Calea ferată de mare viteză Oradea-Episcopia Bihor-Cluj. Când va fi lansată

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Cale ferată
Cale ferată
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat marţi, la Câmpia Turzii, că România are deja un studiu de fezabilitate făcut pentru tronsonul CFR Oradea-Episcopia Bihor-Cluj, care va face joncţiunea cu calea ferată de mare viteză către Budapesta, şi că în acest an va fi lansată proiectarea şi execuţia. 

"Noi avem deja un studiu de fezabilitate pe care l-am făcut deja pe tronsonul Oradea-Episcopia Bihor-Cluj, o să lansăm proiectarea şi execuţia anul acesta. Vorbim de modernizarea tronsonului de cale ferată cu sporirea vitezei. Aşa cum ştiţi, după modernizare va ajunge la 160 km/h pentru transport de călători. Este un proiect la care suntem atenţi, implicit şi conexiunea rutieră (cu Ungaria, n.r.). Spunem că în perioada următoare cu siguranţă vom merge să vedem cum lucrează constructorul şi pe acea bucată care va face conexiunea cu autostrada care va veni din România, pe Suplacul de Barcău-Borş", a declarat Răzvan Cuc.

Ministrul Transporturilor a arătat că prelungirea către Bucureşti a acestei căi ferate rapide probabil se face prin conexiunea cu coridorul IV, care este în lucru. "Anul acesta mai terminăm pe coridorul IV încă 150 de kilometri între Coşlariu şi Simeria, deci va face conexiunea cu coridorul IV astfel încât să asigurăm transportul de persoane într-un ritm mai rapid faţă de cum avem acum", a precizat Răzvan Cuc.

Citește și Răzvan Cuc, despre cursele Tarom pe ruta București- Arad

Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a anunţat, anul trecut, că România şi Ungaria au decis că prima linie de tren de mare viteză din regiune ar trebui să facă legătura între Budapesta şi Cluj-Napoca, iar pentru aceasta, partea ungară a alocat un miliard de forinţi (3,3 milioane de euro) pentru realizarea studiului de fezabilitate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Finanțare / FOTO: Freepik

Adrian Nica, vești despre facturarea persoanelor fizice

Emiterea facturilor de către persoanele fizice a stârnit...

Donald Trump
Butoaie cu petrol / Foto: Freepik
Florin Bănică
Banca Națională a României
Donald Trump / Foto: Casa Albă
Friedrich Merz, cancelarul Germaniei
Proteste în Iran
Viscolul a închis mai multe drumuri
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Aeroportul din Sifia, Bulgaria / Foto: Wikipedia
Cimitir de mașini
ANAF schimbă foaia / Foto: Freepik
Un timp de stat în casă
La benzinărie
STB emite bilete valabile o oră
Casă de schimb valutar
Muncitori într-o fabrică de confecții / Foto: Ministerul Muncii
Centru de date / Foto: Freepik
Google Rusia / Grafică: DCBusiness

A 11-a ramă Coradia Stream a intrat în flota CFR Călători

Cea de-a 11 ramă electrică Coradia Stream, din lotul de...

Donald Trump prezenta lista tarifelor la începutul celui de-al doilea mandat al său / Foto: Casa Albă

Lovitură pentru Trump: Curtea Supremă îi blochează tarifele

Donald Trump a suferit un nou eșec juridic după ce...

Alexandre Bombarde, CEO Carrefour
Taxa pe stâlp vizează inclusiv contrucțiile din agricultură / Foto: Freepik

pixel