CCR: Legea care prevede majorarea cu 40% a punctului de PENSIE este CONSTITUȚIONALĂ

Autor: Antonia Popescu
Data actualizării:
Data publicării:
Premierul crede că cei care spun că ar fi o criză ar fi o exagerare
Premierul crede că cei care spun că ar fi o criză ar fi o exagerare
Curtea Constituţională a României (CCR) a respins, miercuri, sesizarea Guvernului cu privire la legea care prevede majorarea cu 40% a punctului de pensie, stabilind că actul normativ este constituţional, au precizat, pentru Agerpres, surse din CCR.

La mijlocul lunii octombrie a anului trecut, Executivul a sesizat Curtea Constituţională în vederea exercitării controlului prealabil de constituţionalitate privind Legea pentru aprobarea OUG 135/2020 - rectificarea bugetului de stat pe anul 2020.

În esenţă, Guvernul reitera în sesizarea adresată CCR argumentele potrivit cărora Parlamentul a ignorat exigenţele de previzibilitate ale legii şi perspectivele evoluţiei situaţiei bugetului consolidat şi a economiei generale, cu consecinţa afectării principiului securităţii juridice.

Planurile Guvernului Cîțu pentru PENSIONARI. Elena Cristian: Am eu un SOMNIFER pentru doamna Turcan

"În plus, abrogarea unor articole din ordonanţa de rectificare prin care Guvernul a majorat punctul de pensie de la 1 septembrie nu duce automat la aplicarea legii iniţiale atâta vreme cât nu au fost emise dispoziţii tranzitorii", preciza Executivul.

Potrivit sesizării, parlamentarii "nu au identificat sursele clare de finanţare" pentru majorările propuse, necesare pentru a acoperi cheltuielile urmărite şi care să reflecte principiul echilibrului bugetar, conform dispoziţiilor constituţionale.

"Odată cu intrarea în vigoare a OUG 135/2020, noua valoare a punctului de pensie, respectiv de 1.442 de lei, s-a aplicat de la data de 1 septembrie 2020, la valoarea maximă pe care o permite bugetul de stat. Aplicarea majorării punctului de pensie la 1.775 de lei, aşa cum a modificat legiuitorul, şi majorarea salariilor profesorilor ar presupune 'un necesar de finanţare din fonduri publice de 11,2 miliarde de lei în anul 2020, respectiv 1,06% din PIB şi 34,3 miliarde de lei în anul 2021 (reprezentând 3,05% din PIB)'. Or, execuţia bugetului general consolidat în primele luni ale anului 2020 a înregistrat un deficit de 45,17 miliarde de lei, respectiv 4,17% din PIB. În condiţiile actualei crize sanitare extrem de grave, în care presiunea asupra bugetului de stat este uriaşă din cauza creşterilor masive ale cheltuielilor nepermanente, iar riscul de a avea un deficit bugetar uriaş în 2021 este unul ridicat, Parlamentul ar trebui să contribuie la corecţia deficitului bugetar. În schimb, Legislativul a ales să acţioneze în sens contrar acestui obiectiv, nerespectând astfel angajamentele europene pe care România are obligaţia a le îndeplini", explica Guvernul.

Executivul susţinea că rectificarea bugetului de stat pe anul 2020 a fost construită pe baza "analizelor şi studiilor de impact", reprezentând un echilibru între toate domeniile care au necesitat finanţare astfel încât impactul economic al crizei sanitare să fie redus la "cel mai mic nivel posibil".

"Distorsionarea construcţiei bugetare, prin introducerea de cheltuieli fără bază reală în nivelul veniturilor, are ca finalitate degradarea economică, cu impact negativ în nivelul de trai al tuturor cetăţenilor, inclusiv al prezumtivilor beneficiari ai acestor cheltuieli. Totodată, gestionarea contextului economic actual necesită o raportare realistă la situaţia economică internaţională provocată de pandemie şi maximă precauţie în menţinerea echilibrelor bugetare în beneficiul tuturor cetăţenilor", arăta Guvernul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Butoaie cu petrol / Foto: Freepik
Finanțare / FOTO: Freepik

Adrian Nica, vești despre facturarea persoanelor fizice

Emiterea facturilor de către persoanele fizice a stârnit...

Banca Națională a României
Florin Bănică
Friedrich Merz, cancelarul Germaniei
Viscolul a închis mai multe drumuri
Aeroportul din Sifia, Bulgaria / Foto: Wikipedia
Cimitir de mașini
ANAF schimbă foaia / Foto: Freepik
Un timp de stat în casă
La benzinărie
STB emite bilete valabile o oră
Casă de schimb valutar
Muncitori într-o fabrică de confecții / Foto: Ministerul Muncii
Centru de date / Foto: Freepik
Google Rusia / Grafică: DCBusiness

A 11-a ramă Coradia Stream a intrat în flota CFR Călători

Cea de-a 11 ramă electrică Coradia Stream, din lotul de...

Donald Trump prezenta lista tarifelor la începutul celui de-al doilea mandat al său / Foto: Casa Albă

Lovitură pentru Trump: Curtea Supremă îi blochează tarifele

Donald Trump a suferit un nou eșec juridic după ce...

Alexandre Bombarde, CEO Carrefour
Taxa pe stâlp vizează inclusiv contrucțiile din agricultură / Foto: Freepik
Cloud-ul Amazon, atacat de Inteligența Artificială

AI-ul a pus pe pauză cloud-ul Amazon. Două pene în decembrie

Divizia de cloud a Amazon a fost afectată de cel puțin...

Jeffrey Epstein și Leslie Wexner (dr) / Foto: DoJ
Narendra Modi
JP Morgan / Foto: Ben Sutherland / Flickr
Influencer arată un bitcoin

pixel