Avocați români, premiați internațional pentru implicarea într-o mega-tranzacție

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Piata avcatilor este in crestere
Piata avcatilor este in crestere
Țuca Zbârcea & Asociații a câștigat marele premiu în cadrul ceremoniei CEE Deal of the Year Awards care a avut loc ieri, la Budapesta. Evenimentul, organizat de publicația CEE Legal Matters, a reunit peste 90 de avocați din firme de avocatură de prestigiu din Europa Centrală și de Est.

Țuca Zbârcea & Asociații se numără printre câștigătorii premiului CEE Deal of the Year pentru implicarea în tranzacția Sanofi/Zentiva – Advent International. Firma din România împarte distincția cu alte cinci case de avocatură care au oferit servicii de asistență juridică în cadrul acestui proiect transfrontalier, și anume: CMS; Dentons; Freshfields Bruckhaus Deringer; Ropes & Gray; Kirkland & Ellis.

În plus, achiziția de către Advent International a diviziei de medicamente generice Zentiva a fost considerată cea mai importantă tranzacție din Cehia, Țuca Zbârcea & Asociații și ceilalți consultanți primind astfel un al doilea trofeu pentru implicarea avută.

„Țuca Zbârcea & Asociații a jucat un rol foarte important în acest proiect”, a declarat David Stuckey, directorul executiv al CEE Legal Matters. „Premiul pentru tranzacția anului în Europa Centrală și de Est este unul binemeritat.”

Prezentă la ceremonia de la Budapesta, Silvana Ivan-Hanganu, Partener și coordonatoarea departamentului Piețe de capital din cadrul Țuca Zbârcea & Asociații a precizat: „Tranzacția Advent - Sanofi a fost semnificativă atât prin valoare (aproximativ 2 miliarde de Euro), cât și prin pluralitatea de jurisdicții implicate și complexitatea componentei de strategie juridică necesare pentru reorganizarea afacerii (astfel încât să se poată transfera componenta de GX și menținerea internă a fluxurilor operaționale pe non-GX), alinierea transferurilor la nivel și soluționarea chestiunilor de piață de capital, Zentiva România fiind listată pe BVB”.

Citește și:Ce avocați români au intrat într-un top britanic de prestigiu

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Foto: Freepik.com
Impozite și taxe / Foto: Freepik
Foto: Pexels.com
foto: pexels.com
Ilustrație: Oana Pavelescu
Banca. Foto: Freepik.com

Economiștii Fed cuceresc băncile centrale din Europa și Asia

De la Turcia la Italia, tot mai multe bănci centrale...

Taxi si ridesharing/ sursa foto: Freepik.com
TikTok / Foto: EPA/ERIK S. LESSER / Agerpres
Document. Foto: Freepik.com
Cripto / FOTO: Freepik
Declarația unică - Foto ilustrativ
Euro digital. Sursa: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Dan Sucu. Foto: Agerpres
Florin Jianu
Jeffrey Epstein / Foto: DoJ
Vaci. Foto: Pexels.com
Schimb valutar. Freepik.com
Contor de gaze / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Carrefour Baneasa, închis de ANPC / Foto: Crișan Andreescu
Bani. Foto: Freepik.com
BNR: Indice ROBOR

ROBOR, în scădere. Veşti bune pentru românii cu credite

Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...

Cosmin Marinescu

Cosmin Marinescu (BNR): Prețul banilor nu este rata dobânzii

"Prețul banilor nu este rata dobânzii", subliniază,...

Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

pixel