Avion de luptă deasupra Mării Negre! Rusia, pregătită să riposteze

Autor: Delia Gheață
Data publicării:
Moscova vede numai și numai amenințări
Moscova vede numai și numai amenințări
Armata rusă a ridicat marţi de la sol un avion de luptă Su-27, pregătit să riposteze dacă ar fi fost nevoie, pentru interceptarea şi escortarea unui aparat de recunoaştere al SUA, a anunţat Centrul naţional în domeniul apărării al Federaţiei Ruse, citat de agenţia de presă Interfax.

"Echipajul avionului rusesc a identificat ţinta aeriană ca fiind un avion de recunoaştere strategic RC-135 al US Air Force şi l-a escortat deasupra apelor Mării Negre. După ce avionul militar străin s-a îndepărtat de graniţa de stat a Federaţiei Ruse, Su-27 a revenit în siguranţă la baza sa permanentă", se menţionează într-un comunicat al centrului menţionat.

"Zborul avionului rusesc a fost efectuat în conformitate strictă cu normele internaţionale. Frontiera de stat a Federaţiei Ruse nu a fost încălcată", se mai spune în text. Potrivit armatei ruse, avionul american, care se apropia de frontiera de stat a Federaţiei Ruse, a fost detectat marţi de mijloacele ruseşti de control al spaţiului aerian deasupra apelor neutre ale Mării Negre.

"Pentru identificarea ţintei aeriene şi pentru a nu permite o eventuală încălcare a frontierei de stat ruse, a fost ridicat de la sol un Su-27 din cadrul forţelor aeriene ale Districtului militar Sud", se menţionează într-un comunicat separat al acestui district.

Citește și Austria, șocată! Un avion NATO a NĂVĂLIT în spațiul ei aerian

Anterior, serviciul de presă al Flotei Rusiei din Marea Neagră a comunicat că submarinele "Velikii Novgorod" şi "Starîi Oskol" au simulat un atac cu rachete asupra unei grupări navale a unui inamic imaginar în cadrul exerciţiilor care au început cu o zi în urmă în Marea Neagră.  Aceste exerciţii au loc în contextul intrării mai multor nave NATO în apele Mării Negre, notează Interfax.

Cinci nave din cadrul Celei de-a doua grupări navale permanente de luptă contra minelor a NATO (SNMCMG-2) au intrat marţi în apele teritoriale ale Georgiei, a raportat serviciul de presă al Departamentului pentru paza de coastă şi poliţia de frontieră al Ministerului de Interne al Georgiei. Din componenţa acestui grup, potrivit serviciului de presă georgian, fac parte nave ale forţelor maritime din Spania, Italia, Bulgaria, România şi Turcia, notează Interfax.

La 26 septembrie, armata rusă a comunicat că trei avioane de luptă Su-35 au fost ridicate de la sol pentru a intercepta un bombardier strategic american de tipul Boeing B-52 Stratofortress deasupra Oceanului Pacific.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Declarația unică - Foto ilustrativ
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Dan Sucu. Foto: Agerpres
Florin Jianu
Vaci. Foto: Pexels.com
Schimb valutar. Freepik.com
Contor de gaze / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Carrefour Baneasa, închis de ANPC / Foto: Crișan Andreescu
Bani. Foto: Freepik.com
BNR: Indice ROBOR

ROBOR, în scădere. Veşti bune pentru românii cu credite

Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...

Cosmin Marinescu

Cosmin Marinescu (BNR): Prețul banilor nu este rata dobânzii

"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...

Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik
Toyota. Foto: Pexels.com
Finante. Freepik.com
Hidroelectrica
Stâlp de înaltă tensiune / Foto: Freepik
Curs valutar. Sursa: Freepik.com
Alexandru Nazare
Foto: Freepik.com

Zboruri suspendate la Berlin, din cauza poleiului

Aeroportul internaţional Berlin-Brandenburg va rămâne...

Foto: Pexels
Foto: Freepik.com
Ședință de guvern
Nicusor Dan
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Ilie Bolojan a anunțat cum vrea să repornească economia

Guvernul lucrează la un pachet complex de măsuri pentru...


pixel