Cât pierde OMV Petrom după aplicarea OUG 114

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
OMV: Gazprom se aşteaptă să livreze aproximativ 50% din volumul convenit de gaze naturale
OMV: Gazprom se aşteaptă să livreze aproximativ 50% din volumul convenit de gaze naturale
OMV Petrom va avea un profit mai mic cu circa 50 de milioane de euro în urma aplicării prevederilor OUG 114. Un oficial al companiei a precizat că, în lipsa normelor de aplicare, calculul reprezintă doar o estimare medie preliminară, deoarece scenariul cel mai optimist prevede o reducere de numai 10 milioane, pe când cel pesimist menționează suma de aproape 100 de milioane de euro.

”Nu putem cunoaşte care este impactul exact până nu vedem legislaţia secundară. Am făcut însă calcule preliminare, care indică un impact de două cifre în milioane de euro asupra profitabilităţii noastre, dar aş vrea să subliniez că este o estimare preliminară”, a spus Stefan Waldner, directorul financiar al companiei, în cadrul unei conferințe de presă.

OMV Petrom a anunţat că va scădea cu 17% nivelul investiţiilor în acest an, până la 3,7 miliarde de lei, de la 4,3 miliarde de lei în 2018, ca urmare a instabilităţii legislative. ”Un an puternic pentru OMV Petrom este un an puternic pentru România. Însă, din cauza volatilităţii legislative, trebuie să reducem motorul investiţiilor. Suntem angajaţi să continuăm operaţiunile de aici, sperăm să avem un dialog liber cu autorităţile, astfel încât contribuţia noastră la economia României să crească”, a spus, la rândul său, Christina Verchere, CEO al OMV Petrom.

Citește și: Avertismentul OMV Petrom: Va fi un dezastru pentru piaţa românească de gaze

Anul trecut, compania a avut investiţii de 4,3 miliarde de lei, în creştere cu 44% faţă de 2017. ”Instabilitatea recentă privind mediul de reglementare ne-a determinat să ne revizuim planurile de investiţii de creştere, în timp ce căutăm claritate în legătură cu climatul investiţional din România. Planificăm investiţii de circa 3,7 miliarde de lei pentru 2019, în principal în Upstream (explorare şi producţie - n. r.). Prioritatea noastră rămâne maximizarea valorii portofoliului curent din Upstream şi estimăm că vom limita declinul producţiei medii zilnice la circa 5% faţă de 2018, excluzând optimizarea portofoliului”, spun reprezentanţii companiei, în raportul privind rezultatele financiare de anul trecut.

În decembrie 2018, Guvernul a emis Ordonanţa de Urgenţă 114/2018, care plafonează la 68 de lei pe MWh preţul de vânzare al gazelor de producţie internă şi prevede revenirea la piaţa reglementată în sectorul energiei electrice. Totodată, companiile din energie vor plăti către ANRE o contribuţie de 2% din cifra de afaceri aferentă activităţii licenţiate.

Grupul OMV Petrom a obţinut în anul 2018 un profit net de 4,08 miliarde de lei, în creştere cu 64% faţă de 2017, când acesta a fost de 2,49 miliarde de lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Oameni pe stradă / Foto: Oana Pavelescu
Reguli mai dure pentru executorii judecătorești
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan / Foto: George Călin / Inquam Photos
Asigurarea locuințelor / Foto: Freepik
Pușculiță / Foto: Freepik

ASF dă liber la transfer fără penalități în pensiile private

ASF schimbă regulile pentru prospectele fondurilor de...

Casa de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Curtea Constituțională a României / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Transelectrica
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Contor de gaze și energie electrică
Noi taxe și impozite / Foto: Freepik
Dumitru Chisăliță / Foto: Agerpres
Viscol

ANM: Cod galben de ninsoare și viscol în București

Vremea se va răci considerabil în București în...

New York
Andrew Ross Sorkin
Lei / sursa foto: Freepik.com @Vlad Ispas
Cișmea / Foto: Freepik

AFM preia peste 500 de proiecte de infrastructură din PNRR

Guvernul se pregătește să investească aproape un miliard...

Foto: pexels.com
Foto: Freepik.com

Honda și Toyota, îngrijorate de inițiativa „Made in Europe”

Producătorii auto japonezi și britanici își exprimă...

Cash / FOTO: Freepik

Cum influențează IRCC și ROBOR rata la creditul ipotecar

Alegerea între IRCC și ROBOR nu este doar o chestiune...

ANAF
Marile studiouri americane cer suspendarea tehnologiei video lansate de proprietarul TikTok - FOTO: Freepik@DC Studio
calatori SUA - FOTO: Freepik@italoparnaiba5

Reguli mai stricte pentru turiștii care călătoresc în SUA

Autoritățile americane anunță că noile reguli mai...

Euro. Foto: Freepik.com
Nicusor Dan

Nicușor Dan, anunț de ultimă oră

Nicușor Dan, președintele României, face un anunț de ultimă oră legat de...

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară - FOTO: Freepik@Drazen Zigic

Piața muncii din București, ușoară scădere lunară

Numărul salariaților din Capitală, ușor mai mic față de...

Diana Buzoianu

Avize de mediu mai rapide și digitalizare totală în 6 luni

Ministerul Mediului anunță o reformă majoră cu impact...

Ferma. Foto: Pexels.com

pixel