Marcel Boloş: Majorarea salariilor demnitarilor nu trebuie să aibă loc. Ar fi o palmă dată românilor
Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Marcel Bolos, ministrul Fondurilor Europene
Marcel Bolos, ministrul Fondurilor Europene
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a transmis un mesaj legat de proiectul votat în Senat, privitor la majorarea salariilor demnitarilor. 

"Dragii mei,

Probabil ați văzut că subiectul momentului este că „ministrul Boloș este nemulțumit de salariul pe care îl are și invidios pe demnitarii din UE”. Știți că evit pe cât posibil să intru în această horă a scandalurilor din care niciodată nu poate ieși nimic bun. Dar pentru că numeroase publicații au răstălmăcit declarația pe care am oferit-o, vreau să vă prezint cât se poate de ferm punctul meu de vedere.

Dincolo de factorii geopolitici, economia este unde este în cea mai mare măsură din cauza acțiunilor clasei demnitarilor, și este rezultatul numeroaselor decizii defectuoase luate în ultimii 30 de ani. Asta e cert.

Ce mă deranjează cel mai tare este că știu că România poate mai mult, iar românii merită mai mult. Misiunea noastră este ca niciun român să nu privească cu invidie cât sunt salariile din Vest, iar SOLIDARITATEA să ne fie cuvânt de ordine. Toate măsurile sociale pe care le finanțăm acum din bani europeni prin 'Sprijin pentru România' ne arată poziția. Vă mulțumesc celor care ne sunteți aproape, am primit și numeroase mesaje de susținere din partea dumneavoastră.

Dar stați liniștiți, cele 7 miliarde de euro pe care le-am atras pentru România în cele două mandate de până acum, care au schimbat în bine viața a milioane de români, nu se șterg cu buretele prin câteva mesaje distorsionate. Cât despre majorarea salariilor demnitarilor, vreau sa fie cât se poate de clar: Ea nu trebuie să aibă loc, ar fi o palmă dată românilor în acest moment, de care ma dezic total. Abia când vom avea mecanisme eficiente de evaluare a performanței în sistemul public, am mai putea vorbi de așa ceva.

Eu am venit de la un salariu mai mare decât cel actual de ministru, cu speranța că pot să fac ceva bun pentru oameni, într-un domeniu pe care cred că îl cunosc și în care îmi desfășor activitatea de peste 15 ani. Așa să îmi ajute Dumnezeu!", a transmis Marcel Boloş într-un mesaj publicat pe Facebook. 

 

Citeşte şi: Salarii mai mari pentru demnitari şi aleşii locali, pentru "eliminare inechităţilor", spun iniţiatorii. Proiect aprobat de Senat

 

Plenul Senatului a adoptat, miercuri, cu 92 de voturi "pentru, 22 "împotrivă" şi patru abţineri, un proiect legislativ prin care demnitarii şi aleşii locali urmează să primească indemnizaţii mărite.

Potrivit senatorilor UDMR Turos Lorand şi Fejer-Laszlo Odon, autorii amendamentul admis la comisia de specialitate şi adoptat în plen, scopul urmărit este de "eliminare ai inechităţilor existente în acest moment".

"Personalul de specialitate implicat în procesul legislativ din cadrul Secretariatului General al Guvernului, Serviciilor Parlamentului, Serviciului Legislativ şi Administraţiei Prezidenţiale beneficiază pe durata desfăşurării acestei activităţi de majorare a salariului de bază aflat în plată prevăzut la art.77(alin) 4 din prezenta lege. Stabilirea personalului de specialitate implicat în procesul legislativ se face prin decizie a ordonatorului principal de credite, respectiv prin hotărâre a Biroului permanent al fiecărei Camere, în cazul Parlamentului. Prin hotărâre a Biroului permanent al fiecărei Camere se stabileşte personalul contractual care beneficiază de sporul de complexitatea muncii în cuantumul prevăzut la art.17 (alin.)4", prevede amendamentul adus la proiectul de lege privind aprobarea OUG 115/2022 pentru completarea art. I din OUG 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Actul normativ vizează acordarea, începând cu luna august 2022, pentru personalul nou încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcţii sau în grad/trepte profesionale şi pentru personalul care avansează în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă în perioada ianuarie - iulie 2022, a unei pătrimi din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea cadru 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022 şi cel din luna iulie 2022.

Amendamentul introdus în proiectul de act normativ de către senatorii UDMR a fost criticat de liderii grupului parlamentar USR, care au afirmat că PSD-PNL-UDMR "apelează acum la un tertip: reintroduce majorarea indemnizaţiilor pentru demnitari şi aleşii locali pe uşa din dos".

"Astăzi, exact în ziua în care judecătorii CCR ne-au dat dreptate, majoritatea PSD-PNL-UDMR a adăugat la OUG 115/2022, în care erau exceptaţi demnitarii şi aleşii locali, un amendament fix pentru ca aceştia să primească indemnizaţii mărite", susţin reprezentanţii USR.

Întrebat dacă majorarea indemnizaţiilor parlamentarilor era o prioritate, liderul grupului parlamentar PSD din Senat, Radu Oprea, a declarat că social-democraţii vor cere şi vor veni în coaliţie şi în Guvern cu solicitarea ca doar punctul C din anexa 9 să primească aceste majorări de salarii, menţionând că acea aneaxă se referă la cei care lucrează în UAT-uri, în primării şi care "sunt în situaţia de a nu avea majorate salariile din 2018, deşi în acest interval de timp, pentru alte categorii de bugetari au fost majorări".

"Repet ce am spus la tribuna Parlamentului astăzi: din motive de constituţionalitate, întreaga anexă 9 a fost votată astăzi, dar vom solicita în coaliţie şi în Guvern, Partidul Social Democrat, ca din anexa 9 doar punctul C să fie cel care va primi aceste majorări", a conchis Oprea.

La rândul lui, senatorul liberal Virgil Guran a spus, în legătură cu acest amendament, că, spre deosebire de Ion Iliescu, care a spus în 1990 "să fim săraci şi cinstiţi", în România, trebuie să învăţăm altceva, "să devenim bogaţi şi cinstiţi, pentru că ţara o va duce mai bine".

"Cred că trebuie să terminăm cu această gândire, să nu se crească salariile la primar, la... Eu cred că trebuie să creştem cerinţele pentru performanţă (...). Dacă există incompetenţă, atunci oamenii nu mai trebuie să-i voteze (...). Nu sunt un susţinător al creşterii salariilor la parlamentari în momentul de faţă, dar sunt susţinătorul gândirii logice şi a unui echilibru în tot ceea ce se întâmplă (...). Trebuie făcută o lege, dăm o lege unitară, dacă cresc salariile cresc la toată lumea, dacă nu, la nimeni (...). Eu propun altceva: haideţi să facem un fond de solidaritate şi să punem bani acolo. O să fie bani şi pentru pensii, s-a gândit să se vină cu acest amendament", a susţinut Guran.

Şeful Comisiei juridice, senatorul PSD Cristian Niculescu - Ţâgărlaş, a declarat că el a votat în favoarea acestui proiect legislativ pentru că venitul "trebuie să fie actualizat, ca al oricărui român care este afectat de inflaţie şi de alte elemente care sunt concrete".

Senatul este prima Cameră legislativă sesizată, transmite Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Cod galben de inundaţii, sâmbătă seara. Zonele vizate

A fost emis un cod galben de inundaţii.

Compania de audit a Trump Media, acuzată de fraudă

Firma de audit a Trump Media, compania care conduce...

Datoria guvernamentală a sărit de 52% din PIB

Ministerul Finanţelor a publicat cifrele privind...


pixel