Calendar complet SAF-T 2026. Datele-limită pe care firmele nu le pot rata
Începând cu anul 2026, fișierul...
Conform documentului EBA, creditorii trebuie să-şi majoreze capitalul cu cel puţin 24,1% pentru a se conforma normelor Basel III - menite să înlăture orice îndoială cu privire la soliditatea băncilor pe plan global. La o audiere publică, oficialii EBA au declarat că deficitul cel mai ridicat se înregistrează la cele mai mari bănci din 189 incluse în studiu. În timp ce deficitul total de capital este de aproximativ 135 de miliarde de euro, aproape întreaga sumă se înregistrează în rândul marilor bănci.
Dacă instituţiile financiare, în loc să-şi majoreze capitalul nu şi-ar distribui profiturile în timpul perioadei de tranziţie, atunci deficitul ar fi redus la 58,7 miliarde de euro. Băncile au la dispoziţie şapte ani pentru a acoperi deficitul şi pentru jumătate dintre ele nivelul minim de majorare a capitalului ar fi de aproximativ 10%, apreciază oficialii EBA.
Riscul creditelor ipotecare
În 2017 a fost semnat un acord privind noile reglementări globale stabilite de Comitetul Basel pentru Supravegherea Bancară (BCBS), care vor întări şi mai mult reglementările internaţionale post-criză pentru bănci. Acordul include noi limitări ale modului în care băncile estimează riscul creditelor ipotecare, ale împrumuturilor şi ale altor active în bilanţurile lor, într-un efort de a îmbunătăţi transparenţa şi situaţia bilanţurilor, se arată în comunicatul BCBS.
Oficialii europeni sunt împotriva majorării semnificative a capitalului, avertizând că, astfel, unele servicii ale băncilor vor deveni mai scumpe. Comitetul Basel, un organism de reglementare bancară ce cuprinde aproape 30 de state, stabilise ca din 2016 să intre în vigoare noile reglementări bancare - cunoscute sub numele de Basel III.
Citește și Guvernatori ai Băncilor Centrale europene critică monezile virtuale
Dar cei ce se opun noilor reglementări, în special în Europa şi Japonia, consideră că revizuirea a mers prea departe, deoarece se tem că băncile vor trebui să majoreze excesiv de mult nivelul capitalului. Autorităţile din Europa solicitau să fie calibrate cerinţele de capital conform riscurilor pe care şi le asumă băncile şi a modelelor lor de afaceri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Începând cu anul 2026, fișierul...
Autoritatea de Supraveghere Financiară a adoptat și...
Ungaria și Slovacia se...
Gigantul minier australian BHP...
Rata anuală a inflației a ajuns...
Noua lege privind organizarea...
Liderii celor patru partide din...
Omniasig Vienna Insurance Group...
Administraţia Naţională de...
ASF schimbă regulile pentru prospectele fondurilor de...
Moneda națională a înregistrat...
Curtea Constituțională a...
O parte dintre dificultăţile...
Liderii coaliţiei de guvernare...
Resursele de energie primară...
Persoanele fizice autorizate...
Declarațiile premierului Ilie...
Vremea se va răci considerabil în București în...
Statele Unite ar putea...
Inteligență artificială pe...
Președintele Consiliului...
Astăzi, la sediul Ministerului...
Guvernul se pregătește să investească aproape un miliard...
Ziua de luni, 16 februarie,...
Producătorii auto japonezi și britanici își exprimă...
Alegerea între IRCC și ROBOR nu este doar o chestiune...
Informaţii utile pentru contribuabili.
Autoritățile americane anunță că noile reguli mai...