Aurul a revenit în grațiile investitorilor. Oare pentru cât timp?

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Curs valutar BNR. Leul s-a depreciat în raport cu principalele valute
Curs valutar BNR. Leul s-a depreciat în raport cu principalele valute
Uncia de aur a urcat, miercuri, la 1233,91 de dolari, o creștere de peste 3 dolari față de cotația de marți. A trecut aproape o lună de când, în 11 octombrie, metalul galben a înregistrat cea mai bună performanță pe burse din iarna lui 2016. Într-o singură zi, prețul aurului a făcut un salt de 2,88%, în condițiile în care, pe Wall Street, indicele S&P 500 pierdea 2%, adâncind declinul din ajun (-3,3%). 

Acum, după alegerile intermediare din SUA, prețiosul metal, considerat activ de refugii în vremuri tulburi, se agită din nou. După evoluția pozitivă din octombrie, numeroși analiști s-au grăbit să anunțe că, pe fondul speculațiilor privind o iminentă criză financiară globală, prețul aurului va ajunge, până la sfârșitul anului la 1300 de dolari/uncia. Este posibil?

Mai degrabă nu, cred experții în domeniu. Iar unul dintre motive îl constituie scăderea puterii de cumpărare a țărilor emergente. Fiind vorba, în special de China și India state care, potrivit analistului Benjamin Louvet, ”sunt cei mai mari cumpărători de aur din lume”. Dar rupia indiană este în declin, yuanul chinez a fost devaluat. Ca să nu mai vorbim despre lira turcească, masacrată, pur și simplu.

Pe de altă parte, pozițiile așa numite ”scurte”, când investitorii mizează pe scăderea prețului la aur, au atins chiar și cote istorice în ultimul timp, depășind cu mult pozițiile ”lungi”, când se pariază, practic, pe o scumpire a metalului galben.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF
Marile studiouri americane cer suspendarea tehnologiei video lansate de proprietarul TikTok - FOTO: Freepik@DC Studio
calatori SUA - FOTO: Freepik@italoparnaiba5

Reguli mai stricte pentru turiștii care călătoresc în SUA

Autoritățile americane anunță că noile reguli mai...

Foto: pexels.com
Euro. Foto: Freepik.com
Nicusor Dan

Nicușor Dan, anunț de ultimă oră

Nicușor Dan, președintele României, face un anunț de ultimă oră legat de...

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară - FOTO: Freepik@Drazen Zigic

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară

Numărul salariaților din Capitală, ușor mai mic față de...

Diana Buzoianu

Avize de mediu mai rapide și digitalizare totală în 6 luni

Ministerul Mediului anunță o reformă majoră cu impact...

Ferma. Foto: Pexels.com
Bursa de la București /FOTO: Facebook BVB

BVB pierde 7,36 miliarde de lei într-o săptămână

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat săptămâna...

Casa Națională de Pensii, anunț pentru pensionari

Casa Națională de Pensii a publicat cifrele oficiale. Ce...

Pe telefon / FOTO: Freepik
Radu Miruță, ministrul Economiei
Inteligență artificială/ FOTO: Freepik

România, sub media UE la utilizarea AI de către tineri

Aproape două treimi dintre tinerii din UE folosesc...

ANPC continuă controalele / Foto: Arhivă
Sultan Ahmed bin Sulayem
autostrada boita cornetu - FOTO: Captură video@Cristian Pistol
asfaltare. Freepik.com
Șofer de camion / Foto: Freepik
RAdu Miruță - FOTO: Agerpres
Record istoric de turiști români în Bulgaria. Creștere de peste 50% față de perioada prepandemică - FOTO: Arhivă personală
Keir Starmer - FOTO: Agerpres
Lukoil
Portul Constanța
Alexandru Nazare
Este o veste bună pentru cele doua banci
Marco Rubio / FOTO: Wikipedia
Ziua Îndrăgostiților 2026, cea mai scumpă din ultimii 10 ani - FOTO: Freepik@gioiaphoto

Ziua Îndrăgostiților 2026, cea mai scumpă din ultimii 10 ani

Valentine’s Day 2026 marchează cea mai scumpă Zi a...


pixel