Apple tună și fulgeră împotriva Comisiei Europene. Ce-i reproșează

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Compania Apple a achiziţionat startup-ul britanic Spectral Edge
Compania Apple a achiziţionat startup-ul britanic Spectral Edge
Decizia prin care Comisia Europeană a cerut Irlandei să recupereze 13 miliarde de euro de la Apple reprezentând taxe necolectate "sfidează realitatea şi bunul simţ", a anunţat grupul american, care a contestat în justiţie decizia Executivului comunitar, alături de Irlanda.

De asemenea, producătorul de iPhone-uri a acuzat Comisia Europeană că şi-a folosit atribuţiile de combatere a ajutoarelor de stat "pentru a modifica retroactiv legislaţia naţională" în vigoare, încercând să schimbe sistemul de impozitare internaţional, un proces care creează incertitudini legale pentru afaceri.

Argumentele Apple la Tribunalul General de la Luxemburg, cea de-a doua instanţă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), vin după ce Executivul comunitar a decis în 2016 că gigantul american a beneficiat de pe urma unui ajutor de stat ilegal din cauza a două reglementări fiscale din Irlanda care i-au redus în mod artificial povara fiscală mai mult de două decenii.

Cazul vine pe fondul deciziei Comisiei Europene de a evalua dacă facilităţile fiscale de care au beneficiat diverse multinaţionale în UE le-au acordat acestor companii avantaje inechitabile faţă de concurenţii lor, încălcând reglementările UE privind ajutorul de stat.

Citește și Anchetă. Google, Apple, Facebook și Amazon, suspectate de monopol

Directorul financiar al Apple, Luca Maestri, a condus delegaţia companiei la Tribunalul General de la Luxemburg, unde cinci judecători audiază argumentele ambelor părţi.

Disputa are drept obiect modul în care Apple alocă aproape toate profiturile realizate de pe urma vânzărilor din Europa către o serie de "head offices" din Irlanda, care beneficiază de un regim fiscal special. Impozitul pe companii în Irlanda este deosebit de mic, 12,5%, însă, potrivit Comisiei Europene, grupul Apple a plătit în Irlanda un impozit de doar 1% în 2013 şi unul de doar 0,005% în 2014

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Bani. Foto: Freepik.com
Cosmin Marinescu

Cosmin Marinescu (BNR): Prețul banilor nu este rata dobânzii

"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...

Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik
Toyota. Foto: Pexels.com
Finante. Freepik.com
Hidroelectrica
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare
Foto: Freepik.com

Zboruri suspendate la Berlin, din cauza poleiului

Aeroportul internaţional Berlin-Brandenburg va rămâne...

Foto: Pexels
Foto: Freepik.com
Ședință de guvern
Nicusor Dan
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...

Poluare / Foto: Freepik
Contor de gaze / Foto: Freepik
Banca Națională a României / Foto: Oana Pavelescu
The Washington Post / Foto: DCBusiness

The Washington Post anunță concedieri masive

The Washington Post a început miercuri o rundă amplă de...

Lingouri de aur
Porțile de Fier

pixel