Aplicația Programului Casa Verde Fotovoltaice se deblochează la ora 10:00

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik
Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik
Anunțul a fost făcut de Administrația Fondului pentru Mediu, într-o postare pe Facebook.

Aplicația Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională – Casa Verde Fotovoltaice se va debloca începând cu data de 23.01.2024, ora 10.00, precizează AFM în postarea pe pagina de Facebook a instituției.

Astfel, începând de mâine, ora 10.00, solicitanții care nu au selectat un instalator până la data suspendării Programului, au la dispoziție un termen de maximum 90 de zile pentru selectarea unui instalator validat, prin intermediul aplicaţiei puse la dispoziție de AFM la adresa www.afm.ro. În cadrul aplicației va fi disponibilă lista completă a instalatorilor validați de către Administrația Fondului pentru Mediu.

În acest termen, instalatorii selectați au obligația efectuării analizei documentelor încărcate de solicitant precum și aprobarea solicitanţilor eligibili, în condițiile și termenele stabilite prin Ghidul de finanțare a Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională, aprobat prin Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 1063/2023.

În cazul solicitărilor de revenire în statusul ”în verificare conformitate și eligibilitate”, determinate de rezoluția eronată aplicată de instalatori în aplicație, în urma analizei documentelor încărcate de solicitant, se stabilește un termen de maximum 5 zile calculate de la data de 23.01.2024, în cadrul căruia instalatorii sunt obligați să remedieze aceste situații.

1. Panouri fo... (panouri-fotovoltaice_13630200.jpg)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Dosare ANAF. Freepik.com
Vânzare online / Foto: Freepik
Investiții / Foto: Freepik
Documente
Volodimir Zelenski și Donald Trump / Foto: Reuters / Kevin Lamarque
Delegațiile din Ucraina și SUA
REMAT
Uzină Ford / Foto: Flickr

Ford pune frână producţiei de vehicule electrice

Ford reduce drastic gama de vehicule electrice.

Atacurile cibernetice au devenit normă în spațiul digital din România
Fermieri / Foto: Freepik

25 de milioane de euro sprijin pentru fermierii români

Fermierii români vor beneficia de un sprijin financiar...

Dronă militară / Foto: Freepik
Uzină auto / Foto: Flickr
Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Supermarket. Freepik.com
Factura. Freepik.com
Taxe / Foto: DCBusiness
Industrie. Foto: Pexels.com
Banca Națională a României

BNR: ROBOR a scăzut, însă IRCC a ajuns la o valoare record

Veşti bune pentru românii care au credite în lei...

Energia, călcâiul lui Ahile al Europei / Foto: Freepik
Foto: Pexels.com

Tinerii îngroaşă rândurile şomerilor

În trimestrul III al anului 2025, rata de ocupare a...

Wall Street. Foto: Freepik.com
Sediul Băncii Centrale Europene / Foto: BCE / Flickr
Foto: Freepik.com
Grecia
BVB
Diana Buzoianu

pixel