BVB încheie ziua într-un ton oarecum mai optimist. Uztel înregistrează cele mai mari pierderi

Autor: Matei Ion
Data publicării:
Bursa de Valori București
Bursa de Valori București
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere pe majoritatea indicilor şedinţa de miercuri, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 46,888 milioane de lei (9,474 milioane de euro).

Indicele principal BET s-a depreciat cu 0,53%, până la valoarea de 12.779,74 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a consemnat un declin de 0,5%.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a pierdut 0,42% din valoare, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, a fost singurul pe plus, cu un avans de 0,51%.

De asemenea, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a înregistrat o scădere cu 0,72%, în timp ce BET-NG, care evaluează cele zece companii energetice şi de utilităţi, s-a depreciat cu 1,23%. Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a scăzut cu 0,15%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile OMV Petrom, cu 9,664 milioane de lei, urmate de titlurile Teraplast (7,325 milioane de lei), şi de titlurile Banca Transilvania (5,585 milioane de lei).

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Condmag, care s-au apreciat cu 5,88%, urmate de cele ale Biofarm (+4,21%) şi de Alumil Rom Industry (+4,05%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Uztel (-14,71%), Sinteza (-8,57%) şi Teraplast (-5,03%). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Freepik.com
Tutun / Foto: Freepik
Viță de vie / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / Foto: DCBusiness
Tanc / sursa Freepik.com
Valuri gigantice în Tenerife
Calcule. Foto: Freepik.com
Alexandru Nazare și Kyriakos Pierrakakis
Instalație de gaze

Nou incident la rețeaua de gaze din Sectorul 5

Distrigaz Sud Rețele a întrerupt, vineri seară,...

ANAF / Montaj foto: DCBusiness
Discuție între mai mulți oameni de afaceri / Foto: Freepik
Tineri analizează grafice / Foto: Freepik
Pensionari / Foto: Arhivă
Shein / sursa foto: Flickr.com / Focal Foto
World Nuclear Exhibition 2025
Camioane/ Foto: Freepik
Titluri Tezaur / FOTO: Pagina de Facebook a Ministerului Finanțelor

Finanțele lansează trei emisiuni Tezaur în noiembrie 2025

Titlurile de stat Tezaur, ediția noiembrie-decembrie...

Bărbat la calculator / Foto: Freepik
Radu Burnete / Foto: Aspen România
Nuntă
Firmele își pot recupera acum sumele cheltuite
Makita
Vameși
Port comercial
Transgaz / Foto: Transgaz
Freepik.com

pixel