Aproape 4 miliarde €, valoarea proiectelor din fonduri europene lansate de CNAIR între octombrie 2018–iunie 2019
Autor: Matei Ion
Data publicării:
CNAIR
CNAIR
Autostrada Sibiu-Pitești, Autostrada Transilvania sau Autostrada de Centură a Capitalei, cunoscută și ca Ringul 0, Podul de la Ungheni și o serie de Drumuri Expres. 

Sunt doar câteva din proiectele de infrastructură care pun România pe harta transportului rutier internațional.

Multe dintre ele au fost lansate de CNAIR în perioada octombrie 2018 – 30 iunie 2019.

Pentru altele, documentația este pregătită pentru lansarea contractelor în licitație publică.

Pentru o parte din proiectele lansate s-au semnat contractele și s-a început fie proiectarea fie construcția, iar altele sunt în perioada de evaluare a ofertelor și până la încheierea acestui an este posibil să se ajungă la semnarea contractelor.

“Am vrut să completez rutele de mare viteză care deși erau de mult timp abordate aveau sectoare importante lipsă.

Mă refer în special la Coridorul 4 Pan-European, la Autostrada de Centură a Capitalei, la Autostrada Transilvania și la Drumul Expres Craiova- Pitești”, a declarant Directorul General al CNAIR Narcis Neaga pentru DC News.

„ Din traseul Coridorului 4 lipsește un tronson important : Sibiu – Pitești. Când am preluat mandatul, două secțiuni erau lansate deja în licitație, cele din capete, adică Sibiu – Boița și Pitești – Curtea de Argeș.

Însă secțiunea 4, Curtea de Argeș – Tigveni, nu era încă pregătită suficient. Împreună cu ceilalți colegi am completat documentația lipsă și după obținerea Acordului de mediu am lansat proiectul în licitație, în luna martie anul acesta. Adică încă 10 km la o valoare de 435 de milioane de euro, din fonduri europene nerambursabile.

O altă zonă la fel de importantă pentru coridoarele europene care tranzitează România, este cea a Capitalei. Aici practic se intersectează Coridoarele 4 și 9. Tocmai de aceea este extrem de important ca această zonă să fie tranzitată rapid pe căi rutiere de mare viteză. Și aici am constatat că lipsește un segment important. Practic nu se avea încă în vedere Sectorul de Nord al Autostrăzii de Centură a Capitalei, Ringul 0, care asigură legătura pe Coridorul 9, între sudul și nordul Continentului. Am lansat la începutul acestei luni acest segment în licitație, iar acum cele trei sectoare care îl compun sunt în faza de depunere a ofertelor. Vorbesc aici de un total de 45 de km la o valoare de 465 milioane de euro. Tot bani europeni nerambursabil.

Nu am uitat nici Autostrada Transilvania. Faimoasa Autostradă Bechtel trenează de ani de zile. Sunt porțiuni mari care lipsesc, inclusiv cele care fac legătura cu frontiera. Așa că am luat măsuri și aici. Rezultatul... 3 loturi cu o lungime totală de peste 55 de km și o valoare totală de aproape 561 de milioane de euro, lansate în licitație în martie anul acesta.
Și să nu uităm porțiunea lipsă de pe Autostrada Lugoj – Deva, faimoasa porțiune cu tunelurile pentru urși. Sunt 9 km la o valoare estimată de 296 milioane de euro.

Toate aceste contracte pentru proiectare și execuție aflate în licitație, înseamnă 119 km și valoare totală de aproape 1,8 miliarde de euro.

Iar lucrurile nu se opresc aici. La ora la care vorbim sunt pregătite pentru lansarea în licitație alte 6 proiecte, cu o valoare de 2,11 miliarde de euro, pentru construcția a 133 de km de drum de mare viteză și a unui pod. Lansarea în licitație a acestor proiecte este programată pentru luna iulie 2019. Ma refer aici la tronsoanele 3 și 4 Craiova – Pitești, la Subsecțiunile Poarta Sălajului- Zalău și Zalău – Nușfalău de pe Autostrada Transilvania, la Drumul Expres Brăila – Galați, la Varianta de Ocolire Iași Nord la profil de autostradă și la Podul peste Prut de la Ungheni.

Pentru a rezuma, spun doar atât: 3,91 miliarde de euro bani europeni și 252 de km de drum de mare viteză, proiecte lansate sau aproape de lansare, în perioada octombrie 2018 – iunie 2019”, a concluzionat Directorul General al CNAIR, Narcis Neaga.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

BNS reclamă inechitățile din sistemul fiscal

Blocul Naţional Sindical aduce în atenţia publicului...

Serviciile Starlink, afectate de furtuna solară

Starlink, divizia de sateliți a companiei SpaceX a lui...

Activiștii de mediu au atacat fabrica Tesla de lângă Berlin

Activiștii germani de mediu au declanșat un protest care...

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

Informațiii despre depozitele bancare, pensiile...

Economia Chinei dă semne de redresare. Analiștii, precauți

Exporturile și importurile Chinei au înregistrat o...

Românii pot cumpăra din nou titluri Tezaur

Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în...

Companiile europene se îndepărtează de China. Analiză

Este o realitate constatată de Camera de Comerț a UE în...

Atac la Google: OpenAI va dezvălui un motor de căutare

Evenimentul a fost programat pentru începuul săptămânii...

Apple, nevoită să își ceară scuze pentru o reclamă șocantă

Gigantul de tehnologie a fost acuzat de insensibilitate...

Nestlé: Investiție în ”economia albastră”

Compania a explicat despre ce este vorba.

Riscurile ”mascate” de pe piața mondială a zahărului

Despre piața zahărului se poate spune că este...

Disney și Warner își unesc forțele împotriva Netflix

Disney și Warner Bros. Discovery intenționează să ofere...


pixel