Profesorul Mircea Coșea lansează cartea "Economia României după pandemie. Cum se poate ca o țară bogată să fie săracă?". Mărturisirile autorului, în premieră pentru DC Business

Autor: Vlad Roibu
Data actualizării:
Data publicării:
Prof. Mircea Coșea
Prof. Mircea Coșea
EXCLUSIV
Profesorul universitar doctor Mircea Coșea va lansa joi, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus de la Romexpo, noua sa carte denumită ”Economia României după pandemie. Cum se poate ca o țară bogată să fie săracă?”. 

Mircea Coșea a dat detalii, într-un interviu pentru DCBusiness, mai pe larg, despre preocupările pe care le abordează în aceste pagini. Cartea de la Editura Fundației România de Mâine cuprinde două părți, iar conform spuselor profesorului, este o încercare de a oferi răspuns unui paradox, anume, așa cum indică și titlul, de ce o tară cu multe bogății naturale precum România este atât de slab dezvoltată.

Prima parte a cărții, aspecte legate de dezvoltarea României în ultimele trei decenii.

”Plec de la ideea că, totuși, s-au făcut progrese mari în România în ultimii 30 ani. Iar prima parte a acestei cărți se referă la progresele pe care România le-a făcut care sunt incontestabile însă în paralel, în pofida acestor progrese există foarte multe lucruri de făcut, plecând de la ideea că România se află pe locul al doilea din punct de vedere al sărăciei populației deși există un potențial imens de avansare. Atunci pun întrebarea ”pentru ce?” și dau câteva explicații din punctul meu de vedere. Plec de la faptul că nu avem o strategie a dezvoltării, că lucrurile se fac destul de haotic din punct de vedere al programelor pe care zicem că le avem dar pe care nu le îndeplinim. Rolul clasei politice care nu este destul de educată politic nici devotată intereselor țării. Vorbesc și despre faptul că criza actuală este de la anumite elemente care ne defavorizează, deci fac o analiză a cauzelor care ar duce la această încetinire a ritmului de dezvoltare pentru că problema noastră nu este dezvoltarea ci ritmul în care aceasta se face, suntem foarte înceți și nehotărâți. Nu există o voință și o claritate în deciziile politice și mai ales în cele economice”, a mărturisit profesorul Mircea Coșea.

Partea a doua, economia națională în contextul actual

Faptul că suntem pe penultimul loc în Europa din punct de vedere al dezvoltării și al nivelului de trai, sigur se explică dacă privim îndeaproape parcursul politicii economice din acești ani însă, în cea de-a doua secțiune a cărții, accentul cade pe problematica actuală, cum este influențată economia în perioada din pandemie și în urma întâmplărilor din ultimul an.

”În partea a doua a cărții am făcut o selecție a editorialelor și analizelor pe care le-am făcut în ultimul an, tocmai pentru a sublinia modul în care am interpretat perioada anului trecut, în urma căreia am avut consecințe importate din punct de vedere al mersului internațional, schimbarea modelului economic, războiul din Ucraina care ne-a adus dezavantaje mari și ne-a oprit din dezvoltare. Am fost nevoit, după ce am dat cartea la editură să mai adaug un capitol pe care l-am pus în legătură cu efectele negative pe care le consider ca urmare a războiului dintre Hamas și Israel. Este o analiză pe care o consider destul de actuală pentru că se referă la ultimele două sau trei perioade după venirea la putere a PSD-ului și PNL-ului. Este o analiză care este total apolitică, nu reprezint nici un fel de interes politic și m-am ferit să fac critici sau aprecieri în legătură cu politica din România și cu mersul ei”, a conchis Mircea Coșea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Evaluare / FOTO: Freepik
Donald Trump vorbește la telefon
Mină de suprafață / Foto: Freepik
nicusor dan - FOTO: Agerpres
migratie - FOTO: Freepik@ruslan23-02
Șofer de TIR / Foto: Freepik
Administrator de bloc / Foto: Arhivă
China, UE / sursa foto: Freepik.com
Strangere de mana. Foto: Pexels.com
Freepik.com

Amazon a declanşat un nou val de concedieri

Amazon face curățenie în divizia de cărți: concedieri la...

sulyok tamas - FOTO: Agerpres

Președintele Ungariei, vizită de solidaritate la Praid

Președintele Ungariei, vizită de solidaritate la Praid.

Factura. Freepik.com
Camion in trafic
Starlink / Foto: Starlink / Flickr

Starlink intră pe piața maritimă și aviatică

Starlink intră pe piața maritimă și aviatică.

Instalații de aer condiționat
Luna. Foto: Pexels.com
inchirieri - FOTO: Freepik@mrkaka1102
Rubin / Foto: Gemfields
Ce este portofelul european de identitate digitală. Când intră în vigoare şi cum se foloseşte
firme - FOTO: Freepik@Flowo
Industria apărării este în plin boom economic / Foto: NATO
Decizia vine în sprijinul celor cu credite ipotecare
Freepik.com
intarzieri - FOTO: Freepik
Lingouri de argint
Tren deraiat / Foto: Replica Online

Tren plin cu benzină, deraiat în Teleorman

Tren plin cu benzină, deraiat în Teleorman 

Bursa de Valori București

pixel