua să crească și în 2024, dar cu un ritm încetinit, de doar 5,3% față de cel înregistrat în 2023, apropiindu-se ca număr de unități comercializate de anul 2019.

o   Autoturismele își vor menține ponderea de aproximativ 84% din totalul înmatriculărilor, cu o prognoză de 150.000 unități.

o   Vehiculele comerciale ușoare și minibus, respectiv vehiculele comerciale grele și bus, rămân constante cu 19.500 unități prognozate, respectiv 10.900 unități.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Freepik.com
CCR a emis un comunicat
Președintele Nicușor Dan
Curtea Constituțională a României, CCR / Foto: George Călin / Inquam Photos
Circulația s-a redeschis pe Transalpina / Foto: Oana Pavelescu
Amazon
SpaceX
Muzeul Louvre din Paris
OPEC
Blocul din cartierul bucureștean Rahova unde a avut loc o explozie / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Mihai Voicu
Curs valutar. Foto: Mihai Ciobanu
Transportor GNL / sursa foto: Freepik.com /@sharpiloandrey
Christine Lagarde / Foto: BCE / Flickr
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
freepik.com
Yuan vs dolar. Foto: Freepik.com
Aragaz / Foto: Freepik
Blocul din cartierul bucureștean Rahova unde a avut loc o explozie / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Cupru / Foto: Freepik
Camp petrolier / Foto: Freepik
Contor gaze / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

pixel