"În această perioadă, industria de transport aerian se confruntă cu mari greutăţi. Cum a făcut Germania cu Lufthansa, a alocat fonduri importante şi a intrat acţionar acolo, la fel va trebui să facem şi noi - este opinia mea, încă nu am luat o decizie - cu Blue Air", a afirmat Bode, la Antena 3.
În plus, ministrul a dat asigurări că operatorul naţional aerian TAROM va fi salvat şi şi-a exprimat speranţa că la fel se va întâmpla şi cu Blue Air.
"Despre TAROM, nouă nici prin cap nu ne trece ca această companie să se îndrepte spre faliment. Tot ceea ce am făcut până acum în materie de restructurare, pentru că noi avem un plan de restructurare cu tot ce înseamnă nu doar restructurare de personal, unde avem 1.800 de angajaţi şi probabil 6-700 sunt în plus. Ne raportăm la tot ce înseamnă industrie de transport aerian, număr de angajaţi per aeronavă. Noi suntem cu TAROM-ul cu 25 de angajaţi/aeronavă mai mult decât celelalte companii. Nu. Vom salva şi TAROM-ul şi, sper eu, şi Blue Air-ul", a susţinut Lucian Bode.
În acest sens, şeful de la Transporturi a menţionat că săptămâna viitoare va avea o întâlnire cu reprezentanţii celor două companii, cu premierul Ludovic Orban şi cu ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, pentru a discuta acordarea de ajutoare.
"Vom avea săptămâna viitoare o întâlnire cu cele două companii, cu ministrul Finanţelor Publice, cu prim ministrul, determinaţi să acordăm acel ajutor. Am acordat un ajutor de salvare TAROM, de 37 de milioane de euro - 62 de milioane de euro este suma de care ei au nevoie să depăşească această perioadă, iar Blue Air de 64 de milioane de euro", a anunţat Bode.
Blue Air a anunţat pe 6 iulie intrarea în procedura de concordat preventiv, prin intermediul căreia va putea asigura acoperirea cu prioritate a costurilor aferente operării zborurilor regulate începând cu data de 16 iulie, când ar fi trebuit să se încheie starea de alertă, însă aceasta a fost prelungită cu încă o lună.
Companiile aeriene low-cost își reiau cursele și vin cu oferte speciale
Potrivit unui comunicat al companiei, procedura de concordat preventiv face parte din strategia de restructurare a companiei, ca urmare a contextului creat de pandemia de COVID-19, context care a determinat, în perioada martie - iunie 2020, o reducere cu peste 100 de milioane de euro a încasărilor faţă de nivelul estimat şi planificat pentru această perioadă.
Procedura concordatului preventiv, precizează Blue Air, aşa cum aceasta este definită în legislaţia română, este o procedură de salvgardare prin care debitorii aflaţi în stare de dificultate financiară pot ajunge la un acord formal cu creditorii lor cu privire la plata datoriilor şi prin care pot asigura continuitatea şi viabilitatea companiei, astfel încât aceasta să fie capabilă să îşi stingă datoriile şi să continue activitatea.
"Pentru a-şi putea onora toate obligaţiile către pasagerii, angajaţii şi partenerii săi şi pentru a putea asigura desfăşurarea în bune condiţii a zborurilor regulate după 4 luni de suspendare totală sau parţială a zborurilor, Blue Air anunţă intrarea în procedura de concordat preventiv. (...) Odată cu reluarea programului normal de zbor, Blue Air va fi în măsură să genereze, în următoarele 18 luni, veniturile necesare atât plăţii datoriilor eşalonate, care vor constitui parte a procedurii de concordat, cât şi a datoriilor către pasageri şi agenţii, în timp ce pierderile directe generate de pandemie vor fi acoperite prin ajutorul de stat aprobat de Guvernul României, prin Memorandumul adoptat în data de 23 aprilie 2020. Judecătorul a admis astăzi cererea Blue Air Aviation de intrare în procedura de concordat. Această procedură are ca scop crearea unui teren solid care să permită companiei depăşirea acestei perioade. Pe parcursul acestei proceduri, Blue Air va beneficia de asistenţa KPMG Restructuring SPRL (departamentul de restructurare al KPMG România) ca administrator concordatar formal şi consultant pe parte de restructurare. Decizia de accesare şi implementare a acestei proceduri s-a făcut pe baza unei comunicări constante cu principalii parteneri, aceştia înţelegând complexitatea situaţiei economice declanşate de pandemie", se menţionează în comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Ministrul Sebastian Burduja a...
Precizări privind înscrierea...
Beko, Ford, Audi și Auchan sunt...
O strategie menită să asigure un echilibru între...
Agenția Națională de...
Companiile chineze își păstrează dolarii,...
Indicele ROBOR la trei luni a crescut la 5,75% pe an,...
Înscrierea dealerilor în Programul Rabla pentru...
Greenpeace România a câștigat...
Economia Germaniei a crescut...
Rubla rusească se depreciază...
La Palatul Victoria, a fost...
China anunţă că este dispusă să...
Curs valutar BNR, 21 noiembrie...
Florian Lixandru, candidatul...
Mutările şi cotaţiile...
Grupaj de știri.
La show-ul de tehnologie Gitex 2024 desfășurat recent în...
Activitatea RAR este blocată...
Premierul Marcel Ciolacu a făcut un anunț important...
Șeful unuia dintre cele mai...
Decizia adoptată în ședința de...