Atenționare ANM. Cod galben. Este nevoie de haine și mai GROASE

Autor: Delia Gheață
Data publicării:
O căciulă, o glugă, mănuși, toate obligatorii
O căciulă, o glugă, mănuși, toate obligatorii
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări de vremea rea valabile pentru următoarele două zile. Va fi frig, vor fi rafale puternice și vând și va fi ceață. Cu alte cuvinte, este nevoie de haine mai groase. 

Astfel, în intervalul 10 februarie, ora 14:00 – 11 februarie, ora 12:00 se vor înregistra precipitații imporante în Carpații Occidentali, nordul Carpaților Orientali și în vestul Carpaților Meridionali

În Carpații Occidentali, nordul Carpaților Orientali și în vestul Carpaților Meridionali, temporar vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie, moderate cantitativ, astfel că pe tot parcursul intervalului menționat se vor acumula cantități de apă de 20...25 l/mp, iar pe arii restrânse 40 l/mp. Ploile vor favoriza topirea și cedarea apei din stratul de zăpadă.

Va ploua pe arii extinse și pe treptele de relief mai joase din jumătatea de vest a teritoriului, unde izolat se vor cumula 10...20 l/mp.

Pe de altă parte, în același interval de timp, se vor înregistra polei, intensificări ale vântului în vestul și nord-vestul țării

Începând din dimineața zilei de joi (11 februarie) în vestul și nord-vestul țării vor fi ploi și pe arii extinse depuneri de polei. Treptat, ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare, vântul se va intensifica, cu viteze în general de 55...65 km/h, viscolind ninsoarea. Depuneri de polei vor fi pe arii restrânse și în nordul Moldovei.

În sfârșit, începând din 11 februarie, ora 12:00, până pe 12 februarie, ora 12:00 vremea se va răci accentuat, cu intensificări ale vântului, ninsori viscolite, polei.

În intervalul menționat, vremea se va răci brusc și accentuat în toate regiunile, astfel încât în cursul nopții de joi spre vineri (11/12 februarie) va fi ger în vestul, nordul, nord-estul și centrul țării.

Citește și Avertizare ANM. După temperaturi de PRIMĂVARĂ, vine iarna SIBERIANĂ

Treptat vor predomina ninsorile la început în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova și zonele montane, apoi și în Dobrogea și cea mai mare parte a Munteniei și se va depune strat de zăpadă, pe alocuri consistent. Local se va semnala polei sau ghețuș.

Vântul va avea intensificări în toată țara, amplificând senzația de frig, cu viteze de 55...65 km/h și temporar peste 70...80 km/h, mai ales în sud-vest, centru, est și sud-est. La munte vântul va sufla tare, cu rafale de peste 70...90 km/h, iar îndeosebi în zona înaltă vor depăși 100...120 km/h. Temporar ninsorile vor fi viscolite, iar zăpada spulberată. Vremea se va menține deosebit de rece și pe parcursul săptămânii viitoare, local geroasă mai ales pe timpul nopților și dimineților, iar vântul va mai avea intensificări.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Finanțare / FOTO: Freepik

Adrian Nica, vești despre facturarea persoanelor fizice

Emiterea facturilor de către persoanele fizice a stârnit...

Donald Trump
Butoaie cu petrol / Foto: Freepik
Florin Bănică
Banca Națională a României
Donald Trump / Foto: Casa Albă
Friedrich Merz, cancelarul Germaniei
Proteste în Iran
Viscolul a închis mai multe drumuri
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Aeroportul din Sifia, Bulgaria / Foto: Wikipedia
Cimitir de mașini
ANAF schimbă foaia / Foto: Freepik
Un timp de stat în casă
La benzinărie
STB emite bilete valabile o oră
Casă de schimb valutar
Muncitori într-o fabrică de confecții / Foto: Ministerul Muncii
Centru de date / Foto: Freepik
Google Rusia / Grafică: DCBusiness

A 11-a ramă Coradia Stream a intrat în flota CFR Călători

Cea de-a 11 ramă electrică Coradia Stream, din lotul de...

Donald Trump prezenta lista tarifelor la începutul celui de-al doilea mandat al său / Foto: Casa Albă

Lovitură pentru Trump: Curtea Supremă îi blochează tarifele

Donald Trump a suferit un nou eșec juridic după ce...

Alexandre Bombarde, CEO Carrefour
Taxa pe stâlp vizează inclusiv contrucțiile din agricultură / Foto: Freepik

pixel