Ce ar putea să se întâmple cu majorările pensiilor în 2020

Autor: Oana Pavelescu
Data actualizării:
Data publicării:
Tema pensiilor a devenit foarte sensibilă mai ales după ce la guvernare s-au instalat liberalii. Teama că noii guvernanți ar putea tăia pensiile și salariile a fost alimentată încă dinainte ca PNL-ul să ajungă în Palatul Victoria și după ce au început să trâmbițeze despre ”gaura” din buget.

În plus, peste aceste temeri deja existente, s-au adăugat și afirmațiile sumbre făcute de doi oficiali importanți, unul de la Banca Națională a României, iar celălalt fiind șeful Consiliului Fiscal.

Atât Valentin Lazea, economist-șef la Banca Națională a României, cât și Daniel Dăianu, șeful Consiliului Fiscal, au afirmat sus și tare că bugetul și economia României nu pot suporta pensiile și salariile cu atât mai mult nu pot susține și majorările substanțiale de pensii care ar trebui să aibă loc în luna septemrie a anului viitor.

După ce PNL a venit la Guvernare, Florin Cîțu, actualul ministru al Finanțelor, și nu doar el, a început să vorbească despre gaura de la buget și a prezentat situația în cele mai sumbre culori.

Între timp, probabil că liberalii și-au amintit că 2020 este an electoral și tăierile salariilor și pensiilor ar însemna sinucidere politică, astfel că acum nimeni nu mai spune nimic de nicio gaură.

Ceea ce este nou dar numai la nivel declarativ, este că PNL ar avea în lucru un nou proiect pentru Legea pensiilor. 

Teodorovici: Nu înțeleg de ce PNL întârzie cu bugetul

În acest noian de declarații a intervenit și Klaus Iohannis care a spus că „nu vor fi tăieri de salarii și pensii și nu vor fi nici înghețări”. Mai mult, președintele a spus că a informat Bruxelles-ul despre deficitul bugetar care ajunge la 4,4%.

Cert este un singur lucru, nu avem încă un buget pentru anul 2020 de la care să pornească restul discuțiilor. Și mai este cert un lucru, nu știm dacă oficialii chiar se vor ține de cuvânt, mai ales după ce vor trece și alegerile locale de anul viitor.

Cu salariile au rezolvat oarecum lucrurile, desființează salariul minim brut pentru cei cu studii superioare, astfel că vor majora numai salariile celor cu studii medii.

În orice caz, până la alegeri este aproape sigur că nimeni nu se va atinge nici de salarii și nici de pensii, vor petici pe ici pe colo și vor face mici ajustări fără să provoace vreun șoc social.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Nicusor Dan - FOTO: Agerpres
Ilie Bolojan / Foto: Facebook

Ilie Bolojan, despre acordul UE-Mercosur

Premierul Ilie Bolojan a explicat că decizia privind...

TikTok. Freepik.com
ilie bolojan - FOTO: Agerpres
Fabrica. Foto: Freepik.com
Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
Târg imobiliar

Statul impune reguli dure pe piața imobiliară

Dezvoltatorii imobiliari vor fi obligați să le ofere...

Casa de schimb valutar: Foto: Oana Pavelescu
Contabili / Foto: Freepik

Scrisoarea ANAF care poate opri un control fiscal

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF)...

Viktor Orban / Foto: MTI
Oameni de afaceri / FOTO: Freepik

ANAF schimbă formularul 300 de TVA: apare un nou decont

Agenția Națională de Administrare Fiscală a pus în...

Nicușor Dan
Bursa de Valori București
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei
Fondurile PNRR vor fi controlate la sânge
Loto

Loteria Română vrea să demareze o campanie publicitară

Loteria Română organizează licitaţie deschisă pentru...

Oameni pe stradă / Foto: Freepik
ANAF
Cele mai puternice fonduri de pensii își retrag banii din obligațiunile americane

Fondurile de pensii din Europa de Nord încep să fugă de SUA

Marii investitori instituționali din Europa de Nord...

Documente. Freepik.com
Lucratori în fabrică

Klaus Iohannis scapă de sechestul asigurător. Ce urmează?

Curtea de Apel Alba Iulia a decis definitiv, joi, că...

Donald Trump, Davos
Ioana Dogioiu
Fregata HDMS Triton a Marinei Regale Daneze patrulează apele din regiunea arctică
Ciclonul Harry a lăsat în urmă distrugeri uriașe / Foto: Salvo Mangano / Facebook
Fondurile de pensii daneze se descotorosesc de obligațiunile americane

pixel