Casa Națională de Pensii lansează o nouă aplicație

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Casa Națională de Pensii Publice / FOTO: Facebook CNPP
Casa Națională de Pensii Publice / FOTO: Facebook CNPP
Evenimentul, la care va participa președintele CNPP, Daniel Baciu, va avea loc astăzi. 

Lansarea oficială a aplicaţiei RODPA1 a Casei Naţionale de Pensii Publice va avea loc miercuri, aceasta fiind realizată în cadrul proiectului "Eficientizarea activităţii CNPP pentru determinarea legislaţiei aplicabile lucrătorilor migranţi, la nivelul sistemului public de pensii din România".

Finanţarea a fost făcută în cadrul Programului Operaţional Capacitate Administrativă (POCA) al Uniunii Europene, susţin organizatorii evenimentului.

Realizarea platformei RODPA1 va contribui la reducerea birocrației și simplificarea procedurilor, precum și la eficientizarea activității CNPP (din perspectiva costurilor și timpului de reacție), creascând gradul de transparență în prestarea serviciilor publice respective.

Contribuabilul va dispune de un instrument mult mai facil în vederea depunerii cererilor pentru documentul portabil A1, fiind evitate întârzierile semnificative existente în trecut, cauzate de limitele activității folosind exclusiv factorul uman.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Incendiul de la barul La Constellation din stațiunea elvețiană Crans-Montana
Incendiu la barul Constellation din Crans-Montana, Elveția / Foto: Poliția Cantonului Valaisanne

Român dispărut după incendiul devastator din Crans-Montana

Ambasada României la Berna este în contact cu familia...

O femeie vorbește într-un apel video / Foto: Freepik
Mină de cărbune / Foto: Freepik
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Taxe și impozite
Victor Negrescu / Foto: Parlamentul European
Copii la școală
Mina de cupru Mantoverde din Chile
Oameni de afaceri / Foto: Freepik
Centru de date / Foto: Freepik
Warren Buffett / FOTO: Facebook
Parlamentari
Bani
Hoții au forat prin armături și betoane ca să ajungă la casetele de valori / Foto: Poliția germană
Incendiu la barul Constellation din Crans-Montana, Elveția / Foto: Poliția Cantonului Valaisanne
Donald Trump / Foto: Casa Albă
Steagurile Bulgariei și Uniunii Europene

Bulgaria intră în zona euro, România rămâne pe margine

Bulgaria a devenit oficial, de la 1 ianuarie 2026, al...

Un bărbat la benzinărie / Foto: Freepik
Calendar / Foto: Freepik
Bani. Freepik.com
București / Foto: DCBusiness

Bilanț 2025: 10 evenimente care au marcat România

2025 a fost anul în care multe dintre dezechilibrele...

Ilie Bolojan
Ro e-TVA

Ce se întâmplă cu Ro e-TVA în 2026

Guvernul suspendă aplicarea mecanismului RO e-TVA până la finalul anului...

Euro și dolarul au ajuns aprape de paritate

pixel