MOL. Capacitatea de rafinare în Ungaria, în parametri dar crește ”turismul” de aprovizionare

Autor: Oana Pavelescu
Data actualizării:
Data publicării:
În timp ce carburanţii se vând cu preţuri record, angajaţii MOL România se plâng de condiţiile care le sunt oferite de către companie / Foto: Facebook
În timp ce carburanţii se vând cu preţuri record, angajaţii MOL România se plâng de condiţiile care le sunt oferite de către companie / Foto: Facebook
MOL Ungaria spune că aprovizionarea cu petrol nu a avut de suferit.

Aprovizionarea cu ţiţei a Ungariei este neîntreruptă, iar rezervele şi capacitatea de rafinare ale companiei MOL sunt suficiente pentru a acoperi nevoile de combustibil ale ţării, se arată într-un comunicat remis, miercuri seara, de companie, agenţiei ungare de presă MTI.

Potrivit documentului, compania monitorizează tendinţele pieţei internaţionale şi analizează în permanenţă care sunt măsurile necesare pentru a asigura o aprovizionare echilibrată a Ungariei la nivel naţional.

"Aş dori să subliniez că, şi în situaţia actuală, MOL este capabilă să aprovizioneze Ungaria cu combustibil. Cu toate acestea, trebuie subliniat faptul că sarcina la staţiile de alimentare trebuie restabilită la un nivel apropiat de cel anterior. Acesta este cel mai important pas deoarece cererea de combustibil a crescut semnificativ: pe de o parte din pricina traficului de tranzit care trece prin Ungaria, iar pe de altă parte din cauza creşterii "turismului" în vederea achiziţionării de combustibil. În ţările din jur, preţul combustibilului pe litru este cu 100-150 de forinţi (1,3-1.96 lei) mai mare şi evident că fiecare transportator şi maşină care tranzitează Ungaria alimentează aici", a declarat Zsolt Hernádi, Preşedinte Director General al companiei MOL, citat în documentul companiei și preluat de MTI.

În ultimele săptămâni s-au produs schimbări majore pe piaţa internaţională: cotaţiile ţiţeiului au crescut la un nivel fără precedent. În plus, ca urmare a războiului ruso-ucrainean, multe ţări europene nu mai achiziţionează ţiţei rusesc, motiv pentru care devine mai dificilă aprovizionarea rafinăriilor din aceste state. Va mai dura recuperarea din alte surse a ţiţeiului rusesc pierdut. În cazul companiei MOL nu există o astfel de problemă. În prezent produce combustibil la capacitate maximă în cantităţile obişnuite şi răspunde nevoilor consumatorilor, se arată în comunicatul companiei petroliere ungare.

Citește și: Cum afli prețul benzinei la cea mai apropiată stație

Ungaria a plafonat prețul la combustibili

Săptămâna trecută, după ce prețurile combustibililor au fost plafonate de guvernul de la Budapesta, MOL a spus că pierde câte 0,45 de lei la fiecare litru vândut în Ungaria.

Potrivit MOL, compania respectă decizia Guvernului Ungariei cu privire la preţul carburanţilor şi îşi informează clienţii, aşa cum prevede hotărârea de guvern.

În acelaşi timp, compania a specificat că situaţia se poate schimba în funcţie de situaţia pieţei mondiale şi a evoluţiei cursului de schimb valutar dolari-forinţi. Preţul petrolului Brent creşte în mod constant, zilele acestea a depăşit, pentru prima dată din 2014 încoace, 100 de dolari pe baril, iar forintul s-a depreciat semnificativ faţă de dolar. Toate acestea afectează şi preţurile en gros, a subliniat MOL, săptămâna trecută. CItețte mai departe AICI

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANA - chatbot ANAF
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres

Ministerul Finanţelor a împrumutat, luni, 2,4 milarde de lei

Nou împrumut uriaş făcut de Ministerul Finanţelor.

Femeie care lucrează la calculator / Foto: Freepik
Freepik.com

Cine domină piața mezelurilor din România

RisCo.ro a făcut o analiză a cifrei de afaceri a celor...

Paine. Foto: Freepik.com
Bani și aur
Inselatorie prin telefon. Foto: Freepik.com

Înşelătorie pe WhatsApp cu false mesaje de la curieri

Continuă campaniile de fraude prin platforme populare...

Hârtii, documente, acte
Grafic. Foto: Freepik.com

Metalul care s-a scumpit cu peste 260% într-un singur an

Creştere spectaculoasă a preţului acestui metal preţios.

Ministerul Finanțelor modifică regulile pentru accize

Noi reguli pentru accizele nearmonizate: Finanțele...

Gaze / Foto: Unsplash
Bursa / sursa foto: Freepik.com / pongpun
Fermieri stau pe o combină agricolă / Foto: Freepik
United States Immigration and Customs Enforcement
Foto: Freepik

10 strategii financiare pentru tineri la început de an

Începutul unui nou an este momentul ideal pentru tineri...

Foto: Pixabay

Societate imprevizibilă, siguranță reală

Trăim într-o perioadă în care sentimentul de siguranță...

Acord comercial Canada - China
Lingou de aur
Agent ICE amenință presa cu arma în timpul evacuării dintr-un hotel unde erau cazați / Foto: Captură video
Ministerul de Finanțe
Dacia Sandero
Saci cu lapte praf

Încă o companie retrage lapte praf de pe piață

Producătorul francez de alimente și băuturi Vitagermine...

Avioane Craiova / Foto: Alex Micsik / Agerpres
Teren agricol / Foto: Freepik
Să ierți pe cineva de datorii înseamnă să nedreptățești

Mii de români scapă de datorii. Cine e vizat

Mii de români scapă de datorii. Cine poate beneficia și...

drone - FOTO: Freepik@kjpargeter
Lapte praf / Foto: Freepik
Donald Trump - FOTO: Agerpres

Piața bursieră în SUA 2026. Început slab pentru Trump

S&P 500 a crescut, dar nu la fel de spectaculos ca...

Cod fiscal / Foto: Freepik
Donald Trump / Foto: Casa Albă

pixel