Cât costă recuperarea mașinii ridicată de autorități. Tarife stabilite de Primărie

Autor: Simona Haiduc
Data actualizării:
Data publicării:
Hotărârea Primăriei precizează toate detaliile
Hotărârea Primăriei precizează toate detaliile
Primăria Capitalei a adoptat recent o hotărâre care reglementează ridicarea, transportul, depozitarea și eliberarea vehiculelor staționate neregulamentar pe străzile principale din Capitală. Prin acest act se stabilesc, printre altele, procedura de ridicare a mașinilor parcate ilegal și tarifele pe care vor trebui să le achite proprietarii vehiculelor ridicate.

Astfel, operațiunile de ridicare a autoturismelor se vor efectua de angajații Companiei Municipale Managementul Transportului București în condiții de siguranță. În caz de daune produse ca urmare a acțiunii, operatorul va răspunde direct față de proprietari.

Potrivit hotărârii, dacă în mașina ce urmează a fi ridicată sunt vizibile persoane, operațiunea se suspendă. Dacă, în schimb, în mașină sunt persoane care nu sunt vizibile agenților, responsabilitatea revine exclusiv proprietarului sau utilizatorului mașinii.

Totodată, dacă proprietarul mașinii se prezintă la locul ridicării înainte de a fi inițiat transportul la locul de depozitare și dacă acesta este de acord să suporte pe loc cheltuielile efectuate, atunci procesul va fi oprit. Eliberarea vehiculului se va face numai proprietarului/deținătorului/utilizatorului legal care trebuie să prezinte actele ce atestă dreptul de proprietate sau folosință a mașinii și numai după achitarea tarifelor de ridicare.

Citește și Mașini ridicate de autorități. Care sunt autoturismele vizate

Tarifele de ridicare sunt 200 de lei pentru vehiculele cu masă totală de până în cinci tone și 270 de lei pentru vehiculele cu masă totală care depășește cinci tone.

Pe lângă tarifele de ridicare, proprietarii care vor să își recupereze mașinile vor mai trebui să plătească și o taxă de transport de 150 de lei pentru vehiculele de până în cinci tone și de 200 de lei pentru vehiculele mai mari de cinci tone.

Tariful de depozitare va fi de 150 de lei pe zi, iar calculul se va face pe intervale de 24 de ore începând cu data și ora depozitării, nefracționat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

ANAF / Foto: Oana Pavelescu
Contor de gaze / Foto: Freepik
Ședință de guvern
Documente ANAF. Foto: Freepik.com
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Mână care ține cheile unei locuințe / Foto: Freepik

2026, anul deciziilor grele pentru cei care vor o casă

Perspectivele pieței de creditare în prima jumătate a...

Clădire de birouri / Foto: Unsplash
Strangere de mana. Foto: Pexels.com
Casă de schimb valutar
Liberty Galați
Oameni așteaptă autobuzul într-o stație din București / Foto: STB

CGMB spune „nu” scumpirii biletelor și auditului la STB

Consilierii generali ai Consiliul General al...

Vameși
Cosmin Marinescu
Groapă de gunoi
Freepik.com
Ghișeu

ROBOR continuă să scadă pentru a doua zi consecutiv

Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se...

Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Bursa de Valori București
Vot în Parlamentul European / Foto: PE
Premierul britanic Keir Starmer și președintele Chinei Xi Jinping / Foto: Cabinerul premierului britanic
Lukoil

Lukoil își vinde divizia internațională către Carlyle Group

Grupul petrolier rus Lukoil a anunțat joi că a ajuns la...

Buton / Foto: Freepik
Roman Abramovici / Foto: Mark Freeman / Flickr

pixel