Când ar putea călători românii fără viză în SUA. Previziunea ambasadorului României la Washington

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Bode, despre ELIMINAREA vizelor SUA pentru români
Bode, despre ELIMINAREA vizelor SUA pentru români
România vrea să schimbe strategia pentru a fi inclusă în Visa Waiver, programul american ce permite călătoriile fără viză în Statele Unite, și să demareze o campanie de conștientizare a publicului, astfel încât să nu mai fie atât de multe persoane respinse. 

În acest sens, România așteaptă de la autoritățile americane o foaie de parcurs, dar pe de altă parte, ar fi nevoie de resurse de la București alocate acestor demersuri, a explicat ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, la Interviurile LIVE Digi24.ro.

„Nu există niciun stat care să fi fost inclus în programul Visa Waiver de la o rată de respingere a vizelor de 10 la sută, așa cum suntem noi acum, la sub 3 la sută într-un an fiscal, așa cum cere legislația americană”, a declarat Andrei Muraru.

Ambasadorul Andrei Muraru recunoaște că este un proces „foarte complex”, dar pe de altă parte, se declară optimist și crede că această campanie și-ar putea arăta roadele undeva spre orizontul anului 2024-2025.

Întrebat când ar putea merge românii în SUA fără să fie nevoiți să mai treacă pe la ambasadă sau la consulat pentru o viză, Andrei Muraru a spus: „Dacă aș ști acest răspuns, vi l-aș da imediat, pe loc, și împreună ne-am pregăti intrăm pe teritoriul Statelor Unite fără viză, dar e, clar, un proces foarte complex”.

Nu mai faceți capturi de ecran pe Facebook Messenger! Zuckerberg, ANUNȚUL care vizează TOȚI utilizatorii

Ce înseamnă programul Visa Waiver

El a explicat că actuala legislația americană referitoare la programul Visa Waiver datează din 1986 și prevede, printre altele, ca rata de respingere a vizelor să fie sub 3 la sută într-un an fiscal. Asta înseamnă că într-un an fiscal, dintre toți cetățenii unui stat candidat care solicită viză pentru Statele Unite mai puțin de 3 la sută să fie refuzați.

Autoritățile americane refuză viza din diverse motive - dacă de exemplu persoana respectivă a depășit durata de ședere în cazul unei vize deținute anterior, dacă prezintă documente neconforme, dacă a desfășurat activități ilicite, precum traficul de droguri etc.

În prezent, programul Visa Waiver, administrat de Departamentul pentru Securitate Internă (DHS) în colaborare cu Departamentul de Stat, permite cetățenilor din 40 de țări să călătorească în Statele Unite pentru afaceri sau turism, pentru șederi de până la 90 de zile, fără viză. În schimb, aceste 40 de țări trebuie să permită cetățenilor și rezidenților SUA să călătorească în țările lor pentru o perioadă similară fără viză, în scopuri turistice sau de afaceri.

Pentru a putea participa la programul american de scutire de vize, o ţară trebuie să îndeplinească și alte cerinţe, legate de combaterea terorismului, aplicarea legii, inclusiv a reglementărilor în domeniul imigraţiei, securitatea documentelor şi gestionarea frontierelor. Majoritatea statelor membre UE fac parte din acest program, dar nu și România. În cazul României, principala piedică este legată de rata mare de respingere a vizelor. Rata de refuz a vizelor a fost în anul fiscal precedent (2020) de peste 10 la sută. 

Andrei Muraru: „Dacă nu facem nimic, nu se va întâmpla nimic”

„Să vedem și cifrele pe anul fiscal 2021, pentru că ele nu au venit. E clar că dacă nu facem nimic, nu se va întâmpla nimic, pentru că de 5 ani suntem blocați la această rată de respingere de aproximativ 9-10 la sută și nu a existat o scădere naturală, cum a existat în cazul Poloniei, de exemplu”, a declarat ambasadorul român la Washington.

„În același timp, nu este o situație unică: Poloniei i-a luat 19 ani să intre în programul Visa Waiver. A intrat în 2019 și a început mult mai înainte aceste demersuri. Deci, suntem foarte optimiști, trebuie un efort susținut, trebuie alocate resurse, pentru că fără resurse și fără investiție, inclusiv din partea statului român, acest lucru nu se va întâmpla”, a punctat ambasadorul Andrei Muraru.

„Ceea ce pot să vă spun este că facem eforturi foarte susținute în acest sens și acest lucru se va vedea în perioada următoare. Avem o strategie foarte robustă pe care o punem în aplicare cât de curând, o campanie publică în România, și ceea ce am solicitat de la autoritățile americane - și în această direcție merg discuțiile - este să avem un roadmap, o foaie de parcurs, și să scădem cât se poate de mult (rata de refuz a vizelor - n.r.), în fiecare an, astfel încât în 3 ani, de exemplu, sau în 4 ani, să spunem – 2024, am spus eu, poate să fie 2023 sau 2025, asta depinde din momentul în care avem această foaie de parcurs și în acel moment, vom ști foarte clar. Există aceste discuții, pregătim toate aceste documente și când va exista această campanie, în mod evident, că reprezentanții mass-media vor fi invitați pentru discuții foarte aplicate”, a arătat Andrei Muraru la Interviurile Digi24.ro.

Ce condiții trebuie să îndeplinești pentru a obține o viză pentru America

Potrivit legislației americane, oamenii care aplică pentru acest program trebuie să demonstreze că nu intenționează să emigreze în SUA. Secţiunea 214 (b) a Legii pentru Imigrare şi Naţionalitate arată că „toţi solicitanţii de viză temporară sunt consideraţi potenţiali imigranţi până când, în momentul solicitării vizei, aceştia demonstrează ofiţerului consular că nu au intenţia să emigreze în SUA”. 

În acest sens, toți cei care aplică pentru o viză temporară trebuie să dovedească că au legături puternice cu alt stat. Acestea pot fi reprezentate de proprietăți mobiliare sau imobiliare, legaturi de familie sau un loc de muncă stabil. Educația și alți factori sociali pot fi și ei luați în considerare.

Totodată, solicitanții pot să prezinte documente doveditoare ale ”legături” cu țara de naționalitate. Cel mai important aspect este, însă, sinceritatea cu care oamenii răspund întrebărilor.

Cei ce au fost refuzați inițial, mai pot aplica pentru viza temporară o singură dată, dacă consideră că situația lor s-a îmbunătățit și vor putea dovedi că nu intenționează să emigreze în SUA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Lingouri de aur

Aurul crește, profitând de slăbiciunea dolarului

Prețurile aurului au crescut marți, susținute de un...

Calendar fiscal
China / FOTO: Freepik

De ce anul 2025 este crucial pentru economia Chinei

2024 a fost un an marcat de o volatilitate puternică pe...

Seră / Foto: Freepik
Donald Trump
Nvidia
Elon Musk

Elon Musk, chemat să dea explicații legate de un contract

Un contract în valoare de 2,4 miliarde de dolari.

Curs valutar / Foto: DCBusiness

Curs valutar BNR, 4 martie: O zi bună pentru leu

Veşti bune de la BNR privind moneda naţională.

Tanczos Barna / FOTO: gov.ro
Dolari / sursa foto: Freepik.com
Blocul Dunărea s-a prăbușit la cutremurul din 1977
Liberty Galați
Ursula van der Leyen
Sobă pe lemne / Foto: Freepik

Când începe programul "Rabla pentru sobe"

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a semnat marţi ghidul...

Noi declarații fiscale / Foto: Freepik
Santorini / Foto: Freepik
Șantier metrou M6
Primul constructor auto care a trecut de 100 miliarde dolari
Factură energie electrică
Rainer Seele, OMV și Ahmed Al Jaber, CEO ADNOC
ANAF

Nouă declarații fiscale se depun pe 7 martie

Data de ta martie este una importantă pentru o serie de...

Foto: Mihai Ciobanu
Cipuri / sursa foto: Freepik.com
foto: Pexels.com
Thales / FOTO: https://www.facebook.com/thalesgroup/photos?locale=ro_RO

Creşterea cheltuielilor pentru apărare umflă profitul Thales

Thales depășește așteptările: Profituri în creștere,...

Bursa de la București / FOTO: Facebook

Bursa de la București începe săptămâna cu pierderi

Scăderi pe majoritatea indicilor în prima ședință a...

Sebastian Burduja / FOTO: gov.ro
Euro - dolar / FOTO: Freepik
Centrala Nucleară de la Cernavodă

pixel