Bani pentru modernizarea locuințelor. Suma maximă: 15.000 de euro

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Trebuie depuse și o serie de documente
Trebuie depuse și o serie de documente
Începând din 15 septembrie, românii care doresc să sporească eficiența energetică a locuinței personale pot solicita de la stat în jur de 15.000 de euro. Demersul face parte dintr-un program de finanțare menit să ajute la achiziția și instalarea de sisteme de încălzire, de iluminat mai economice, la efectuarea unor lucrări de izolare.

Finanțarea nerambursabilă se acordată se acordă o singură dată și exclusiv pentru acoperirea cheltuielilor generte de lucrările mai sus menționate, la care mai pot fi adăugate modernizarea sistemelor de încălzire și de furnizare a apei calde, schimbarea tâmplăriei, montarea de obloane sau jaluzele exterioare. 

Sprijinul financiar nu se acordă pentru imobilele în construcție. De asemenea, pentru a putea primi bani de la stat, beneficiarul trebuie să instaleze echipamente și aparate electronice noi, potrivit Avocatnet. Pentru a beneficia de acest ajutor, cel interesat trebuie să aibă domiciliul în România, să fie proprietar ori coproprietar al imobilului, nu are obligaţii restante la bugetul de stat şi la bugetul local și nu a fost condamnat pentru infracţiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă.

Care este procedura? În prima fază, persoanele interesate trebuie să se înregistreze pe o aplicație informatică, după care poate depune un dosar de finanțare cu următoarele acte:

- cererea de finanţare, în original;

- actul de identitate al solicitantului;

- împuternicirea notarială, dacă cererea de finanţare este semnată de o persoană împuternicită de solicitant;

- actul de identitate al persoanei împuternicite;

- extras de carte funciară, nu mai vechi de 30 de zile la data depunerii cererii de finanțare, din care să rezulte dreptul de proprietate asupra imobilului construcţie pe care se va implementa proiectul, în original;

Citește și BANI pentru tinerii fermieri. Condiții

- certificat de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor Publice, în termen de valabilitate și în original, în copie legalizată sau emis în Spațiul Privat Virtual;

- certificat de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, în termen de valabilitate și în original sau copie legalizată;

- certificatul de performanță energetică eliberat înainte de intervenție, în original sau în copie legalizată și nu mai vechi de șase luni;

- raportul de audit energetic efectuat înainte de intervenție, în original sau în copie legalizată, elaborat conform legislației în vigoare de către un auditor energetic atestat.

Imediat după acceptarea cererii, proprietarii vor primi un număr unic de înregistrare și au la dispoziție 60 de zile pentru a pregăti dosarul investiției. După aprobarea dosarului, lucrările pot începe și se pot derula într-o perioadă de maximum 18 luni. La final, AFM decontează 60% din investiție, după un nou audit energetic al casei".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ședință de guvern
Documente ANAF. Foto: Freepik.com
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Mână care ține cheile unei locuințe / Foto: Freepik

2026, anul deciziilor grele pentru cei care vor o casă

Perspectivele pieței de creditare în prima jumătate a...

Clădire de birouri / Foto: Unsplash
Strangere de mana. Foto: Pexels.com
Casă de schimb valutar
Liberty Galați
Oameni așteaptă autobuzul într-o stație din București / Foto: STB

CGMB spune „nu” scumpirii biletelor și auditului la STB

Consilierii generali ai Consiliul General al...

Vameși
Cosmin Marinescu
Groapă de gunoi
Freepik.com
Ghișeu

ROBOR continuă să scadă pentru a doua zi consecutiv

Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se...

Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Bursa de Valori București
Vot în Parlamentul European / Foto: PE
Premierul britanic Keir Starmer și președintele Chinei Xi Jinping / Foto: Cabinerul premierului britanic
Lukoil

Lukoil își vinde divizia internațională către Carlyle Group

Grupul petrolier rus Lukoil a anunțat joi că a ajuns la...

Buton / Foto: Freepik
Roman Abramovici / Foto: Mark Freeman / Flickr
Contabili / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Foto: Agerpres

pixel