Autostrada Via Carpatia, aproape gata în Ungaria. România bate pasul pe loc

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Unul dintre cele mai importante proiecte al Inițiativei celor Trei Mări, autostrada Via Carpatia, începe să capete contur. Dar nu în România, ci la vecinii unguri.

Tronsonul ungar al coridorului de transport Via Carpatia, care leagă Marea Baltică de Marea Egee, urmează să fie finalizat până la sfârşitul acestui an, a declarat joi la Budapesta preşedintele ungar Janos Ader, după o întâlnire cu omologul său polonez Andrzej Duda, informează MTI.

Janos Ader a amintit că Europa Centrală a fost dezavantajată sub aspectul infrastructurii înainte de 1990 şi în anii care au urmat, reţelele de căi ferate, energie şi digitale ale regiunii fiind subdezvoltate.

Secţiunea ungară a şoselei va avea 230 de kilometri din totalul de 3.300, a precizat oficialul ungar în conferinţa de presă comună cu preşedintele Poloniei.

La rândul său, Andrzej Duda a afirmat că realizarea tronsonului polonez de 530 kilometri al şoselei decurge conform planului şi a salutat anunţul lui Ader privind apropiata finalizare a celui ungar, sugerând că polonezii vor putea utiliza această rută pentru a ajunge la destinaţiile de vacanţă încă din vara viitoare.

Noua rută este crucială pentru sistemul rutier european şi finalizarea sa va reprezenta o piatră de hotar în transportul rutier, a punctat Duda.

Cei doi şefi de stat au abordat pe de altă parte şi situaţia de la graniţa dintre Polonia şi Belarus, Janos Ader amintind că intensificarea fluxului de migranţi ilegali a determinat Polonia să declare stare de urgenţă la graniţă.

Ader a menţionat că recentele evenimente din Afganistan vor duce probabil la creşterea presiunii migratorii asupra Poloniei şi a notat că Ungaria pune la dispoziţia Varşoviei experienţa sa pentru construirea unei împrejmuiri de-a lungul celor 370 km de graniţă între Polonia şi Belarus.

Andrzej Duda a asigurat în acest context că Polonia tratează cu foarte mare seriozitate responsabilitatea sa de a proteja graniţele Uniunii Europene şi ale spaţiului Schengen. El a menţionat că i-a oferit omologului său ungar informaţii detaliate cu privire la criza de la graniţa polono-belarusă şi a subliniat că Polonia va face tot posibilul pentru apărarea graniţelor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Dosare ANAF. Freepik.com
Vânzare online / Foto: Freepik
Investiții / Foto: Freepik
Documente
Volodimir Zelenski și Donald Trump / Foto: Reuters / Kevin Lamarque
Delegațiile din Ucraina și SUA
REMAT
Uzină Ford / Foto: Flickr

Ford pune frână producţiei de vehicule electrice

Ford reduce drastic gama de vehicule electrice.

Atacurile cibernetice au devenit normă în spațiul digital din România
Fermieri / Foto: Freepik

25 de milioane de euro sprijin pentru fermierii români

Fermierii români vor beneficia de un sprijin financiar...

Dronă militară / Foto: Freepik
Uzină auto / Foto: Flickr
Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Supermarket. Freepik.com
Factura. Freepik.com
Taxe / Foto: DCBusiness
Industrie. Foto: Pexels.com
Banca Națională a României

BNR: ROBOR a scăzut, însă IRCC a ajuns la o valoare record

Veşti bune pentru românii care au credite în lei...

Energia, călcâiul lui Ahile al Europei / Foto: Freepik
Foto: Pexels.com

Tinerii îngroaşă rândurile şomerilor

În trimestrul III al anului 2025, rata de ocupare a...

Wall Street. Foto: Freepik.com
Sediul Băncii Centrale Europene / Foto: BCE / Flickr
Foto: Freepik.com
Grecia
BVB
Diana Buzoianu

pixel