Cardurile/voucherele sociale de 250 de lei vor putea fi folosite şi la Kaufland. Anunţ oficial
Autor: Mihai Ciobanu
Data publicării:
Kaufland
Kaufland
Plata cu tichetele sociale „Sprijin pentru România” disponibilă în Kaufland.

De la începutul lunii august, plata cu tichetele sociale din programul „Sprijin pentru România” va fi disponibilă în toate magazinele Kaufland din țară. În primă etapă, sunt acceptate cardurile sociale emise de Sodexo și Up România.

Voucherele sociale din programul guvernamental „Sprijin pentru România” sunt destinate achiziției de produse alimentare și de mâncare caldă, precum preparatele de la punctul Grill din parcarea magazinelor Kaufland. Astfel, clienții vor fi îndrumați de către angajații de la casele de marcat să separe produsele alimentare de cele non-alimentare, care vor fi achitate folosind un alt mijloc de plată.

Plata la casele de marcat se efectuează ca plata cu orice alt card. Cardul social pentru alimente permite plăți contactless, încă de la prima tranzacție, prin apropierea sa de terminalul POS.

Cardurile sunt alimentate de către autorități la fiecare două luni cu câte 250 de lei, în patru tranșe, până la sfârșitul anului. Potrivit reglementărilor, se interzice utilizarea cardului în alte scopuri decât cele pentru care a fost emis, în caz contrar se sancționează conform legii.

 

Citeşte şi: Vouchere sociale: Când se virează a doua tranșă de 250 de lei - Anunţ oficial

 

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, împreună cu instituțiile partenere – emitenții cardurilor și Compania Națională Poșta Română – a încheiat emiterea și distribuirea cardurilor aferente primei etape a Programului ”Sprijin pentru România”, pe care sunt încărcate ajutoarele sociale în patru tranșe a câte 250 de lei.

În cursul acestei săptămâni, reprezentanții Poștei Române se asigură că nu sunt beneficiari eligibili care să nu fi primit cardul, inclusiv cei care inițial nu au fost găsiți la domiciliu sau care nu au răspuns avizării. Dacă sunt persoane care nu sunt sigure că se află pe lista beneficiarilor eligibili, menționăm că întrebările referitoare la acest aspect trebuie adresate Ministerului Muncii și Solidarității Sociale. Cât despre informațiile referitoare la cardurile care nu au putut fi livrate, acestea pot fi solicitate Poștei Române.

 

„După o primă etapă dificilă în care am reușit să emitem și distribuim carduri pentru aproximativ 2,5 milioane de beneficiari, suntem deja în pregătiri pentru cea de-a doua, pe care o vom finaliza în prima parte a lunii septembrie. Acum, cu siguranță procedura este mult mai simplificată, pentru că alimentarea se face cursiv pentru toți cei eligibili. La cei 2.480.613 de beneficiari din prima tranșă se adaugă alți aproximativ 150.000 de români care vor avea parte de ajutor pentru alimente și mese calde”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

 

Cea de-a doua emisiune de carduri va include persoanele omise din listele inițiale și pe cele devenite eligibile începând cu 1 iulie 2022, numărul estimat de noi beneficiari fiind de 150.000.

 

Listele cu beneficiarii vor fi actualizate de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale până la sfârșitul acestei săptămâni, incluzând noii beneficiari și vor fi verificate de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, conform prevederilor din OUG nr. 63/2022, în cursul săptămânii viitoare.

 

Emiterea noilor carduri este planificată să se finalizeze în data de 22 august, iar livrarea prin Poșta Română către beneficiari urmează să aibă loc până la 3 septembrie. Sprijinul pentru alimente și mese calde aferent tranșei II va ajunge către toți beneficiarii până la 8 septembrie.

 

Reamintim că mecanismul de distribuire a cardurilor prevede trei etape: 1) producția cardurilor de către unitățile emitente (imprimarea datelor beneficiarilor și inserarea CIP-ului), 2) împlicuirea și distribuirea la nivel național de către Poșta Română și 3) încărcarea valorică a cardurilor pe măsură ce acestea intră în posesia beneficiarilor.

 

- Cea de-a doua tranșă cuprinde cu 150.000 de noi beneficiari în plus față de cei 2.480.613, în urma actualizării permanente a listelor de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.

- Noii beneficiari vor primi cardurile până pe 3 septembrie.

- În ziua de 8 septembrie toate cardurile valide vor fi alimentate cu a doua din cele 4 tranșe în valoare de câte 250 de lei pentru achiziția de alimente și mese calde.

 

Răspunsuri la cele mai frecvente întrebări adresate de către beneficiari

 

Voucherele în valoare de 250 de lei se încarcă o dată la două luni, până la finalul anului, iar aceste sume sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor. Astfel, dacă tranșa IV este încărcată în decembrie 2022, ea poate fi utilizată până în decembrie 2023.

 

Atunci când sunt distribuite, cardurile sunt însoțite de scrisori care conțin instrucțiuni de utilizare (inclusiv codul PIN), detalii despre magazinele unde se pot utiliza cardurile și un număr de telefon pentru cazurile în sunt probleme.

 

Cardurile pot fi folosite doar de către beneficiari. În cazuri excepționale, în care beneficiarul nu se poate deplasa la operatorii economici pentru a utiliza ajutorul, atunci poate încredința tichetele unei persoane apropiate, dar doar împreună cu actul de identitate.

 

Pentru a putea afla soldul curent / suma disponibilă pe card și pentru alte informații beneficiarii sunt rugați să apeleze Serviciul Clienți al emitentului. Numerele de telefon oficiale sunt următoarele:

 

Edenred: 021 301 33 03

Sodexo: 021 204 46 64

UP România: 0374 66 22 73

 

Lista actualizată a magazinelor unde pot fi utilizate voucherele:

Listele cu operatorii economici unde pot fi utilizare voucherele sunt disponibile aici — https://bit.ly/3SlteJ8. Ele sunt verificate săptămânal, iar dacă există modificări, sunt publicate pe site-ul MIPE.

 

Aici găsiți răspunsuri pentru cele mai frecvente întrebări pe tema utilizării voucherelor -– https://bit.ly/3zMCxe2.

 

Cine primește voucherele sociale:

a) Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

b) Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

c) Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

d) Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

e) Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;

f) Persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Finanțele au publicat ghidul e-Transport

Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de...

TikTok renunță voluntar la plata recompenselor

TikTok a anunțat miercuri că va suspenda "voluntar"...

Producţia de cărbune a României continuă să scadă

Institutul Naţional de Statistică a publicat o analiză...

Schimbări la vârful Allianz-Țiriac Pensii Private

Virgil Ichim, CEO Allianz-Țiriac Pensii Private, pleacă...

Revolut face angajări în România

Compania Revolut angajează la nivel global, inclusiv în România.

Preţul cafelei nu va scădea prea curând. Care sunt motivele

Veşti proaste pentru iubitorii cafelei.

Valoarea acordului Aramco - FIFA, pusă la secret

FIFA a anunţat acordul global cu Aramco.

Programul magazinelor Carrefour de 1 Mai şi Paşte 2024

Programul magazinelor Carrefour în perioada...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel