Asigurare de sănătate. Schimbări IMPORTANTE. O nouă lege în Parlament

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Este o variantă. Decizia aparține deputaților
Este o variantă. Decizia aparține deputaților
Proiectul de act normativ a trecut de Senat la începutul lunii decembrie a anului trecut, iar acum se află pe masa deputaților spre dezbatere și votul decisiv. În virtutea documentului, angajații ar putea, pe viitor, să acopere lunar, parțial sau chiar integral, o asigurare voluntară de sănătate din impozitul pe salariu.

Conform proiectului de modificare și completare a Legii 227/2015 privind Codul fiscal, angajații ar putea alege ca o parte din impozitul pe salariu să fie folosită lunar la plata unei asigurări voluntare de sănătate. Concret, este vorba de echivalentul în lei al sumei maxime de 33,3 euro, facilitatea urmând să fie valabilă și pentru alte persoane fizice ce obțin venituri considerate a fi salariale. Totuși, comentează Avocatnet este greu de estimat dacă suma respectivă va putea acoperi integral sau doar parțial o asigurare voluntară de sănătate, acest lucru depinzând, în principiu, de serviciile medicale incluse.

„Contribuabilii pot dispune și asupra destinației unei sume maxime de până la 33,3 euro lunar, în echivalent lei, din impozitul stabilit la art. 78 alin. (5) (din Codul fiscal, unde se face referire la impozitul anual pe veniturile din salarii - n. red.), pentru plata primelor de asigurare voluntară de sănătate, conform Legii nr. 95/2006, republicată. Persoanele fizice care obțin venituri asimilate salariilor beneficiază de aceleași prevederi”, scrie în propunerea legislativă, cu precizarea că actualmente acest lucru nu este posibil.

Citește și Ministrul Economie, despre PENSIILE SPECIALE: Cum se face că pentru unii sunt mereu bani

Practic, angajatorii vor fi cei obligați să calculeze, să rețină și să achite lunar suma pentru plata asigurării voluntare de sănătate. Iar acest lucru se va face în baza poliței de asigurare și a documentelor justificative emise de asigurător, pe care le vor prezenta salariații.

„Obligația calculării, reținerii și plății lunare a contravalorii primelor de asigurare voluntară de sănătate se determină la locul unde se află funcția de bază și revine exclusiv în sarcina angajatorului, în momentul calculării impozitului lunar pe venitul din salarii, pe baza poliței de asigurare și a documentelor justificative emise de către angajator, prezentate de angajat”, este detaliat în proiectul de lege care va ajunge la deputați.

În plus, se prevede și posibilitatea ca angajații să poată redirecționa anual până la 400 de euro, echivalent în lei, din impozitul datorat pe venitul net anual impozabil, pentru primele de asigurare voluntară de sănătate pe care le-au plătit din propriul buzunar.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Benzinărie
Foto: Freepik.com
Lingouri de aur / Foto: Unsplash
Elveția a adoptat inteligența artificială în domeniu IT / Foto: Freepik

AI împinge Elveția în fruntea Europei la productivitate

Productivitatea în sectorul informației și...

Viscolul închide mai multe șosele / Foto: Arhivă
Banca Naționala a României

De ce a greșit BNR prognoza inflației pentru decembrie 2025

BNR recunoaște erorile de prognoză: inflația din 2025 a...

Muncitori pe șantier / Foto: Unsplash
Pompe de petrol
Marco Rubio / Foto: Daniel Torok / Casa Albă
Drumarii au scos utilajele de dezăpezire
Finanțare / FOTO: Freepik

Adrian Nica, vești despre facturarea persoanelor fizice

Emiterea facturilor de către persoanele fizice a stârnit...

Donald Trump
Butoaie cu petrol / Foto: Freepik
Florin Bănică
Banca Națională a României
Donald Trump / Foto: Casa Albă
Friedrich Merz, cancelarul Germaniei
Proteste în Iran
Viscolul a închis mai multe drumuri
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Aeroportul din Sifia, Bulgaria / Foto: Wikipedia
Cimitir de mașini
ANAF schimbă foaia / Foto: Freepik
Un timp de stat în casă
La benzinărie
STB emite bilete valabile o oră

pixel