Câte complicații post-COVID-19 există? Cel puțin 203

Autor: Delia Gheață
Data actualizării:
Data publicării:
Cine a ajuns la această concluzie
Cine a ajuns la această concluzie
Spitalizarea și decesul nu sunt toate necazurile provocate de COVID-19. Deseori, unele simptome ale bolii persistă săptămâni, chiar luni după externare. Potrivit estimărilor, doar 10-20% dintre cei care au trecut prin boală nu se pot reface complet, procent care ajunge însă la 90% în cazul celor care au fost internați cu forme severe. The Guardian scrie despre munca oamenilor de știință care încearcă să clasifice complicațiile post-COVID-19.

Studiul a acoperit 56 de țări și a implicat peste 3700 de persoane, fie suspectate de COVID-19, fie cu diagnostic confirmat, care s-au îmbolnăvit cu cel puțin trei luni în urmă și nu s-au vindecat în decurs de patru săptămâni. Toți au fost chestionați pe internet în legătură cu starea lor de sănătate. La final, oamenii de știință au identificat 203 de simptome care afectează zece organe.

În medie, repondenților le-au fost afectate 9,1 organe interne. Cel mai frecvent, ei au acuzat stare de oboseală, stare generală de rău după efort fizic și mental, mintea încețoșată, halucinații vizuale, tremur, mâncărimi, nereguli menstruale, disfuncții sexuale, puls rapid, incontinență urinară, zona zoster, pierderi de memorie, diaree, sunet în urechi și senzație de plutire. 22% și-au pierdut capacitatea de munci, 45% nu și-au recăpătat în totalitate puterea de muncă.

La șase luni după COVID-19, se înregistrează nereguli ale termoreglării corpului, oboseală, stare de rău după efort, diverse tulburări neurologice. Pe baza celor spune de participanții la chestionar, cercetătorii au stabilit că în a șaptea lună s-au menținut, în medie, 13,8 simptome. Iar unii dintre intervievații au declarat că au avut probleme chiar după 16 luni de la boală.

Citește și Trucuri simple ca să scapi de muște

În acest context, The Guardian menționează alte studii recente. Unul dintre ele a arătat că riscul de „COVID-19 prelungit”, indiferent de sex și vârstă, este mai mare la cei care au avut mai mult de cinci simptome în prima săptămână a bolii.

Alt studiu constată că jumătate dintre cei spitalizați au prezentat cel puțin o complicație în timp ce se aflau internați și că, după externare, sfert dintre pacienți nu au mai fost în stare să aibă grijă de ei ca înainte. 

Prin complicații sunt avute în vedere pneumonie, formarea de cheaguri de sânge, leziuni la rinichi. Problemele la rinichi au fost chiar mai frecvente decât cele pulmonare. Deși probabilitatea apariției complicațiilor în spital a fost mai mare la bărbați și vârstnici, acestea au fost frecvente și la tineri.

Oamenii de știință cred că modelele identificate în aceste studii vor ajuta la înțelegerea naturii „COVID-19 prelungit”. În plus, trebuie luate în considerare riscurile atunci când se iau măsuri restrictive și ce fel de îngrijire vor avea nevoie anumite persoane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Curtea Constituțională a României, CCR / Foto: George Călin / Inquam Photos
Stația de metrou Jiului
Tineri oameni de afaceri / Foto: Freepik
ANAF
ANAF / Foto: DCBusiness
Casa de schimb valutar / Foto: Oana Pavelescu
Barajul Porțile de Fier
TVA / Foto: DCBusiness
Tren vechi / Foto: Freepik
PPC
O femeie își alimentează mașina la o benzinărie / Foto: Freepik
Imagine din timpul protestelor angajaților MIPE pe tema tăierii sporurilor
Ilie Bolojan
Taxa majorată cu 50%
Nicușor Dan
Ilie Bolojan / Foto: Octav Ganea / Inquam Photos
Schimb valutar
Inquam Photos / George Calin

Protestele din 2024–2025: România între stradă și urne

Între decembrie 2024 și mai 2025, România a traversat...

Transelectrica / FOTO: Facebook
Hacker / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / Foto: Freepik
Dealerii valutari nu afișează prețul real al monedelor pe panourile lor din cauza fluctuațiilor mari ale cursului dolarului / Foto / Reuters / Fatemeh Bahrami / Anadolu
Vienna Insurance Group

pixel