Câteva sute de euro pentru fiecare hectar. Banii se acordă timp de 20 de ani

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Pentru fiecare hectar se pot primi aproape 500 de euro pe an
Pentru fiecare hectar se pot primi aproape 500 de euro pe an
Este vorba despre un ordin al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, oficializat în această dimineață. 

O măsură menită să stimuleze creșterea suprafețelor acoperite cu vegetație forestieră și nu numai. Prin urmare, persoanele care sunt de acord ca pe terenurile agricole pe care le dețin să fie plantate păduri noi pot primi 456 de euro pentru fiecare hectar timp de 20 de ani. 

Așa cum scrie în Ordinul MMAP 326/2023, apărut, marți, în Monitorul Oficial banii vor fi oferiți sub forma unei prime numite “primă de sechestrare forestieră”. Plata se face anual, începând cu anul înființării plantației.

Actul normativ stabilește, totodată ce înseamnă an al înființării plantației, definit drept anul calendaristic ce cuprinde primul sezon de vegetație al plantației instalate. Spre exemplu, pentru plantația instalată în cursul primăverii, prima se va acorda în trimestrul IV al aceluiași an, iar pentru plantația instalată toamna, prima se va acorda în trimestrul IV al anului calendaristic următor.

Beneficiari ai acestei finanțări pot fi atât persoanele fizice, cât și cele juridice pe ale căror terenuri s-au realizat serviciile și lucrările stabilite de OUG nr. 35/2022, respectiv „efectuarea lucrărilor de împădurire și de întreținere a plantațiilor realizate pe terenurile agricole din categoriile de folosință teren arabil, pajiști permanente și culturi permanente”. În plus, la beneficiarii menționați deja se pot adăuga și primăriile.

Condițiile de acordare a primei de sechestrare forestieră sunt următoarele:

- plantația a fost instalată pe un teren agricol, în baza unui contract de finanțare cu fonduri PNRR;

- plantația este menținută pe o perioadă de 20 de ani.

Pentru acordarea respectivei prime, trebuie parcurse mai multe etape: 

- estimarea de către Garda Forestieră (GF) a sumelor necesare plății primei de sechestrare forestieră și comunicarea acestora la MMAP;

- centralizarea de către MMAP a sumelor necesare la nivel național pentru plata anuală a primei de sechestrare forestieră, pe baza estimărilor primite de la GF;

- întocmirea cererii de finanțare nerambursabilă de către MMAP și transmiterea acesteia către Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), în vederea încheierii contractului de finanțare între MMAP și AFM în scopul asigurării finanțării primelor de sechestrare forestieră;

- întocmirea de către solicitant/ beneficiar a cererii de acordare a primei de sechestrare forestieră;

- întocmirea de către GF, în trimestrul IV al fiecărui an calendaristic, pentru fiecare plantație, a Raportului de verificare pe teren privind menținerea plantațiilor, în vederea acordării primei de sechestrare forestieră către solicitanți;

- întocmirea de către GF a decontului justificativ, pe baza cererilor de acordare a primei și a rapoartelor de verificare, precum și comunicarea decontului către MMAP;

- verificarea de către MMAP prin direcția de specialitate a deconturilor justificative primite de la GF și, ulterior, transmiterea acestora la direcția care gestionează bugetul din cadrul MMAP pentru efectuarea plății primelor de sechestrare către beneficiari.

Citește și Viața la bloc. De ce nu oricine poate fi administrator

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Banca Europeană de Investiții / Foto: BEI
Acces gratuit la apă potabilă în aeroporturile din România. Ce spune Ministerul Transporturilor - FOTO: Freepik@EyeEm
Se modifică modul de acordare a alocațiilor pentru copii
Angajați
TVA / Foto: Freepik.com
masini de lux - FOTO: Freepik@maxmamchurov
Transportul aerian de mărfuri în România, în creștere cu aproape 10% în primele 9 luni din 2025 - FOTO: Freepik@eaktopapps

Recordul absolut pentru piața românească de artă sacră

O icoană pictată de Nicolae Grigorescu în tinerețe a...

Bursa de la București

Bursa de la București urcă

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat săptămâna aceasta creșteri importante

Covrigi. Foto: Freepik.com

Topul patiseriilor din România. Ce arată cifrele

Luca, Petru și Matei își împart piața patiseriilor.

București
Mai mulți angajați lucrează într-un birou / Foto: Freepik

ANAF. Reguli fiscale dure pentru multinaționale în 2026

Reguli noi, controale extinse și deduceri limitate:...

Tancuri rusești
Bani. Foto: Freepik.com

O primărie a fost amendată cu 70.000 de lei

Autoritățile au confiscat primul utilaj folosit ilegal...

Toți români vor avea un cont bancar
Ministerul Finanțelor
Vouchere de vacanță
Sediul Oracle din Austin, Texas
RCA

Ce noi reguli RCA se aplică de la 13 decembrie 2025

O parte dintre modificările aduse Legii RCA prin actul...

Scoaterea banilor din firmă se complică

Adio împrumuturi între firmă și asociat: ANAF schimbă tot

Împrumuturile între firme și asociați intră sub reguli...

Mima Lonea din Petrila
Pană de curent / Foto: Freepik
Dolari și aur / Foto: Freepik
trenuri / Foto: Freepik
Lukoil
Femei la cumpărături cu ocazia sărbătorilor de iarnă / Foto: Freepik

pixel