CNAIR: săpăturile la tunelul Robești avansează pe autostrada Sibiu-Pitești
Lucrările pe secţiunea montană...
Proiectul de lege adoptat în octombrie prevedea că persoanele care doresc să își retragă banii acumulați în Pilonul II pot primi inițial doar 30% din sumă, restul fiind eșalonat pe o perioadă de opt ani. Doar două categorii erau exceptate de la această regulă:
- bolnavii cu afecțiuni oncologice, care puteau retrage banii integral, într-o singură tranșă;
- persoanele ale căror economii sunt mai mici decât echivalentul a 12 indemnizații sociale lunare.
Dispozițiile din lege privind sancțiunile, termenele și procedurile legate de plata pensiilor private au generat un val de nemulțumiri în rândul participanților la Pilonul II, dar și dezbateri ample în spațiul public.
Citește și: CCR analizează sesizările privind legea de plată a pensiilor private din Pilonul II și III
Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, reuniți în Secțiile Unite, au decis în unanimitate sesizarea Curții Constituționale. În motivare, aceștia arată că cetățenii trebuie să se bucure de o legislație clară și predictibilă în privința drepturilor lor la pensie, iar legea adoptată de Parlament nu respectă criteriile de accesibilitate, claritate, precizie și previzibilitate.
ÎCCJ atrage atenția și asupra faptului că unele prevederi din actul normativ nu respectă principiile legalității și proporționalității în materie de infracțiuni și contravenții, ceea ce generează potențiale efecte în masă, greu de gestionat după promulgare.
Pe lângă sesizarea Înaltei Curți, și Alianța pentru Unirea Românilor a contestat legea la CCR. Formațiunea acuză Guvernul că ar pune în pericol economiile românilor și că adevărații beneficiari ai actului normativ ar fi administratorii fondurilor și statul român.
AUR susține că administratorii fondurilor ar încasa comisioane cuprinse între 0,21% și 0,27% pe perioada eșalonării, ceea ce ar transforma legea într-un mecanism avantajos exclusiv pentru instituțiile financiare implicate, nu pentru contribuabili. Totodată, partidul acuză Executivul că folosește Pilonul II ca soluție temporară pentru a acoperi deficitul bugetar.
Odată admisă sesizarea, legea nu poate fi promulgată în forma actuală. Parlamentul va fi nevoit să reexamineze textul și să elimine toate elementele considerate neconstituționale. Procesul ar putea dura, iar modificările vor deschide din nou discuții legate de drepturile participanților la Pilonul II și Pilonul III, dar și de stabilitatea pe termen lung a sistemului de pensii private.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Lucrările pe secţiunea montană...
Câștigurile din criptomonede intră, oficial și fără...
Primele zece zile din 2026...
Bucureștiul intră într-un...
Audi pregătește un nou model...
Producţia naţională de automobile a scăzut cu 2,6%, în...
Brazilia se așteaptă ca acordul...
Energia nucleară a devenit, în...
Autoritățile din Australia au declarat stare de dezastru...
România a votat în favoarea...
Primarul Kievului, Vitali...
Agenția Națională de...
Scumpirea energiei din ultimii...
Creșterea explozivă a...
Ministerul Finanțelor a...
Volumul comerţului cu amănuntul a crescut cu 2,3% în...
Cei peste 43.000 de utilizatori...
Statele membre ale Uniunii...
Mai mulți senatori democrați...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe...
Moneda națională s-a depreciat...
Scăderea consumului s-a...
Ramona Colea, CEO FlightClaim,...
Legea 239/2025, criticată de...