Cardul de sănătate după 15 mai. Ce se întâmplă cu serviciile medicale

Autor: Mara Ivan
Data actualizării:
Data publicării:
Un act normativ foarte important
Un act normativ foarte important
Românii vor beneficia în continuare de servicii medicale decontate, fără a avea nevoie de cardul de sănătate, până la 1 iunie, a anunțat vicepremierul Raluca Turcan.

Consultațiile medicale la medicii de familie și în ambulatoriu vor putea fi în continuare acordate la distanță și se va putea face decontarea lor fără cardul de sănătate”, a precizat vicepremierul.

Potrivit spuselor sale, vor fi alocate sume suplimentare pentru decontarea prioritară a concediilor medicale pentru persoanele infectate sau carantinate. CNAS a suspendat, în martie, după intrarea în stare de urgență, obligativitatea folosirii cardului de sănătate.

Altă măsură adoptată de Guvern se referă la prelungirea perioadei în care un părinte poate sta acasă cu copiii, în condițiile în care școlile rămân închise, cu plata a 75% din salariu, şi după starea de urgenţă, până în 12 iunie, când se intră în vacanţa de vară.

Citește și Cine va beneficia de prelungirea șomajului tehnic. Guvernul a decis

În altă ordine de idei, vicepremierul a anunțat că transportul copiilor va fi gratuit. „Astăzi am decis ca operatorii de transport să asigure transportul copiilor, gratuit”, a spus Raluca Turcan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Foto: Freepik.com
Energie / Foto: Freepik

Energia scumpă sufocă economia. Analiză AEI

Energia scumpă sufocă economia: handicapul autoimpus al...

Impozite și taxe / Foto: Freepik
Renault / FOTO: Unsplash
Foto: Pexels.com
foto: pexels.com
Ilustrație: Oana Pavelescu
Banca. Foto: Freepik.com

Economiștii Fed cuceresc băncile centrale din Europa și Asia

De la Turcia la Italia, tot mai multe bănci centrale...

Taxi si ridesharing/ sursa foto: Freepik.com
TikTok / Foto: EPA/ERIK S. LESSER / Agerpres
Document. Foto: Freepik.com
Cripto / FOTO: Freepik
Declarația unică - Foto ilustrativ
Euro digital. Sursa: Freepik.com
Foto: Freepik.com
Atenție la formularele ANAF / Foto: Freepik
Dan Sucu. Foto: Agerpres
Florin Jianu
Jeffrey Epstein / Foto: DoJ
Vaci. Foto: Pexels.com
Schimb valutar. Freepik.com
Contor de gaze / Foto: Freepik
Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Carrefour Baneasa, închis de ANPC / Foto: Crișan Andreescu
Bani. Foto: Freepik.com
BNR: Indice ROBOR

ROBOR, în scădere. Veşti bune pentru românii cu credite

Veste bună de la BNR pentru românii care au credite...


pixel