Benzina și motorina, tot mai ieftine! Care sunt noile prețuri

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
La benzinărie / FOTO: Freepik
La benzinărie / FOTO: Freepik
Un lucru este cert: benzina și motorina nu se ieftinesc doar la noi, ci în aproape toată Europa. 

Este un trend impus de evoluția pieței petrolului, care rămâne extrem de instabilă. Dacă săptămâna trecută, părea că pregătește un nou asalt, în ultimele zile direcția s-a schimbat cu 180 de grade. Iar scăderea înregistrată astăzi este chiar neașteptată. Astfel, barilul marca Brent, de referință în Europa, a pierdut peste 2,60% până la mijlocul sesiunii de tranzacționare, comparativ cu valoarea ultimei cotații de luni, coborând la 75,09 dolari/baril, în condițiile în care a închis săptămâna trecută cu 79,95 de dolari/baril. 

În cazul țițeiului american WTI, scăderea a fost chiar mai drastică în primele ore de la deschiderea tranzacțiilor bursiere, barilul cedând 2,86% față de valoarea de închidere de luni, până la 71,15 dolari. Ieri petrolul WTI a urcat la 74,2 dolari/baril.

Cine este de vină? 

Iar de vină pentru toate aceste mișcări este China care, potrivit analistului John Evans, de la PVM Energy, „a zdruncinat din nou piața petrolului”. 

Pentru Stephen Innes, analist la SPI AM, prețurile evoluează haotic „deoarece China, al doilea mare consumator din lume și principalul motor al creșterii cererii globale de petrol, este blocată într-o criză economică”.

Este prea mare degringolada!

Starea de sănătate a economiei chineze se află, într-adevăr, în centrul preocupărilor investitorilor de la încetinirea creșterii din al doilea trimestru. Gigantul asiatic se zbate în strânsoarea unei degringolade fără precedent care a pus stăpânire pe uriașul său sector imobiliar. În plus, a scăzut încrederea în rândul gospodăriilor și al întreprinderilor, care penalizează consumul, în timp ce tensiunile geopolitice cu Washington și Uniunea Europeană îi amenință comerțul exterior.

„China și-a dublat dependența de comerțul internațional și singurul plan de redresare pare să constă în exporturi pentru a scăpa de criza economică”, estimează Evans. 

În acest context este firesc ca, odată cu prețul petrolului, să se ducă de-a dura și cele ale carburanților. Iată care este oferta tarifară a benzinăriilor care activează în București.

BENZINA STANDARD

Cel mai mic preț: 7,10 lei/litru (Petrom, str. Dr. Herescu Petre nr. 2A)

Cel mai mare preț: 7,27 lei/litru (Rompetrol, str. Zețarilor, nr. 33)

BENZINA SUPERIOARĂ

Cel mai mic preț: 7,23 lei/litru (Rompetrol, Șos. Pantelimon 448A)

Cel mai mare preț: 7,98 lei/litru (Rompetrol, str. Zețarilor, nr. 33)

MOTORINA STANDARD

Cel mai mic preț: 7,13 lei/litru (Socar, str. Vasile Lascăr nr. 141A)

Cel mai mare preț: 7,26 lei/litru (la numeroase benzinării Rompetrol, OMV și MOL)

MOTORINA SUPERIOARĂ 

Cel mai mic preț: 7,24 lei/litru (Rompetrol, Șos Pantelimon 448A)

Cel mai mare preț: 7,83 lei/litru (OMV, Șos. Colentina 446, două benzinării MOL de pe Șos Colentina nr. 258 și 374)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Este o veste bună pentru cele doua banci
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Documente. Freepik.com
Oameni de afaceri / Foto: Freepik

Economia încetinește brusc, IMM-urile cer plan de salvare

Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR)...

Casă de schimb valutar

Curs BNR. Cât costă euro și dolarul. Aurul pierde teren

Leul a încheiat săptămâna aproape neschimbat în raport...

TUI
Contabili / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Mașini depozitate parcarea unui port / Foto: Freepik
Neptun Deep / Foto: Captură video RomGaz / OMV Petrom
kathryn ruemmler (C), nevoită să demisioneze de la conducerea departamentului juridic al Goldman Sachs
Autobuz electric

Adrian Negrescu: Piața gazelor, teren fertil pentru speculă

Piața gazelor din România intră într-o zonă de risc...

Birou. Foto: Freepik.com
Uniunea Europeana

UE accelerează reformele pentru a face față Chinei și SUA

O Uniune Europeană mai rapida şi mai eficienta: liderii...

Freepik.com
Foto: Pexels.com
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Foto: Mihai Ciobanu

Turismul din România e în recesiune tehnică

Turismul în România se află în recesiune tehnică pentru...

Oferta PPC Energie
Freepik.com

Guvernul introduce reguli noi pentru piața de capital

Guvernul a adoptat un proiect de lege care actualizează...

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Foto: Freepik.com
Bani
Aeroport / sursa foto: Freepik.com

Atenționare de călătorie în Franţa

Cod roșu de ploi, inundații și vânt puternic (Furtuna NILS).

SMR

pixel