Autovehicule NOI pentru București! STB a făcut ANUNȚUL

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Ultima tranşă din cele 130 de autobuze Mercedes Citaro Hybrid achiziţionate de Primăria Capitalei a fost recepţionată, iar noile autovehicule vor intra în circulaţie începând din data de 1 decembrie, informează Societatea de Transport Bucureşti (STB), pe pagina sa de Facebook.

"Suntem bucuroşi că am reuşit să intrăm în posesia tuturor vehiculelor, chiar mai devreme decât era prevăzut în graficul de livrare. Astfel, punem la dispoziţia călătorilor mijloace de transport moderne şi performante, pe unele dintre cele mai importante şi aglomerate linii din Bucureşti", a declarat directorul STB, Mihai Petcu.

Shanghai a DETRONAT Londra! Află despre ce e vorba

Potrivit anunţului, vehiculele recepţionate vor circula, din data de 1 decembrie 2020, pe linia 205, urmând a fi distribuite şi pe traseele liniilor 301 şi 304. În prezent, autobuzele circulă şi pe liniile: 131, 105, 178, 133, 123 şi 605.

STB menţionează că noile autovehicule sunt prevăzute cu funcţii speciale destinate persoanelor cu dizabilităţi, cu instalaţie de climatizare, prize USB pentru încărcarea rapidă a dispozitivelor mobile, precum şi cu un sistem informatic performant, care permite furnizarea informaţiilor despre călătorie pasagerilor, în timp real.

Prin achiziţia celor 130 de autobuze Mercedes Citaro Hybrid, Societatea de Transport Bucureşti STB SA reînnoieşte parcul auto şi ajută la modernizarea transportului public, subliniază compania.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Dobanzi. Foto: Freepik.com
Contabil / Foto: Freepik

Decizie ANAF: Formularul 204 intră pe reguli stricte

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a...

Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Curs valutar

Curs BNR: euro stabil, dolar în scădere, aurul urcă din nou

Leul a avut o evoluție mixtă în raport cu principalele...

ANAF / Foto: DCBusiness
Mugur Isărescu / Foto: Arhivă
Sprijin pentru IMM-uri

Schema de ajutor de minimis pentru IMM-uri, aprobată de MIPE

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a...

Magazin de haine. Foto: Frepik.com
Dumitru Chisăliță / Foto: Cristian Nistor / Agerpres
Titluri Tezaur / Ilustrațe: Oana Pavelescu
Rompetrol

Rompetrol mai pune 13 benzinării pe hartă, din 2026

Rompetrol va inaugura, în 2026, un număr de 13 noi...

Inspector antifraudă, ANAF
Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Pompe petroliere / Foto: Freepik
Dacia 1300 / Foto: Pexels
Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC)
Tren de marfă / FOTO: Freepik
Bursă / Foto: Freepik
Foto: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Energie / Foto: Freepik

Energia scumpă sufocă economia. Analiză AEI

Energia scumpă sufocă economia: handicapul autoimpus al...

Impozite și taxe / Foto: Freepik
Plati online. Foto: Freepik.com
Renault / FOTO: Unsplash
Foto: Pexels.com
foto: pexels.com
Ilustrație: Oana Pavelescu

pixel