Carne de miel mai ieftină din Bulgaria

Autor: Antonia Popescu
Data actualizării:
Data publicării:
Bulgarii vând mielul mult mai ieftin / Foto: Freepik
Bulgarii vând mielul mult mai ieftin / Foto: Freepik
Mielul bulgăresc nu are deschidere către piețele externe, din cauza eșecurilor din industrie, fiind afectată chiar și piața internă, care se micșorează activ.

Sectorul de creștere al ovinelor și caprinelor ar putea dispărea în câțiva ani dacă se continuă în acest fel, cred doi experți în creșterea oilor din Bulgaria. Este vorba despre Vasil Nikolov din orașul Zemen și Boyko Sinapov din Kardzhaliysko, care se află și în consiliul de conducere al Uniunii Crescătorilor Bulgari de Vite.

Ambii sunt convinși că eșecul afacerilor lor autohtone a fost planificat și provocat de intrarea Bulgariei în UE. Conform acestora, după aderare, administrația a lucrat împotriva producătorilor de carne și lapte bulgari și nu i-a sprijinit.

„Copiii noștri în viitor vor mânca insecte și viermi. în locul cărnii delicioase care se poate produce la ţară”, a comentat Vasil Nikolov pentru Sinor.bg, citat de Agrointel.ro

Cei doi fermieri cred că eșecul de pe piața internă a fost generat și de practica lanțurilor comerciale care, prin miile lor de cerințe suplimentare pentru producătorii autohtoni, au eliminat fructele și legumele produse în țară din rețelele de magazine. Acum, se tem că vine și rândul industriei de carne și lapte.

„Cu o lună înainte de Paște, comerțul cu miei bulgărești nu merge deloc bine și, în același timp, exportul de carne congelată din Macedonia de Nord este deja în curs de negociere”, a spus Boyko Sinapov (cu ani în urmă, acest import era din România).

Fermele de ovine din Bulgaria spun că un preț corect pentru mieii în viu din acest an este de 12 leva (30,24 lei), pentru că doar așa și-ar putea acoperi costurile. În acest moment însă, comercianții dau oferte mult mai mici – între 8 și 9 leva (20-23 lei) pe kg.

Carnea de miel în România a ajuns la prețuri prohibitive

Sărbătorile pascale nu vor mai aduce profituri crescătorilor de oi după ce prețurile au urcat la cel mai mare nivel din ultimii ani.

Oamenii se tem că vor rămâne cu animalele nevândute, în condiţiile în care puterea de cumpărare a scăzut, iar unii dintre consumatori nu vor mai alege stânele, ci supermarket-urile. În plus, la stâne nu se pot deschide centre de sacrificare pentru că trebuie îndeplinite mai multe cerinţe impuse de Direcţia Sanitar-Veterinară.

Scăderea puterii de cumpărare îi va face pe mulţi giurgiuveni să renunţe la carnea de miel pentru masa de paşte. În județul Giurgiu, prețul kilogramului de miel a ajuns la 55 leu/kg, motiv pentru care puțini se vor încumenta să mai cumpere acest sortiment de carne.

Unii crescători spune că după ce au urcat costurile energiei, furajelor este normal ca și carnea de miel să fie mai scumpă față de anul trecut, aceștia sperând că anul acesta să poată vinde cu 35 - 40 lei kilogram.

Chiar și pe site-urile de anunțuri, prețul cărnii de miel nu coboară sub 40 de lei per kilogram.

Fermierii speră să încaseze 25 de lei pe kilogram pentru mielul viu şi 45 de lei pe kilogram pentru cel tăiat, acesta fiind prețul la care găsim carnea de miel în piețe.  Citește mai mult AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Teren agricol / Foto: Freepik
Să ierți pe cineva de datorii înseamnă să nedreptățești

Mii de români scapă de datorii. Cine e vizat

Mii de români scapă de datorii. Cine poate beneficia și...

drone - FOTO: Freepik@kjpargeter
Lapte praf / Foto: Freepik
Donald Trump - FOTO: Agerpres

Piața bursieră în SUA 2026. Început slab pentru Trump

S&P 500 a crescut, dar nu la fel de spectaculos ca...

Cod fiscal / Foto: Freepik
Donald Trump / Foto: Casa Albă
ANAF
Jensen Huang, CEO Nvidia

China deschide robinetul importurilor de cipuri Nvidia?

Autoritățile chineze au transmis celor mai mari companii...

Documente ANAF. Foto: AI - Freepik.com
doicesti - FOTO: Bogdan Ivan@Facebook
Acordul UE-Mercosur nu poate intra în vigoare fără CJUE și Parlamentul European - FOTO: Freepik
Judecător / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Cristian Nistor / Agerpres
Nicușor Dan - FOTO: Agerpres
Emmanuel Macron la Davos a purtat o pereche de ocherali de soare din cauza unei afecțiuni oculare / Foto: WEF / Flickr
UE. Foto: Freepik.com
consiliul pentru pace - FOTO: Agerpres
Chatgpt. Freepik.com
Economii. Sursa: Freepik.com
Nicusor Dan - FOTO: Agerpres

Probleme tehnice la sistemul de achiziționare a rovinietei

Sistemul de achiziționare a rovinietei este blocat din...

STB București: Prețurile călătoriilor ar putea crește

Primăria Capitalei propune creșterea tarifelor pentru...

Ilie Bolojan / Foto: Facebook

Ilie Bolojan, despre acordul UE-Mercosur

Premierul Ilie Bolojan a explicat că decizia privind...

TikTok. Freepik.com
ilie bolojan - FOTO: Agerpres
Fabrica. Foto: Freepik.com
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Târg imobiliar

Statul impune reguli dure pe piața imobiliară

Dezvoltatorii imobiliari vor fi obligați să le ofere...


pixel