Atuurile României pentru dezvoltarea surselor de energie regenerabilă

Autor: Vlad Roibu
Data publicării:
Strategia pe termen lung nu există
Strategia pe termen lung nu există
România are planuri mari în ceea ce privește dezvoltarea energiei regenerabile. Aceasta în contextul în care pe teritoriul țării noastre a fost dezvoltat cel mai mare parc eolian pe uscat. Astfel, aceste tendințe sunt facilitate de o capacitate semnificativă şi diversificată de a produce energie din surse regenerabile.

Planificarea integrată a utilizării terenurilor permite identificarea zonelor cu o valoare scăzută a biodiversităţii pentru proiectele de energie regenerabilă, păstrând, în acelaşi timp, habitate de mare valoare, a declarat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, la Consiliul informal de Mediu din Spania.

Organizat sub egida Preşedinţiei spaniole a Consiliului UE, evenimentul reuneşte miniştrii Mediului din statele UE, reprezentanţi ai Comisiei Europene şi ai Parlamentului European, iar în a doua zi (11 iulie) vor participa şi miniştrii Energiei. Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, Mircea Fechet conduce delegaţia României în cadrul reuniunii de la Valladolid, Spania.

Discuțiile oficialilor se conturează pe teme precum managementul integrat al solului, apei, pădurilor şi biodiversităţii şi echilibrul necesar care trebuie păstrat între implementarea proiectelor de producere a energiei din surse regenerabile, amenajarea teritoriului, protecţia şi conservarea biodiversităţii.

În acest sens a fost organizată și o discuție pe subiectul poluării din mări și oceane.

"O provocare cu care ne confruntăm este problema poluării marine. În această privinţă, România sprijină punerea în aplicare a Strategiei Europene privind materialele plastice şi a Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă pentru a reduce deşeurile marine, inclusiv plastic şi microplastic, în mări şi oceane. Efectele poluării marine au dus la pierderea diversităţii marine, la schimbări în compoziţia şi habitatele biodiversităţii, la scăderea productivităţii marine", a afirmat acesta, conform Agerpres.

Potențialul României pentru dezvoltarea noilor surse de energie

"România are o capacitate semnificativă şi diversificată de a produce energie din surse regenerabile, dar, în acelaşi timp, o biodiversitate foarte bogată. Extinderea la scară largă a energiei regenerabile este vitală pentru un viitor durabil, cu emisii reduse de carbon. Planificarea integrată a utilizării terenurilor devine un instrument esenţial, deoarece ne permite să identificăm zonele cu o valoare scăzută a biodiversităţii pentru proiectele de energie regenerabilă, păstrând, în acelaşi timp, habitate de mare valoare", a precizat oficialul.

Reuniunea din data de 11 iulie va include două sesiuni de lucru comune cu miniştrii energiei din Statele Membre referitoare la aşteptările legate de rezultatul celei de-a 28-a Conferinţe a Părţilor la Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite privind schimbările climatice (COP 28 UNFCCC), care va avea loc în Dubai, Emiratele Arabe Unite, în perioada 30 noiembrie - 12 decembrie 2023 şi contribuţia sectorului energiei la această conferinţă. De asemenea, agenda zilei include şi un dejun de lucru comun, în care vor fi abordate aspecte referitoare la comunicarea mai eficientă a oportunităţilor privind agenda climă şi energie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Salariu / Foto: pexels.com
Economii. Sursa: Freepik.com
Declaratia Fiscala Unica. Foto: AI Freepik.com
Intrarea în salina Praid / Foto: Alex Nicodim / Inquam Photos
Daniel Dăianu / Foto: ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO

Afaceri cu ”aromă” de profit. O nouă nișă de lux în România

Industria aromatizării spațiilor – o nișă puțin...

Sef. Sursa: Freepik.com
Foto: AI Freepik.com

Rusia, în situaţia de a importa benzină

Se îngroaşă gluma pentru Rusia, după atacurile Ucrainei...

Fermier face curat într-o cocină / Foto: Freepik
Sofer. Freepik.com
Foto: Oana Pavelescu
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Contabilitate / Foto: Freepik
Pensii private
Românii pot își pot accesa ăpropriile dosarele electronice de sănătate
Garda de Mediu / Foto: GNM

Arderi ilegale. Prima operațiune cu drone în Sintești, Ilfov

Garda de Mediu lansează prima acțiune cu drone împotriva...

RCA
Mihail Hodorkovski la Kiev, în 2014
Tren Coradia de la Alstom / Foto: Alstom
Radu Burnete
Foto: Pexels.com
Lingouri de aur
Foto: Pexels.com
Freepik.com
Petrol / FOTO: Freepik
Oameni pe strada / Foto: Freepik
Bani. Freepik.com
Fondul Monetar Internațional / Foto: Banca Mondială / Flickr

FMI taie drastic prognoza de creștere a economiei României

FMI a revizuit în scădere estimările privind evoluția...

Guvern. Foto: Mihai Ciobanu

pixel