Apicultorii români cer ajutor statului pentru a scoate producția din impas

Autor: Vlad Roibu
Data actualizării:
Data publicării:
Apicultori
Apicultori
Apicultorii români solicită autorităţilor acordarea unui ajutor de minimis pentru compensarea pierderilor, având în vedere că fenomenele meteo extreme au afectat mai mult de jumătate din producţia de miere, iar lipsa resurselor financiare, scăderea consumului şi importurile masive de miere au generat probleme grave în sector.

"În ultimii ani, producţiile de miere au fost modeste, undeva la sub jumate din producţia medie anuală, iar anul acesta este la fel: nu depăşeşte 48-50% din producţia medie. Nu putem să o vindem nici pe aceasta pentru că preţurile de achiziţie sunt foarte mici, iar importurile de miere din Ucraina şi alte ţări extracomunitare ne omoară. Stăm şi cu bruma de miere pe care o avem în stoc şi nu avem bani să pregătim familiile de albine pentru iernare. Lipsa fondurilor proprii şi lipsa susţinerii financiare din partea Guvernului au determinat în perioada de iarnă şi de primăvară pierderi de familii de albine cuprinse între 30-40% din efectiv în anumite zone", a declarat pentru Agerpres preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea.

Acesta a precizat că anul trecut a apărut o problema nemaiîntâlnită în 50 de ani în apicultura românească şi anume lipsa solicitărilor de miere pentru export, dar şi scăderea consumului intern de miere.

 

Consumul de miere a scăzut la nivel european

 

"Am văzut că nici programul "Mierea în Şcoli" nu va fi accesat de la 1 ianuarie 2024, fiind amânat pentru al 17-lea an consecutiv, deşi România se află în coada clasamentului european privind consumul de miere pe cap de locuitor. Anul acesta, deşi este unul slab, cu o producţie între 12.000 -14.000 de tone de miere, nu merge nici exportul şi nici nu se vinde mierea la intern. A scăzut consumul fantastic peste tot în Europa. Colac peste pupăză, vorba românului, aducem miere din import şi aţi văzut că a recunoscut şi Uniunea Europeană că aproape 48-50% este falsă. Noi aducem miere din Ucraina şi a noastră, care e de valoare, nu o dăm nici la copii, pentru că nu vrem să dăm mierea în şcoli. E ciudat că nu mai putem să exportăm, iar aceasta este o situaţie nemaiîntâlnită în 50 de ani în apicultura românească", a avertizat Fetea.

În acest context, ACA solicită acordarea unui ajutor de minimis de 15-20 de euro pe familia de albine pentru a mai recupera din pierderi, mai ales că anul trecut, chiar dacă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) avea prins în buget un sprijin pentru sectorul apicol, acesta nu a fost acordat.

"Am avut mortalităţi iarna trecută, am avut secetă în acest an, iar acum familiile de albine sunt slabe. S-a terminat demult activitatea apicolă şi de acum până la iernare trebuie să dăm mâncare din pungă, ori toate acestea presupun cheltuieli ce depăşesc 150-200 lei/familia pe albine, adică în jur de 50 de euro/familie, ceea ce este foarte mult. Sunt mulţi profesionişti care nu mai reuşesc să supravieţuiască. Toate aceste probleme determină o scădere a interesului apicultorilor pentru această meserie, inclusiv a celor tineri, şi, în măsura în care Guvernul, prin Ministerul Agriculturii, nu va găsi o soluţie de sprijin pentru sector, situaţia va deveni din ce în ce mai dramatică. Noi am cerut întotdeauna un minimis între 15 şi 20 de euro pe familia de albine, dar dacă se dau 5 lei, 10 lei, e vorba de două-trei kilograme de hrană pentru iernare, este important că mai puteam recupera ceva din gaura făcută în acest an şi anul trecut", a subliniat şeful ACA.

 

A fost solicitat sprijin financiar pentru apicultorii din România

 

În urmă cu câteva zile, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România i-a solicitat o întâlnire ministrului Agriculturii, Florin Barbu, pentru a-l informa despre problemele grave din apicultură şi pentru găsirea unor forme de sprijin financiar în aşa fel încât cheltuielile suplimentare efectuate de apicultori în ultimii ani pentru menţinerea în viaţă a familiilor de albine să fie acoperite. De altfel, au fost trimise astfel de informări şi către premierul României.

"Ni s-a spus că se gândesc la acordarea unui ajutor de minimis şi la altă formă de sprijin pentru apicultori, dar ne tot gândim pe sectorul ăsta de 5, de 10 ani şi tot nu facem nimic. Am văzut că ministrul Agriculturii a semnat autorizaţiile temporare pentru tratarea seminţelor cu neonicotinoide pentru culturile de toamnă, dar nouă nici măcar nu ne-au cerut o părere. Măcar alţi miniştri ne-au mai chemat la o discuţie amicală să ne spună că sunt solicitări de la sectorul vegetal şi ne întrebau ce măsuri pot fi luate, iar acum am aflat din presă. Lipseşte dialogul cu sectorul apicol şi nu ştiu de ce, pentru că noi am avut întotdeauna un comportament onorabil şi profesionist. Repet, lipsa dialogului, faptul că nu se poate vinde mierea, preţurile sunt foarte mici, preţurile de cost care au crescut cu 30-40% şi niciun ajutor financiar, cam acestea ar fi problemele noastre. Ei tot bat apă în piuă că sunt fonduri prin Programul Naţional Apicol (PNA), dar de acesta beneficiază doar aproximativ 25% dintre apicultori, iar restul de 75% stăm şi aşteptăm divinitatea să ne ajute şi natura mamă. De aceea am solicitat o întâlnire cu Ministrul Agriculturii, pentru analizarea acestor probleme, pentru evitarea colapsului şi găsirea unor soluţii reale în apicultură", a explicat Ioan Fetea.

Nu în ultimul rând, reprezentantul apicultorilor a adăugat că, în cazul în care se va aproba pachetul de măsuri fiscale apărute recent în spaţiul public, acesta ar putea afecta mai mult de jumătate din acest sector.

"La noi jumătate sunt PFA şi jumătate persoane fizice. Sigur că ne afectează şi pe noi ca asociaţie, pentru că avem societăţi comerciale, avem peste 40 de societăţi comerciale care sunt în categoria microîntreprinderilor, ori, dacă ne bagă la 3% impozit pe venit, este teroare. Trebuie să închidem jumătate din ţară şi nu vor mai avea puncte de achiziţie, de desfacere, de aprovizionare, nu numai apicultorii, dar nici produsele stocului nu vor mai fi valorificate. Cum să schimbi acum Codul fiscal când anul financiar mai are încă trei-patru luni? Omul şi-a făcut un buget şi acum este dat peste cap", a adăugat preşedintele ACA.

Potrivit datelor statistice, consumul autohton de miere este estimat la 550 de grame pe locuitor, însă România se află la coada clasamentului european, în condiţiile în care românii consumă de 3-4 ori mai puţină miere comparativ cu cele două kilograme consumate în Germania sau 1,5 kilograme în Olanda şi Belgia. Românii consumă în fiecare zi 70 de grame de zahăr şi doar 3 grame de miere.

În anii trecuţi, producţia de miere a României era, în medie, de 22.000 de tone de miere anual, ţara noastră clasându-se pe locul patru în Europa.

În prezent, la nivel naţional există 2,35 milioane de familii de albine şi sunt înregistraţi peste 35.000 - 37.000 de apicultori, în jur de 50% fiind membrii ACA, care deţin peste 60% din efectivele de albine.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Investitori la bursă / FOTO: Freepik
Este nevoie de redresare
Lacătul pe ușă
COP29 BAKU / FOTO: https://cop29.az/en/media-hub/media-gallery/35/album?slide=8
Garage DDD / FOTO: Captură ecran
Toyota
Donald Trump / Foto: Flickr, Casa Albă

Echipa Donald Trump II: Loialitate în slujba unei ambiții

Președintele ales a dezvăluit într-un timp record numele...

În laboratoare / FOTO: https://www.leti-cea.fr/cea-tech/leti/Pages/presse/Phototheque.aspx
Mașină electrică / FOTO: Freepik
Unicredit

UniCredit exclude relocarea sediului central în Germania

Andrea Orcel, directorul general al UniCredit SpA, a...

Unilever / FOTO: Freepik

Unilever vrea să renunțe la o serie de produse alimentare

Este o manevră care face parte din planurile de...

foto: pexels.com
O colaborare de succes
Bună dimineața! Să aveți o zi minunată!
Mașină electrică / sursa: Freepik.com
Jeff Bezos și Elon Musk
La volan, fără griji! FOTO: Freepik
Bitcoin / Foto: Freepik
Bentley

Bentley spune „nu încă”: ce ascunde strategia Beyond100+

Bentley Motors Ltd., unul dintre cei mai exclusiviști...

Bursa de Valori București
Ministrul Marcel Boloș / FOTO: Facebook
Stație de transformare / Foto: Freepik
Bună dimineața! / Foto: rawpixel.com
ArcelorMittal

ArcelorMittal amână investițiile verzi planificate în UE

Al doilea mare producător de oțel din lume are pretenții...

Cu ochii pe mesaje / FOTO: Freepik
foto: pexels.com
Concedieri / sursa foto: Freepik.com / Drazen Zigic
Aragaz / FOTO: Unsplash

Ungaria caută noi surse de aprovizionare cu gaz natural

O strategie menită să asigure un echilibru între...


pixel