Banca mamă a BRD se retrage de pe o piață est-europeană

Autor: Costin Spoială
Data publicării:
Societe Generale a vândut o bancă deținută în Slovenia
Societe Generale a vândut o bancă deținută în Slovenia
Grupul bancar Societe Generale a semnat un acord cu OTP Bank privind vânzarea SKB Banka şi a diviziilor sale, SKB Leasing şi SKB Leasing Select, către furnizorul de servicii financiare din Ungaria, care intră astfel pe piaţa din Slovenia, informează publicaţia Slovenia Times.

De asemenea, presa slovenă anunţă că OTP este unul din cei trei licitatori pentru al treilea grup bancar al ţării, Abanka. Alte instituţii interesate de Abanka sunt fondul de private equity Apollo şi grupul bancar sârb AIK Banka.

Valoarea tranzacţiei nu a fost dată publicităţii, iar tranzacţia trebuie aprobată de autorităţile de reglementare.

SocGen a preluat în 2001 SKB, care era atunci a treia mare bancă din ţară iar în prezent este în top cinci al celor mai importante instituţii financiare din Slovenia.

Citește și: Societe Generale a renunțat la activele din Republica Moldova

În 2018, profitul net al SKB s-a ridicat la 57,6 milioane de euro, o creştere de 32,7% faţă de 2017.

Grupul bancar francez îşi revizuieşte operaţiunile prin ieşirea din ţările sau afacerile unde nu are o masă critică.

SocGen, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare, are 154.000 de angajaţi şi 32 de milioane de clienţi în întreaga lume. În România, BRD-Groupe Societe Generale este cea de-a doua bancă după totalul activelor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF SAF-T
Pilonul III de pensii / Foto: freepik.com

ASF consolidează cadrul de autorizare în Pilonul III

Autoritatea de Supraveghere Financiară a adoptat și...

Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Reguli mai dure pentru executorii judecătorești
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan / Foto: George Călin / Inquam Photos
Asigurarea locuințelor / Foto: Freepik
Pușculiță / Foto: Freepik

ASF dă liber la transfer fără penalități în pensiile private

ASF schimbă regulile pentru prospectele fondurilor de...

Casa de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Transelectrica
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Contor de gaze și energie electrică
Noi taxe și impozite / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Viscol

ANM: Cod galben de ninsoare și viscol în București

Vremea se va răci considerabil în București în...

New York
Andrew Ross Sorkin
Lei / sursa foto: Freepik.com @Vlad Ispas
Cișmea / Foto: Freepik

AFM preia peste 500 de proiecte de infrastructură din PNRR

Guvernul se pregătește să investească aproape un miliard...

Foto: pexels.com
Foto: Freepik.com

Honda și Toyota, îngrijorate de inițiativa „Made in Europe”

Producătorii auto japonezi și britanici își exprimă...

Cash / FOTO: Freepik

Cum influențează IRCC și ROBOR rata la creditul ipotecar

Alegerea între IRCC și ROBOR nu este doar o chestiune...

ANAF
Marile studiouri americane cer suspendarea tehnologiei video lansate de proprietarul TikTok - FOTO: Freepik@DC Studio
calatori SUA - FOTO: Freepik@italoparnaiba5

Reguli mai stricte pentru turiștii care călătoresc în SUA

Autoritățile americane anunță că noile reguli mai...

Euro. Foto: Freepik.com
Nicusor Dan

Nicușor Dan, anunț de ultimă oră

Nicușor Dan, președintele României, face un anunț de ultimă oră legat de...

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară - FOTO: Freepik@Drazen Zigic

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară

Numărul salariaților din Capitală, ușor mai mic față de...


pixel