Bilanț COVID-19. Cifrele PANDEMIEI. Crește numărul de CAZURI noi

Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Un număr relativ redus de teste
Un număr relativ redus de teste
Până astăzi, 15 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 360.281 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 243.832 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 7.096 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.814 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 8.926 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 14.11.2020 (10:00) – 15.11.2020 (10:00) au fost raportate  113 decese (77 bărbați și 36 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba,  Arad, București, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Botoșani, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Gorj, Galați, Harghita, Hunedoara, Iași, Ilfov, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Vrancea și Vaslui.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9  ani, 6 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 17 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 36 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 26 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 27 decese la categoria de peste 80 de ani.

Citește și Bilanț COVID-19. Este JALE în Sibiu. Nici un județ în scenariul VERDE

106 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități,  6 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.996. Dintre acestea, 1.169 sunt internate la ATI.  

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.691.062 de teste. Dintre acestea, 21.571 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 13.195  în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.376 la cerere. De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 1.595 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 15 noiembrie.

Pe teritoriul României, 46.064 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 13.161  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 80.818 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 23 de persoane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Ursula van der Leyen și Donald Trump / Foto: Casa Albă

UE vrea soluții negociate în relația comercială cu SUA

Bruxelles-ul prelungește suspendarea contramăsurilor...

Bursa de la București
Parlamentul European din Bruxelles
Foto: Pexels.com
Elon Musk / Foto: Casa Albă / Flickr
Steagul Bulgariei
Bani. Freepik.com
Parlamentul de la Budapesta
Foto: Mihai Ciobanu
Donald Trump
Se elimină unele taxe

Schimbare majoră în Codul fiscal: Dispar o serie de obligații 

Se taie contribuții! Guvernul elimină o parte din taxele...

Medic de familie / Foto: Freepik
Marco Rubio și Wang Yi, la Kuala Lumpur
Reprezentanți ai Confederaţiei Patronale Concordia
Tiktok
Wall Street. Foto: Freepik.com
Ilie Bolojan
UE vrea mai mulți bani la buget
Port petrolier pe insula Karg
Taxele vamale ar putea fi amânate
Curs valutar. Foto: Mihai Ciobanu
Ford

Ford anunţă un program de concedieri voluntare

Ford anunţă un program de concedieri voluntare la uzina...

Steagul Bulgariei
Freepik.com
Freepik.com
Salariu / Foto: pexels.com

Scădere a salariului mediu net. Cifre oficiale de la INS

Câştigul salarial mediu brut în România a scăzut cu...

Grevă / sursa foto: Freepik.com / EyeEm

Protest în faţa Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor

Sindicaliştii din ANAR protestează, vineri, în faţa...

Foto: Freepik.com

pixel