Modificări ale programului Casa Verde Fotovoltaice 2023. Perioada de implementare va fi prelungită

Autor: DCBusiness Team
Data publicării:
Foto: Pexels.com
Foto: Pexels.com
Perioada de implementare a proiectelor din cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice 2023 va fi prelungită, anunţă Ministerul Mediului.

Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet, a semnat astăzi proiectul de modificare a Ghidului de finanțare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetățenilor care beneficiază de acest program. 

Proiectul propune prelungirea perioadei de implementare a proiectelor începute în 2023, având în vedere dificultățile întâmpinate de beneficiari în obținerea certificatelor de racordare. Aceste întârzieri sunt cauzate, în principal, de perioada lungă necesară emiterii certificatelor de către distribuitorii de energie și de livrarea întârziată a contoarelor cu dublu sens, care, în unele cazuri, pot dura câteva luni.

Ordinul vizează două situații, a subliniat ministrul Mircea Fechet: „Prima dintre ele se referă la cei care și-au instalat panourile fotovoltaice, au fost beneficiari, dar care încă nu au obținut certificatul de racordare. Sunt unii distribuitori de energie care întârzie nepermis de mult cu eliberarea acestui certificat și, în lipsa acestuia, nu putem deconta finanțarea, iar firma care a montat panourile fotovoltaice nu-și poate recupera investiția. A doua categorie este cea legată de acei beneficiari care au dat peste un instalator «țepar», care nu s-a prezentat să instaleze panourile până la finalul lunii decembrie 2024. Pentru acei români care au avut ghinionul să colaboreze cu astfel de «țepari », am decis ca prin acest ordin să le mai acordăm încă 6 luni, timp în care pot schimba instalatorul. Primim foarte multe sesizări la minister și ne vom asigura că astfel de instalatori neserioși nu vor mai avea acces la programe de finanțare din AFM, din Ministerul Mediului, în viitor”.

Prin aceste modificări, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Administrația Fondului pentru Mediu își propun să remedieze blocajele din cadrul programului și să protejeze interesele beneficiarilor, asigurând finalizarea proiectelor în condiții optime.

 

Astfel, modificările propuse includ:


1. extinderea duratei de implementare a proiectelor la 18 luni pentru beneficiarii care fac dovada solicitării certificatului de racordare în termenul inițial de 12 luni;

2. flexibilizarea condițiilor privind instalatorii, prin permiterea schimbării instalatorului pentru a doua oară, după aprobarea proiectului;

3. prelungirea termenului de implementare la 6 luni pentru beneficiarii care au selectat un alt instalator ulterior aprobării proiectului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Vânzare online / Foto: Freepik
Investiții / Foto: Freepik
Documente
Delegațiile din Ucraina și SUA
REMAT
Atacurile cibernetice au devenit normă în spațiul digital din România
Fermieri / Foto: Freepik

25 de milioane de euro sprijin pentru fermierii români

Fermierii români vor beneficia de un sprijin financiar...

Dronă militară / Foto: Freepik
Uzină auto / Foto: Flickr
Casă de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Supermarket. Freepik.com
Factura. Freepik.com
Taxe / Foto: DCBusiness
Industrie. Foto: Pexels.com
Banca Națională a României

BNR: ROBOR a scăzut, însă IRCC a ajuns la o valoare record

Veşti bune pentru românii care au credite în lei...

Energia, călcâiul lui Ahile al Europei / Foto: Freepik
Foto: Pexels.com

Tinerii îngroaşă rândurile şomerilor

În trimestrul III al anului 2025, rata de ocupare a...

Wall Street. Foto: Freepik.com
Sediul Băncii Centrale Europene / Foto: BCE / Flickr
Foto: Freepik.com
Grecia
BVB
Diana Buzoianu
Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați

pixel