Argintul se pregătește să ia cu asalt piețele. Prognoza HSBC

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Totuși, părerile sunt împărțite
Totuși, părerile sunt împărțite
Dintre metalele prețioase, argintul a afișat cea mai inconsecventă evoluție, devenind un fel de leneșul familiei. Totuși, sunt experți care cred într-o revenire în forță a acestei materii prime. 

Prețul argintului a scăzut cu peste 10% în 2022, demonstrând, astfel, cea mai slabă performanță dintre principalele metale prețioase. Cu toate acestea, unii analiști sunt încrezători că prețul argintului a atins deja punctul minim și ar putea începe o revenire moderată, scrie Bloomberg.

Valoarea metalului a scăzut în acest an pe fondul întăririi monedei americane, al creșterii ratelor dobânzilor și al încetinirii creșterii economice. Analistul-șef pe metale prețioase al HSBC Securities SUA, James Steele, consideră că de la sfârșitul anului 2022 prețurile argintului s-ar putea înscrie pe un trend ascendent, pentru simplul motiv că sectoarele de energie electronică și solară susțin în mod stabil consumul industrial de metal, iar segmentul de retail și cel al bijutierilor de pe piață prezintă, de asemenea, o cerere constantă de argint.

"Credem că argintul este supravândut. Cererea industrială de argint va beneficia, în cea mai mare parte, de un sprijin semnificativ și nu va reflecta o încetinire industrială generală", a declarat James Steele. El a adăugat că prețurile mai mici vor stimula, de asemenea, cererea din partea unor consumatori cheie precum China și India.

Păreri pro și contra 

Cu toate acestea, există și factori de limitare a creșterii argintului. Este vorba de așteptările privind retragerea stimulentelor economice și de temerile legate de o încetinire a economiei, notează Bloomberg.

Wayne Gordon, director executiv pentru mărfuri și valută în cadrul diviziei Global Wealth Management a UBS Group, consideră că prețul argintului va urma prețul aurului, astfel încât investitorii ar trebui să ia în considerare cumpărarea ambelor metale atunci când Rezerva Federală a SUA se va întoarce la politici mai blânde și la sprijin pentru creșterea economică. "Credem că, odată ce va sosi faza de revenire a aurului, dinamica prețului argintului ar putea să surclaseze metalul galben", a spus expertul.

Deși HSBC rămâne pozitiv în privința argintului, banca și-a redus previziunile și se așteaptă la un preț mediu de 22,25 dolari pe uncie în acest an și de 23,50 dolari pe uncie anul viitor. UBS se așteaptă ca prețul argintului să scadă la 19 dolari pe uncie până la începutul anului 2023.

Citește și Aurul se menține aproape de maximele ultimelor trei săptămâni

Este adevărat că astăzi, prețul metalului galben a afișat o ușoară scădere, dar experții asigură că este doar o slăbiciune de moment. 

Prețul aurului a scăzut luni, pe fondul creșterii randamentelor la obligațiunile americane, deși așteptările privind o cale mai puțin agresivă de majorare a dobânzii de referință de către Rezerva Federală a Statelor Unite au zdruncinat dolarul și au menținut lingourile aproape de maximul ultimelor trei săptămâni.

Aurul spot a cedat 0,3%, coborând la 1.760,53 dolari pe uncie, la primele ore ale diminții. Lingoul de aur a oscilat în apropierea celui mai ridicat nivel din 6 iulie, de 1.767,79 dolari, atins vineri. Contractele futures pentru aur din SUA au scăzut cu 0,3%, la 1.776,50 dolari pe uncie.

"Dolarul se retrage și împinge aurul în sus. Așteptările se îndreaptă spre o încetinire rapidă a ritmului economic și indică o înăsprire mai puțin agresivă", a comentat Stephen Innes, managing partner la SPI Asset Management.

În prezent, traderii apreciază la 31% șansele ca Fed să mențină ritmul actual de majorare a ratelor cu 75 de puncte de bază la următoarea ședință din septembrie și la 69% șansele unei majorări mai mici, de numai jumătate de punct. Făcând ca aurul denominat în dolari americani să fie mai ieftin pentru deținătorii de alte monede, dolarul a scăzut aproape de minimul ultimelor trei săptămâni față de rivalii săi. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

UE. Foto: Freepik.com
Nicușor Dan - FOTO: Agerpres
consiliul pentru pace - FOTO: Agerpres
Chatgpt. Freepik.com
Economii. Sursa: Freepik.com

Probleme tehnice la sistemul de achiziționare a rovinietei

Sistemul de achiziționare a rovinietei este blocat din...

STB București: Prețurile călătoriilor ar putea crește

Primăria Capitalei propune creșterea tarifelor pentru...

Nicusor Dan - FOTO: Agerpres
Ilie Bolojan / Foto: Facebook

Ilie Bolojan, despre acordul UE-Mercosur

Premierul Ilie Bolojan a explicat că decizia privind...

TikTok. Freepik.com
ilie bolojan - FOTO: Agerpres
Fabrica. Foto: Freepik.com
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Târg imobiliar

Statul impune reguli dure pe piața imobiliară

Dezvoltatorii imobiliari vor fi obligați să le ofere...

Casa de schimb valutar: Foto: Oana Pavelescu
Contabili / Foto: Freepik

Scrisoarea ANAF care poate opri un control fiscal

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF)...

Viktor Orban / Foto: MTI
Oameni de afaceri / FOTO: Freepik

ANAF schimbă formularul 300 de TVA: apare un nou decont

Agenția Națională de Administrare Fiscală a pus în...

Nicușor Dan
Bursa de Valori București
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Fondurile PNRR vor fi controlate la sânge
Loto

Loteria Română vrea să demareze o campanie publicitară

Loteria Română organizează licitaţie deschisă pentru...

Oameni pe stradă / Foto: Freepik
ANAF
Cele mai puternice fonduri de pensii își retrag banii din obligațiunile americane

Fondurile de pensii din Europa de Nord încep să fugă de SUA

Marii investitori instituționali din Europa de Nord...

Documente. Freepik.com

pixel