CCR: Legea pensiilor este parțial NECONSTITUȚIONALĂ

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Curtea Constituțională
Curtea Constituțională
Curtea Constituţională a României a admis parţial, miercuri, sesizarea PNL şi USR referitoare la Legea privind sistemul public de pensii, au precizat, pentru Agerpres, oficiali ai CCR. Cele două partide au contestat condiţionarea dreptului la pensie al angajatului de îndeplinirea de către angajator a obligaţiei fiscale de achitare a contribuţiilor reţinute angajatului prin stopaj la sursă. Opoziția susține că ar fi încălcat dreptul la pensie al angajatului din motive care nu-i sunt imputabile acestuia.

PNL şi USR mai susţin că prin lege este instituită o discriminare nejustificată între persoanele cu dizabilităţi care urmează să beneficieze de pensie, fiind aplicată o măsură de reducere a stagiului de cotizare minim doar pentru o anumită categorie de persoane şi nu pentru toţi cetăţenii cu nevoi speciale.

Conform semnatarilor sesizării, este instituită şi o condiţie obligatorie pentru persoanele care urmează să beneficieze de pensie de invaliditate de a îndeplini un stagiu minim de cotizare de minimum 15 ani, fapt care generează situaţii în care persoanele în cauză sunt discriminate şi supuse unui dublu standard.

”Dispoziţia criticată prin prezenta sesizare de neconstituţionalitate, cuprinsă în dispoziţiile art. 25 alin .(1) din Legea privind sistemul public de pensii adoptată de Camera Deputaţilor la data de 20 decembrie 2018, este următoarea: 'contribuabilii la sistemul public de pensii sunt cei care datorează şi plătesc, după caz, contribuţia de asigurări sociale, conform Codului fiscal'. Plata contribuţiilor către bugetul de asigurări sociale nu este în sarcina salariatului, viitor titular al dreptului la pensie, ci este o sarcină fiscală ce incumbă strict angajatorului, iar instituţia care verifică corectitudinea şi îndeplinirea sarcinii fiscale prin efectuarea plăţilor pentru contribuţiile reţinute de la angajat, de către angajator, este Agenţia Naţională de Administrare Fiscală”, se menţionează în textul sesizării la CCR.

Condiții pentru pensia de invaliditate

Semnatarii mai susţin că, ”practic, salariatul, titular al dreptului la pensie, nu are nicio obligaţie de colectare fiscală, sarcina de efectuare a plăţii contribuţiei de asigurări sociale revenind angajatorului, în consecinţă, efectuarea plăţii acestor contribuţii de asigurări sociale nu poate fi o condiţie în naşterea şi exerciţiul dreptului constituţional la pensie”.

”Impunerea unei noi condiţii de validitate a dreptului la pensie, în afara celor existente în legea în vigoare, respectiv îndeplinirea unui stagiu de cotizare minim şi împlinirea vârstei de pensionare, constituie o încălcare a principiului legalităţii prevăzut de art.1 alin.(5) din Constituţie care prevede că 'în România supremaţia Constituţiei şi respectarea legii sunt obligatorii'. În temeiul acestei norme cu caracter de principiu deducem că orice reglementare adoptă Parlamentul României, în aplicarea marjei sale de apreciere, în domeniul sistemului public de pensii, trebuie să respecte dispoziţiile legale aflate în vigoare în care includem cele două condiţii menţionate, respectiv îndeplinirea unui stagiu minim de cotizare şi împlinirea vârstei de pensionare. Introducerea unui criteriu suplimentar, referitor la obligativitatea salariatului, titular al dreptului la pensie, să îndeplinească o condiţie care nu depinde de voinţa sa, respectiv aceea de a realiza plata efectivă a contribuţiilor sociale, sarcină care potrivit legii revine angajatorului, constituie, pe lângă cauza sa imorală, o încălcare flagrantă a dreptului fundamental la pensie”, au argumentat semnatarii sesizării.

Ei au adăugat că, ”prin urmare, cei care au obligaţia de a calcula, reţine, declara şi plăti contribuţiile de asigurări sociale sunt plătitorii de venituri, angajatorii, conform Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, şi nu salariatul, titular al dreptului la pensie”.

Citește și: Decizia CCR privind Legea pensiilor, amânată

De asemenea, PNL şi USR consideră că şi art. 63 lit. a) din Legea privind sistemul public de pensii este neconstituţională deoarece contravine art. 47 alin. (2) din Constituţie privind dreptul la pensie.

”Conform textului de lege criticat, una dintre condiţiile pe care persoanele îndreptăţite trebuie să le îndeplinească în mod cumulativ pentru a beneficia de pensia de invaliditate este aceea ca la data solicitării pensiei de invaliditate să fi realizat stagiul minim de cotizare de 15 ani, celelalte fiind să nu fi împlinit vârsta standard de pensionare şi să aibă capacitatea de muncă diminuată din cauza unor accidente şi boli, cu sau fără legătură cu munca. (...) În speţă, prin condiţionarea acordării dreptului la pensia de invaliditate de realizarea stagiului minim de cotizare de 15 ani se poate ajunge la situaţia discriminatorie în care o persoană care şi-a pierdut capacitatea de muncă cu o lună înaintea îndeplinirii acestei condiţii, din motive ce nu-i sunt imputabile, să nu mai beneficieze de pensia de invaliditate şi nici măcar de pensia pentru limită de vârstă, la împlinirea vârstei standard de pensionare”, consideră semnatarii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Viktor Orban
Știrile dimineții

Știrile dimineții. Cinci informații pentru începutul zilei

Astăzi vă aducem în prim-plan cele mai importante...

Adrian Negrescu / Ilustrație: Oana Pavelescu
Bogdan Gruia Ivan
Motswedi, diamant de 2.488 carate
Klaus Iohannis / Foto: Președinția României

Klaus Iohannis cheamă partidele la consultări

Președintele Klaus Iohannis a declarat că va chema la...

Marcel Ciolacu
Vladimir Putin / Foto: Kremlin
Iluminat public / Foto: Freepik

Când se lansează programul Casa Verde Fotovoltaice 2025

Adrian Corbu, vicepreşedinte al Administraţiei Fondului...

Euro și lei / Foto: Oana Pavelescu
e-Factura
Tiktok
iPhone
Fraudă / Grafică: Oana Pavelescu
Rezerva Federală / FOTO: Wikipedia
Banca Transilvania
Ultima ședință a cabinetului Ciolacu
Borcane cu miere într-un târg / Foto: Freepik
Viktor Orban
Damen Shipyars
Petroliere / Foto: Unsplash

pixel