Cartoful românesc e cumpărat de străini și vândut înapoi în România. Ministrul Chesnoiu face investiții pentru a rezolva problema

Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Adrian Chesnoiu / Foto: Facebook
Adrian Chesnoiu / Foto: Facebook
Ministrul Adrian Chesnoiu a vorbit despre circuitul cartofului românesc de la producătorul român și până la consumatorul român.

Adrian Chesnoiu a explicat modul în care cartoful românesc e cumpărat de firme din alte state, iar apoi e vândut drept cartof de proveniență străină:

„Știți, ne întrebăm de foarte multe ori: Domn'le, de ce vin cartofi din import? Anul acesta susținem producătorul de cartofi din România, ca să rămână sustenabil și viabil, să îi asigurăm nivelul de producție necesar, dar, de partea cealaltă, noi stăm prost la depozitarea cartofilor. Ne-am dus către cauză pentru că dacă vrei să îndrepți ceva pentru o durată mai lungă de timp trebuie să te duci la cauze.

Producem 1,7 milioane de tone de cartofi anual, dar majoritatea o producem în septembrie-octombrie. E comercializată, vin cei care au capacități de stocare, cumpără cartoful românesc, îl depozitează, iar apoi vin din ianuarie până în mai și ni-l vând ca și cartof din alte țări“, a spus Adrian Chesnoiu.

„Îl depozitează în România?“, a întrebat Val Vâlcu.

„Nu, în țările de origine“, a adăugat Adrian Chesnoiu.

„Erau, în vremea lui Ceaușescu, depozite cu bioxid de carbon, cu temperatură controlabilă și s-au terminat. Acum ne mirăm că de ce vin mere din Polonia...“, a spus Val Vâlcu.

„Se refac investițiile! Au fost programe de sprijin cu fonduri europene, s-au făcut investiții“, a completat Adrian Chesnoiu.

De asemenea, ministrul Agriculturii a mai precizat la DC News că anul acesta se vor lansa două programe pentru producătorii de cartofi și producătorii de struguri de masă, care vor primi sprijin, actele fiind deja în avizare interministerială.

Youtube video image

Citește și: Ministrul Agriculturii: ”El este cel care ține în viață statul român”

Cât este agricultură de subzistență în România? Câte ferme au intrat deja ”în capitalism”, ca să spunem așa? ”Vă dau câteva cifre ca să puteam avea o imagine. Anul acesta am încheiat perioada de depunere a cerereilor de plată. S-au înscris 720 și ceva de mii de fermnieri. Dintre aceștia, doar 80.000 au formă juridică de organizare. Restul sunt persoane fizice. Iar la nivel de producție - mă opresc doar la cereale, am luat ca exemplu anul 2021 -, pe o suprafață de 30% din suprafața agricolă a țării au produs 70% din cantitatea de cereale. Asta cam 5000 de companii de performanță. În rest, avem fermieri mijlocii, care trebuie susținuți în continuare, fermieri mici care, la fel, trebuie susținut”, a spus ministrul Chesnoiu. 

Un rol esențial

Totodată, el a ținut să precizeze că ”rolul fermierului mic este esențial în arhitectura statului român. În momentul acela va dispărea gospodăria țărănească sau fermierul mic, începe să dispară satul românesc. El este cel care ține în viață activitatea statului. Și atunci noi trebuie să venim cu programe complementare pentru fermierii mici și mijlocii și pentru fermierii care fac performanță”, a explicat interlocutorul jurnalistului Val Vâlcu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Alexandru Nazare
Lan de grâu / FOTO: Unsplash

România, cel mai mare exportator de grâu moale din UE

Exporturile de grâu moale ale Uniunii Europene de la...

Revolut, pe cale să dea o lovitură istorică

Unicornul european Revolut își ridică miza: vrea...

Chatgpt. Freepik.com

ChatGPT se transformă în browser şi ar putea schimba totul

OpenAI pregătește lansarea unui browser AI care...

Ursula van der Leyen și Donald Trump / Foto: Casa Albă
Donald Trump
Contabil / Foto: Freepik
Freepik.com
ANAF / Foto: DCBusiness
Freepik.com
Avion Boeing / FOTO: Unsplash
Foto: NVIDIA
Freepik.com

Dispută europeană pe seama Cubului Rubik

Producătorul Cubului Rubik, înfrânt în instanță: UE...

Freepik.com
Eximbank
Alexandru Nazare la condilul ECOFIN
Cursul valutar al zilei
Codul fiscal se modifică / Foto: Freepik
Bani / Foto: DCBusiness
TVA
Un motostivuitor transportă o mașină veche / Foto: Arhivă
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Alexandru Nazare
ROBOR a început să scadă
Reciclarea sticlelor de plastic / Foto: Freepik
Cupru / Foto: Freepik

Piața metalelor, în șoc! Trump impune 50% tarif pe cupru

Prețul cuprului a înregistrat marți cea mai mare...

Caniculă
Se schimbă impozitul pe profit / Foto: Freepik

pixel