Azomureş a realizat un produs unic în zona de Sud-Est a Europei

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Compania Azomureş a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, lansarea unui ultim tip de îngrăşământ, ureea granulată, care este, potrivit reprezentanţilor combinatului, un produs unic în zona de Sud-Est a Europei, realizat în urma unei investiţii recente de 85 de milioane de euro în fabrica de uree.

"Suntem singurul producător din România şi singurul din regiune care produce uree granulată. Pot să spun că peste 90% din cantitatea de uree folosită în România este produsă de Azomureş şi avem două zone, în care livrăm atât pentru agricultură, cât şi în domeniul tehnic, pentru fabricile care produc pal melaminat", a susţinut Liviu Bădărău, directorul de vânzări al companiei.

El a precizat că producătorul din judeţul Mureş efectuează şi cercetări pentru reducerea procentului de volatilizare a îngrăşămintelor pentru agricultură. Potrivit lui Ovidiu Maior, reprezentantul PR al Azomureş, modernizarea noii fabrici de uree s-a făcut în urma unei investiţii de aproximativ 85 de milioane de euro.

Avantaj economic

Conform specialiştilor prezenţi la conferinţa de presă organizată miercuri de companie, ureea granulată reprezintă un avantaj agronomic, întrucât împiedică pierderea azotului în sol cu până la 15-20% faţă de ureea clasică.

"Pierderile în sol de azot sunt cu 15-20% mai mici decât la ureea clasică, prill. Avantajul este că acele pierderi prin spălare sau volatilizare, mai ales că au intervenit aceste perioade de caniculă în care amoniacul poate să dispară, este temporizat foarte mult", a arătat profesorul Mihai Rusu, de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca.

Specialiştii din cadrul USAMV Cluj-Napoca au mai susţinut că testele au arătat că marele neajuns al ureei clasice este pierderea de azot în atmosferă în condiţii de secetă, dar că ureea granulată, prin sistemul de granulare, împiedică pierderea în atmosferă a azotului, care poate fi preluat şi transformat în azot amoniacal de către rădăcinile plantelor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Contor pentru energie electrică
Centrala de la Iernut / Foto: Romgaz
Alexandru Nazare
Amazon
Bancnote, euro / Foto: Freepik
Lingouri de argint / Foto: Unsplash
Bitcoin / Foto: Unsplash
Fermieri într-o seră / Foto: Freepik
 Joel Mokyr, Philippe Aghion și Peter Howitt, laureații premiului Nobel pentru economie 2025
Mihai Daraban
Semne de circulație / Foto: Unsplash
Vodafone / Foto: Kārlis Dambrāns / Flickr
Freepik.com
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Mercedes Benz - Sebes
Barja. Foto: Freepik.com
CET Sud
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Lan de grâu / FOTO: Unsplash
Grafic. Foto: Freepik.com
Capitoliul / FOTO: Freepik
Centrală de apartament / FOTO: Freepik
Casă de schimb valutar
O persoană completează un formular / Foto: Freepik
Conpet

Atenție! Email fals în numele ANAF

Semnal de alarmă privind o tentativă de fraudă în numele ANAF.

Transelectrica
Mașină electrică / FOTO: Freepik
Panouri fotovoltaice

pixel