Când se lansează monitorul prețurilor la alimente

Autor: Matei Ion
Data publicării:
În aplicație vor fi prezente toate magazinele
În aplicație vor fi prezente toate magazinele
Monitorul preţurilor la alimente va fi lansat pe 15 octombrie, iar consumatorii vor putea compara preţurile pentru 30.000 de sortimente în lanţurile de magazine existente în România, a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

"Comparatorul preţurilor pentru alimente va fi lansat pe 15 octombrie. El este similar cu comparatorul pe carburanţi pe care l-am lansat în iunie şi care a mers bine. Similar în ce sens? Soluţie tehnică identică, deci poate fi accesat atât de pe un desktop, un laptop, cât şi de pe un telefon mobil prin intermediul unei aplicaţii care poate fi descărcată. Consumatorii vor putea să compare preţul unui coş de produse, deci produsele care îi interesează pe ei le bagă într-un coş şi pot să compare preţul la orice magazin din oraş - orice magazin din ţară, dar o să îi intereseze bănuiesc oraşul în care locuiesc", a spus Chiriţoiu.

Potrivit şefului de la Concurenţă, în Monitorul preţurilor la alimente vor putea fi găsite 30.000 de sortimente de produse care sunt pe rafturile lanţurilor de magazine din România.

"Vor fi toate magazinele, de asta este un proiect foarte complicat, pentru că sunt prinse toate magazinele lanţurilor prezente în România şi care acoperă peste jumătate din vânzările de produse alimentare din ţară şi, de asemenea, avem toate produsele. Deci, toate magazinele şi toate produsele. În total avem 30.000 de sortimente care sunt prezente în acest comparator de preţuri. Omul îşi alege din cele 30.000 de produse care îl interesează şi le pune în coş", a precizat el.

Lucruri banale sau inutile, la prețuri exorbitante. E o altă lume

Bogdan Chiriţoiu a precizat că aşteptarea autorităţii de concurenţă este ca preţurile, acolo unde sunt mai mari, să scadă, în caz contrar retailerul respectiv pierzând clienţi.

"În loc să te deplasezi, să mergi din magazin în magazin să compari preţurile, poţi să o faci de la tine de acasă, poţi să economiseşti în felul acesta timp şi aşteptarea noastră este faptul că, fiind mai uşor pentru consumator să compare preţurile, acest lucru va face ca retailerii să fie obligaţi să reducă preţurile spre nivelul celor care au preţuri mai mici, pentru că altfel vor pierde clienţi. Asta este aşteptarea noastră", a subliniat Chiriţoiu.

La sfârşitul lunii decembrie 2018, Consiliul Concurenţei a semnat un contract cu firma Maguay pentru "Monitorul preţurilor pentru alimente", contractul având o valoare de 1,42 milioane de lei.

Atât platforma web cât şi aplicaţiile mobile vor oferi multiple facilităţi de căutare, sortare şi filtrare a datelor.

"Dezvoltarea acestui sistem de monitorizare a preţurilor va conduce la transparentizarea pieţei pentru consumatori, permiţându-le să se informeze cu privire la preţurile practicate de către principalii distribuitori cu amănuntul a produselor alimentare, respectiv de principalele reţele de distribuţie a carburanţilor auto, astfel încât aceştia să poată alege produsele (carburanţii auto şi alimente) cu cel mai bun raport preţ-calitate", preciza la finele lunii februarie şeful Consiliului Concurenţei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF / Foto: DCBusiness
Bani / Foto: DCBusiness
Ilie Boloja și Sorin Grindeanu / Foto: George Călin / Mălina Norocea / Inquam Photos
Judecător / Foto: Freepik
O femeie alimentează mașina la o benzinărie / Foto: Freepik
Carduri sociale
Casa de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Energie verde / Foto: Freepik
MIPE schimbă și simplifică obținerea banilor / Foto: Freepik
Abonament la internet
Temu / Foto: DCBusiness
Pașapoarte

Pașapoartele românești se schimbă radical din septembrie

Guvernul a adoptat o hotărâre prin care schimbă atât...

ROBOR la trei luni crește
Sticle cu vin / Foto: Freepik
Oleoductul Drujba a fost închis
Ministerul Finanțelor
Banii din fondurile europene sunt puși la adăpost
Panou, Anghel Saligny / Foto: Tribuna
UAT-urile și locatarii vor plăti mai puțin pentru anveloparea blocurilor / Foto: Gabriel / Flickr
Bucharest City Tour”
Gaze naturale / Foto: Freepik
ANAF

Vacanţe la mare cu până la 60% mai ieftine. Află detalii

Cea de-a 47-a ediţie a programului "Litoralul pentru...

Freepik.com
Foto: Freepik.com
Freepik.com

Spotify scumpește abonamentele şi anunţă noi servicii

Spotify va majora prețurile pe măsură ce investește în...


pixel