Brambureală cu plafonarea preţului la energie. Elena Cristian: Ce trebuie făcut dacă vor să ajute cât mai mulţi români

Autor: Mihai Ciobanu
Data publicării:
Elena Cristian
Elena Cristian
Elena Cristian, analist economic, a criticat modul în care autorităţile se bâlbâie atunci când vine vorba despre o decizie cu privire la facturile pe care le vor plăti românii la energie.

După ce, iniţial, s-a stabilit ca plafonarea preţului la energie să se facă în funcţie de consumul din ultimul an al beneficiarilor, iată că acum, când sezonul rece bate la uşă, guvernanţii se gândesc să vină cu modificări şi să se ia în calcul consumul din ultimii trei ani. 

Analistul economic Elena Cristian a comentat la România TV, luni seara, această situaţie. 

"Nu există, în acest moment, niciun fel de date care să arate că o astfel de decizie ar favoriza pe cineva. Sigur că nu are cum să favorizeze, în condiţiile în care 85% dintre angajaţii români au muncit de acasă (n.r. - în perioada pandemiei, care ar putea fi luată în calcul la stabilirea încadrării în plafon sau nu) şi au consumat mai multă energie. 

Dacă vrei să ajuţi cât mai mulţi români, creşti plafonul. Cum să estimezi acum în condiţiile în care în anii de pandemie - iar distribuitorii au confirmat asta - consumul de energie a fost dublu faţă de anii normali. Dacă vrei să ajuţi cu adevărat măreşti plafonul şi astfel se încadrează mai multe persoane pentru că e clar că acum, prin coborârea plafonului, oricum numărul celor ajutaţi este din ce în ce mai mic. Nu mai faci o mie de analize în prag de iarnă. Mi se mi se pare ceva de genul: 'cum să mai economiseşti de undeva şi cum să ajuţi cât mai puţine persoane'. 

Pe de altă parte, companiile au consumat foarte puţin în ultimii trei ani. IMM-urile nu avut activitatea normală. Practic te îndrepţi spre o zonă a agenţilor economici şi mai puţin spre zona consumatorilor casnici. Aşa reiese din toate analizele, până la acest moment. 

Ce nu înţeleg eu este de ce tocmai acum când suntem în luna septembrie s-au trezit  să facă aceste analize şi să bulverseze toată lumea şi de ce aceste analize nu au fost făcute pe timpul verii dacă se dorea asta", a subliniat Elena Cristian.

 

Citeşte şi: Facturile care i-au îngrozit pe români. Virgil Popescu: Cineva ar trebui să pună regulă în piaţă

 

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a făcut, luni, în contextul discuţiilor despre facturile mari la energie, un apel la ANRE "să-şi facă treaba", să supravegheze piaţa de energie, iar "Protecţia Consumatorului să intre peste furnizorii respectivi".

"Am văzut şi eu acele facturi şi cred că ori sunt greşite, ori cineva ar trebui să pună regulă în piaţă. ANRE este cel care verifică piaţa. Eu nu am văzut decât câteva cazuri prezentate în presă, dar fac încă un apel, cum am făcut şi în ianuarie, ANRE să-şi facă treaba să supravegheze piaţa şi să controleze piaţa, iar la persoane fizice, inclusiv Protecţia Consumatorului să intre peste furnizorii respectivi şi să verifice acest lucru", a afirmat Popescu, la Parlament, întrebat de ce vin facturi la energie de 7.000-8.000 lei.

Ministrul a mai spus că furnizorii urmează să aibă discuţii în Parlament, la comisiile unde se află în dezbatere ordonanţa de urgenţă pe energie.

În legătură cu faptul că preţurile se raportează la consumul de anul trecut şi mulţi consumatori s-au plâns că acest lucru nu încurajează reducerea consumului, Virgil Popescu a spus că trebuie găsit în Parlament un mijloc de stimulare.

"Ordonanţa trebuie să se raporteze la o referinţă. (...)2021 nu este tot una cu 2020 când a fost lockdown sau când a fost consumul mai mic. La nivelul Comisiei Europene propunerea este undeva, pentru IMM, la o perioadă de 5 ani de zile. Sigur că putem discuta, putem vedea. Eu cred că fiecare care vrea să facă economie trebuie să facă. Eu cred ca trebuie găsit în Parlament un mijloc de stimulare. (...) Este un consum care nu a fost limitat de preţ, a fost un consum normal în 2021. Nu un consum mai mic. (...)Dacă în loc de 300KW, consumă 255 KW, plăteşte mai puţin. Este clar că este încurajat, dar trebuie să găsim şi o modalitate de bonificaţie", a adăugat Popescu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Bursa de la București /FOTO: Facebook BVB
Lucrător petrolier / FOTO: Freepik

Prețul petrolului crește după scăderea accentuată din ajun

Prețurile petrolului au crescut marți, revenindu-și după...

FMI
Foto: Freepik.com
Deficit
La taifas cu ChatGPT/FOTO: Freepik
Meta / sursa foto: Freepik.com

Ce este Edits, noua aplicație lansată de Meta

Aplicația este gratuită și oferă diferite funcții. 

Asigurări / FOTO: Freepik

Se formează un nou gigant european al asigurărilor

O schimbare majoră are loc în peisajul asigurărilor din...

Marco Rubio / FOTO: Wikipedia

Marco Rubio dă peste cap Departamentul de Stat al SUA

Șeful diplomației americane, Marco Rubio, a explicat în...

Scădere puternică /FOTO: Freepik
Boeing
Leul s-a înviorat
Siderurgie /FOTO: Freepik

Regatul Unit: British Steel renunță la planul de concedieri

Au fost salvate 2700 locuri de muncă. 

Taxe / FOTO: Freepik

Taxe vamale de 3000%? Nimic nu pare imposibil

Donald Trump vrea să relanseze industria fotovoltaică...

Cip / sursa foto: Freepik.com
Cu gândul la afaceri
Foto: AI Freepik.com
Curtea Constituțională a României
Aur și alte metale prețioase
Panouri solare / Foto: Freepik
Foto: BVB
Mână care ține cheile unei locuințe / Foto: Freepik

FNGCIMM: Start la Programul Noua Casă 2025

Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru...

Foto: Freepik.com
Foto ilustrativ: Freepik.com
Campusul Universității Harvard

Universitatea Harvard dă în judecată administrația Trump

Universitatea Harvard a declanșat un proces federal...

Inspectori ANAF
Fabrică de cip-uri
Date ROBOR și IRCC
Foto: Freepik.com
Ambulanță în New York / Foto:

pixel