ASF: Societățile de asigurări au subscris prime brute de aproximativ 11 miliarde de lei, în 2019

Autor: Matei Ion
Data actualizării:
Data publicării:
Obiective UNESCO cuprinse în cele 12 rute culturale/turistice aprobate spre finanțare
Obiective UNESCO cuprinse în cele 12 rute culturale/turistice aprobate spre finanțare
Societăţile de asigurare autorizate şi reglementate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) au subscris, în anul 2019, prime brute în valoare de aproximativ 11 miliarde lei, în creştere cu peste 8% faţă de valoarea înregistrată în anul precedent, potrivit unui comunicat.

Conform ASF, piaţa asigurărilor din România rămâne orientată spre activitatea de asigurări generale, care deţine o pondere de 79% din totalul primelor brute subscrise de societăţile de asigurare.

Volumul total al primelor brute subscrise pentru asigurările generale, în anul 2019, a fost de 8,724 miliarde de lei, în creştere cu aproximativ 8,5% faţă de 2018.

Primele 10 societăţi de asigurare care au subscris prime aferente asigurărilor generale au cumulat o valoare de 8,352 miliarde de lei, ceea ce reprezintă circa 96% din totalul acestui segment de activitate. Din totalul primelor brute subscrise pentru asigurări generale, cele mai mari ponderi le deţin clasele A10 - Răspundere civilă pentru utilizarea vehiculelor auto terestre (46%), A3 - Vehicule terestre, exclusiv materialul feroviar rulant (27%) şi A8 - Incendiu şi calamităţi naturale - pentru alte bunuri decât cele asigurabile în clasele A3 - A7 (13%).

Valoarea totală a primelor brute subscrise pentru asigurările RCA în anul 2019 a atins aproximativ 3,78 miliarde lei, restul până la totalul clasei A10 reprezentând asigurările transportatorului pentru marfa transportată în calitate de cărăuş şi asigurările RCA subscrise pe teritoriul altor state membre UE în baza dreptului de liberă prestare a serviciilor. Comparativ cu anul precedent, valoarea primelor brute subscrise a crescut cu aproximativ 5%.

Citește și: ISF suspendă plata taxei plata taxei de examinare până pe 1 iulie

Primii doi asigurători cumulau, în anul 2019, aproximativ 71% din portofoliul de asigurări RCA din România. La 31 decembrie 2019, cele mai mari ponderi au fost deţinute de poliţele cu o valabilitate de 6 luni, respectiv 12 luni. Pe ansamblul întregii pieţe, prima medie RCA anualizată a crescut cu aproximativ 3% la 31 decembrie 2019, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, înregistrând valoarea de 631 lei.

ASF menţionează că, în 2019, asiguratorii RCA au încheiat un număr de 205.330 clauze de decontare directă, primele brute subscrise aferente acestora fiind de 20,217 milioane de lei.

Pe ansamblul pieţei asigurărilor de locuinţe (obligatorii şi facultative), la 31 decembrie 2019, a fost consemnată o creştere a primelor brute subscrise de aproximativ 6%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Numărul de contracte de asigurare obligatorie de locuinţă în vigoare la sfârşitul perioadei de raportare (1,73 milioane ) s-a majorat cu circa 2%, primele brute subscrise (în valoare de 159,341 milioane de lei) au crescut cu aproximativ 4%, în timp ce indemnizaţiile brute plătite (5,347 milioane de lei) au crescut cu 61%.

Subscrierile aferente asigurărilor facultative de locuinţe (prime brute subscrise de 370,489 milioane de lei), pe parcursul anului 2019, au înregistrat o creştere de aproximativ 6% comparativ cu anul precedent, în timp ce indemnizaţiile brute plătite (93,467 milioane de lei) au fost în creştere cu circa 46%, iar numărul de contracte noi încheiate în perioada de raportare (1.356.676) s-a majorat cu 12%.

În anul 2019, a continuat dinamica pozitivă a sectorului asigurărilor de viaţă, manifestată începând cu anul 2015, iar volumul primelor brute subscrise se menţine la cel mai ridicat nivel din ultimii ani. Primele brute subscrise aferente asigurărilor de viaţă se ridicau, la 31 decembrie 2019, la 2,255 miliarde de lei, în creştere cu 7,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Primele două societăţi, din punct de vedere al volumului primelor brute subscrise pentru activitatea de asigurări de viaţă, au deţinut o cotă de piaţă cumulată de 53%. De asemenea, 10 societăţi au deţinut o pondere de 97% din volumul total al primelor subscrise pe acest segment, cu subscrieri cumulate în valoare de 2,198 miliarde de lei.

Asigurările de sănătate au cumulat la finalul anului 2019 prime brute subscrise în valoare de aproximativ 372 milioane lei, în creştere cu circa 11,2% faţă de anul precedent. Numărul de contracte în vigoare la finalul anului 2019 se situa la 403.308, în creştere cu 10% faţă de numărul contractelor în vigoare la finalul lui 2018. Cele mai multe dintre contractele în vigoare (366.712, reprezentând peste 91% din numărul total de contracte) sunt încheiate pentru asigurări de sănătate asimilabile asigurărilor generale.

În anul 2019, societăţile de asigurare au raportat indemnizaţii brute plătite, cumulat pentru cele două categorii de asigurări, în sumă de 5,994 miliarde de lei, astfel: 5,761 miliarde de lei sunt aferente contractelor de asigurări generale (96%), înregistrând o creştere cu 17% faţă de anul 2018 (4,930 miliarde de lei); 233 milioane de lei sunt sume plătite pentru indemnizaţii brute, aferente asigurărilor de viaţă, înregistrând o creştere cu circa 26% comparativ cu anul 2018 (184.milioane de lei).

Indemnizaţiilor brute aferente asigurărilor de viaţă li se adaugă maturităţi, răscumpărări parţiale şi totale, cumulate în sumă de 824,865 milioane de lei, valoare în uşoară scădere comparativ cu cea înregistrată în anul 2018 (841,782 milioane de lei).

La finalul lunii decembrie a anului 2019, atât valoarea activelor, cât şi cea a obligaţiilor societăţilor de asigurare (măsurate conform principiilor regimului Solvabilitate II) au consemnat creşteri comparativ cu valorile înregistrate în aceeaşi perioadă a anului precedent. Activele totale au crescut cu 8%, iar datoriile totale ale societăţilor de asigurare au crescut cu 7% în anul 2019 comparativ cu valoarea înregistrată în anul anterior.

Valoarea fondurilor proprii eligibile să acopere cerinţa de capital de solvabilitate se afla, la finalul anului 2019, la nivelul de 5,5 miliarde lei, în creştere cu 7% comparativ cu valoarea înregistrată la 31 decembrie 2018.

ASF menţionează că în anul 2019 a continuat îmbunătăţirea indicatorilor de solvabilitate la nivelul agregat al pieţei asigurărilor. Ratele SCR (Cerinţa de Capital de solvabilitate) şi MCR (Cerinţa minimă de capital), calculate la nivelul pieţei ca raportul dintre totalul fondurilor proprii eligibile să acopere cerinţele de capital şi valoarea totală a necesarului de capital, au înregistrat valori supraunitare, în creştere comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior. Rata SCR la nivelul pieţei s-a situat la un nivel de 1,78, iar rata MCR la o valoare de 4,18.

Potrivit comunicatului, în anul 2019, brokerii de asigurare şi/sau reasigurare au intermediat 65,6% din volumul total al primelor brute subscrise de asigurători pentru cele două categorii de asigurare, în creştere faţă de perioada similară a anului 2018.

În urma centralizării raportărilor transmise de companiile de brokeraj, la data de 31 decembrie 2019, se constată o creştere a valorii primelor intermediate/distribuite pentru asigurări generale şi asigurări de viaţă, de 12,9%, de la 6,38 miliarde de lei la 7,203 miliarde de lei.

Analizând structura primelor intermediate de brokerii de asigurare şi/sau reasigurare pe clase de asigurări generale, se constată că, în anul 2019, o pondere semnificativă în totalul primelor intermediate pentru asigurări generale este deţinută de următoarele clase: clasa A10 - Asigurări de răspundere civilă pentru vehicule (RCA + CMR) - 52,49%; clasa A3 - Asigurări de mijloace de transport terestru (CASCO) - 24,66%; clasa A8 - Asigurări de incendiu şi alte calamităţi naturale - 8,31%.

O pondere semnificativă în totalul primelor intermediate în asigurări de viaţă (240 milioane de lei) este deţinută de următoarele clase: clasa C1 - Asigurări de viaţă, anuităţi şi asigurări de viaţă suplimentare - 85,84%; clasa C3 - Asigurări de viaţă şi anuităţi, care sunt legate de fonduri de investiţii (unit-linked) - 13,97%; celelalte clase de asigurări de viaţă au reprezentat 0,19% din primele intermediate/ distribuite pentru această categorie. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Premierul Marcel Ciolacu / FOTO: Gov.ro

România în Schengen. Declaraţiile premierului Ciolacu

Marcel Ciolacu a făcut declaraţii, la începutul şedinţei...

SEAP nu va funcționa
Oameni de afaceri / Foto: Freepik
Poștaș
OMV
Palatul CEC
Rezerva Federală / FOTO: Wikipedia
Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Aur și alte metale prețioase
Banca Centrală Europeană / Foto: BCE / Flickr
Bună dimineața!

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

Astăzi, newsletter-ul nostru aduce în prim-plan cele mai...

Montare de panouri solare / Foto: Freepik
Cartierul de afaceri din Moscova / Foto: Freepik
Aplicațiile Meta, nu funcționează
Un pescar aruncă năvodul în mare / Foto: Freepik
Vladimir Putin și Bashar al Assad
Casa de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Prețurile alimentelor
Vehicul Wolfhound
Bursa de Valori București
Contor pentru energie electrică
FBI îndeamnă posesorii de telefoane Apple sau Android să nu mai trimită SMS-uri

Avertismentul FBI: Nu mai trimiteți SMS-uri

FBI a lansat un avertisment recent pentru utilizatorii...

Foto: Pexels.com
Ceai de mentă

Ceaiul de mentă: beneficii și contraindicații 

Ceaiul de mentă este una dintre cele mai populare tipuri...


pixel