Atacuri asupra forţelor americane din Siria şi Irak. Iranul neagă tot

Autor: Mara Ivan
Data publicării:
O reacție așteptată din partea Iranului
O reacție așteptată din partea Iranului
Iranul a respins sâmbătă acuzaţia Washingtonului conform căreia Teheranul a susţinut atacurile recente împotriva forţelor americane în Irak şi Siria, condamnând în acelaşi timp loviturile aeriene ale forţelor SUA asupra militanţilor locali susţinuţi de Iran, transmite Reuters.

SUA au informat marţi Consiliul de Securitate al ONU că forţele sale au vizat miliţiile din Siria şi Irak sprijinite de Teheran şi care desfăşoară sau susţin atacuri împotriva obiectivelor americane.

''Orice încercare de a atribui Iranului vreun atac împotriva personalului sau obiectivelor americane în Irak este greşită şi lipsită de cerinţele minime de autenticitate şi credibilitate'', a reacţionat reprezentantul Iranului la ONU, Majid Takht Ravanchi.

Potrivit articolului 51 al Cartei Naţiunilor Unite, Consiliul de Securitate trebuie să fie informat imediat în legătură cu orice acţiune pe care statele membre ONU o iau ca autoapărare împotriva unui atac armat.

Citește și Americanii știu cum să-i încolțească pe ruși. Fără scăpare

Ravanchi a adăugat că Washingtonul a interpretat în mod arbitrar acest articol din Carta ONU şi că atacurile desfăşurate de forţele americane ''încalcă flagrant dreptul internaţional''. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Florin Bănică
Cimitir de mașini
ANAF schimbă foaia / Foto: Freepik
La benzinărie
STB emite bilete valabile o oră
Casă de schimb valutar
Muncitori într-o fabrică de confecții / Foto: Ministerul Muncii
Centru de date / Foto: Freepik
Google Rusia / Grafică: DCBusiness

A 11-a ramă Coradia Stream a intrat în flota CFR Călători

Cea de-a 11 ramă electrică Coradia Stream, din lotul de...

Donald Trump prezenta lista tarifelor la începutul celui de-al doilea mandat al său / Foto: Casa Albă

Lovitură pentru Trump: Curtea Supremă îi blochează tarifele

Donald Trump a suferit un nou eșec juridic după ce...

Alexandre Bombarde, CEO Carrefour
Taxa pe stâlp vizează inclusiv contrucțiile din agricultură / Foto: Freepik
Cloud-ul Amazon, atacat de Inteligența Artificială

AI-ul a pus pe pauză cloud-ul Amazon. Două pene în decembrie

Divizia de cloud a Amazon a fost afectată de cel puțin...

Jeffrey Epstein și Leslie Wexner (dr) / Foto: DoJ
Narendra Modi
JP Morgan / Foto: Ben Sutherland / Flickr
Influencer arată un bitcoin
Nicușor Dan
Bani / Foto: DCBusiness
ANAF
Curs valutar
Nicușor Dan / Foto: Președinția României

pixel