Călin Popescu Tăriceanu respinge categoric ideea înghețării salariilor VIDEO

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Călin Popescu Tăriceanu a declarat în timpul unei conferințe de presă care a avut loc la filiala din Galați a ALDE, că nu va avea loc înghețarea salariilor, neexistând niciun motiv pentru o asemenea măsură.

Președintele Senatului spune că în condițiile în care în România există creștere economică, nu vede de ce ar trebui înghețate salariile.

”Documentul trimis Comisiei Europene pe care eu nu l-am văzut, nu am primit o informare de la Guvern în acest sens, nu angajează cu absolut nimic niciun fel de îngheţare, pentru că economia românească este într-o perioadă de creştere puternică şi această creştere a PIB nu este pentru a figura în statistici pe primul loc al clasamentului de creştere economică în Europa”, a declarat duminică Tăriceanu.

Documentul privind o posibilă îngheţare a salariilor bugetarilor, prezentat de senatorul PNL Florin Cîţu, este unul public, trimis Comisiei Europene, şi reprezintă un document de lucru, o posibilă variantă, a declarat sâmbătă, la Digi24, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici. 

El a precizat, totodată, că există şi o propunere de aplicare a legii salarizării până în 2020, în loc de 2022. 

"Este un document trimis Comisiei Europene. Domnul senator n-a făcut altceva decât să preia un document public şi să-l pună pe pagina proprie de Facebook. Este un document de lucru, să spunem aşa, o posibilă variantă trimisă Comisiei Europene, pentru că acesta este modul în care Guvernul lucrează de ani de zile şi orice stat membru asta face: trimite Comisiei Europene discuţii, scenarii, calcule, pentru ca într-un final să luăm o decizie într-un sens sau altul. (...)În câteva săptămâni noi intrăm în Guvern cu proiectul de buget pe 2019, document în cadrul căruia vom regăsi varianta finală. Este o discuţie, un scenariu propus de Ministerul de Finanţe, pe baza unor calcule, şi chiar o propunere de aplicare a legii salarizării nu până în 2022, ci chiar până în 2020, tocmai pentru a arăta foarte clar că suntem foarte siguri de ceea ce facem, că nu aplicăm măsuri dincolo de mandatul acestui Guvern, adică 2020. Şi, mai mult, trebuie să subliniez încă o dată că Guvernul PSD-ALDE a promis şi a aplicat ceea ce a promis. Nu a tăiat din veniturile românilor", a explicat Teodorovici. 


Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Parlamentari
Bani
Hoții au forat prin armături și betoane ca să ajungă la casetele de valori / Foto: Poliția germană
Incendiu la barul Constellation din Crans-Montana, Elveția / Foto: Poliția Cantonului Valaisanne
Donald Trump / Foto: Casa Albă
Steagurile Bulgariei și Uniunii Europene

Bulgaria intră în zona euro, România rămâne pe margine

Bulgaria a devenit oficial, de la 1 ianuarie 2026, al...

Un bărbat la benzinărie / Foto: Freepik
Calendar / Foto: Freepik
Bani. Freepik.com
București / Foto: DCBusiness

Bilanț 2025: 10 evenimente care au marcat România

2025 a fost anul în care multe dintre dezechilibrele...

Ilie Bolojan
Ro e-TVA

Ce se întâmplă cu Ro e-TVA în 2026

Guvernul suspendă aplicarea mecanismului RO e-TVA până la finalul anului...

Euro și dolarul au ajuns aprape de paritate
Un contabil face calcule

Regimul fiscal al microîntreprinderilor în 2026

Guvernul confirmă menținerea impozitului de 1% pe...

Microcipuri / Foto: TSMC
Viktor Orban
Baterie Solid State

Argintul devine metal strategic pentru bateriile auto

Gigantul sud-coreean Samsung SDI dezvoltă o nouă...

Cristian Pistol
Transelectrica / FOTO: Facebook
Proba irefutabilă prezentată de Ministerul Apărării din Rusia
Familie / Foto: Freepik
Un bijutier studiază un diamant
Casă de pensii
Președintele Donald Trump și Prima Doamnă Melania Trump găzduiesc o cină cu lideri din mediul de afaceri și tehnologie la Casa Albă, joi, 4 septembrie 2025.

De ce a exportat SUA peste 32 de mii de locuri de muncă

Socoteala de acasă a președintelui Donalt Trump nu se...


pixel