Ce facem cu economiile? Sfatul specialiştilor. Adrian Negrescu: Acestea sunt variantele

Autor: Oana Pavelescu
Data actualizării:
Data publicării:
Adrain Negrescu / Foto: Facebook
Adrain Negrescu / Foto: Facebook
EXCLUSIV
DC Business vă prezintă, într-o serie de articole, sfaturile specialiştilor în domeniile financiar/bancar/economic cu privire la economiile dumneavoastră. Ce să facem cu banii în această perioadă în care avem un război la graniţă? Să îi ţinem la bancă, să îi retragem şi să îi avem la îndemână în casă, să cumpărăm valută sau aur? Veţi afla răspunsul specialiştilor la aceste întrebări. 

Adrian Negrescu a explicat pentru DCBusiness cum ne putem pune la adăpost economiile.

Expertul a spus că: ”În primul rând, depinde de câți bani pentru zile negre avem puși deoparte. Marea majoritate a românilor, peste 80% dintre români, din păcate nu reușesc să facă economii iar aceștia sunt cei mai vulnerabili la inflație, la creșterea de prețuri semnificative. Pentru ei este o misiune aproape imposibilă să pună bani deoparte iar focusul trebuie să fie pe plata facturilor la utilități și pe asigurarea celor necesare vieții, adică produsele alimentare și, dacă le rămân ceva bani, măcar 1.000 de lei să pună deoparte. Acest lucru ar fi excelent în condițiile în care nu știi niciodată ce se întâmplă cu prețurile, nu știi niciodată ce se întâmplă cu prețurile la alimente și la utilități, mai cu seamă că ne îndreptăm spre aprilie și nu știm concret cum se vor aplica aceste măsuri de compensare”.

Pentru cei care au totuși bani puși deoparte, Adrian Negrescu spune că: ”Pentru cei care au puși deoparte, și vorbim aici de la 2.000 de euro în sus, pentru că sub 2.000 de euro nu poți să spui că ai niște rezerve financiare. Deci, pentru sume de la un 2.000 de euro în sus, de la 10.000 de lei, din punctul meu de vedere, sunt două variante sau chiar trei variante.  Unu, dacă ai banii la bancă să-i ții acolo pentru că nu nu sunt afectați de niciun fel de problemă. Băncile românești sunt solide, depozitele bancare sunt garantate în limita a 100 000 de euro. Nu sunt probleme pentru marea majoritate a deponenților. Ar fi bine să ai niște bani într-adevăr și în casă, măcar un 2%, 2.000-3.000 de lei care să te ajute în cazul în care, Doamne ferește, nu funcționează bancomatele. Se întâmplă o pană gigantică de curent electric, sau cine știe ce alte probleme urgente survin, trebuie să duci la un medic, să ajungi la urgență, la un spital privat și nu ne merge cardul. Deci, e bine întotdeauna să ai niște bani puși deoparte pentru situații neprevăzute”.

Citește și: Ce facem cu economiile? Sfatul specialiştilor. Adrian Vasilescu (BNR) spune care ar fi cea mai mare greşeală

Analistul a abordat și chestiunea investițiilor pe timp de război și a spus că: ”[...] în această perioadă este cel mai bine și cel mai eficient să investești în aur și argint. O poți face de pe internet. Prețurile au crescut la un nivel aproape istoric și vor continua să crească pe fondul accentuării problemelor economice. Să investești în titlurile de stat care sunt din punctul meu de vedere o variantă sigură, pentru că îți oferă măcar un 5% dobândă față de 3% cât oferă banca și, într-adevăr, să investești ceva bani în valută, asta însemnând euro și dolari. 

În privința investițiilor în valută Negrescu a mai spus că: ” Dolarul este mai căutat în momentul de față, pentru că ne uităm la Statele Unite ca la un far, la un viitor în această criză economică și de acolo vin toate deciziile importante. Dar euro rămâne în continuare o monedă extrem de solidă care ne poate ajuta, pe un termen mediu să spunem, să evităm deprecierea cursului, pentru că nu este exclus ca Banca Națională să nu mai poată să țină în frâu foarte mult moneda națională iar cursul să treacă de 4,95 de lei. Iar dintr o perspectivă de câteva săptămâni, chiar de câteva luni, să ne ducem spre 5 lei pentru un euro, evident dacă criza actuală se amplifică.

Adrian Negrescu a mai ținut să sublinieze că ”anul 2022 este anul supraviețuirii.  Depinde de fiecare în parte, noi, persoane fizice, companii să ne administrăm banii pe care-i avem, să dăm dovadă de cumpătare și să-i cheltuim pe ceea ce este important și relevant pentru viața noastră de zi cu zi, într-o perioadă în care promoțiile vin pe bandă rulantă, în care sunt foarte multe tentații pentru a cheltui bani însă ar trebui să ne gândim mai mult la ziua de decât am făcut-o în ultimii ani, pentru că, din păcate, în condițiile în care prețurile cresc de la o zi la alta, în care energia, gazele, prețurile alimentelor cresc cu 60% - 70% -  80%, în perspectiva următoarelor două-trei luni, vă dați seama cam până unde se va ajunge. La urma-urmei despre asta este vorba, despre supraviețuire și despre adaptarea banilor la situația în care trăim, prin care trecem”, a conchis economistul Adrian Negrescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Tineri analizează grafice / Foto: Freepik
BNR
Investiții / Foto: Freepik
Fabrică de bere / Foto: Freepik

Piața berii se îndreaptă către un minimum istoric

Piaţa berii probabil că va închide anul 2025 cu o...

Ionuț Dumitru, analist economic
Au dispărut documente din dosar / Foto: DoJ
Planificarea este cuvântul cheie / Foto: Freepik
Hackeri ruși / Foto: DCBusiness

Cum atacă Rusia infrastructura critică a Europei

Un incident aparent banal petrecut în vestul Norvegiei a...

Sakhalin Energy
Un cuplu verifică documente / Foto: Freepik
ANAF

ANAF 2026. Fiscul poate bloca cesiuni ale părților sociale

Transferul părților sociale intră sub reguli stricte în...

Lemne de foc / Foto: Freepik
Românii adora cozonacii

Cozonacul se scumpește cu 12% de sărbători, anunță ROMPAN

Patiserii din România vor scoate pe piață peste șapte...

Uzină auto
Banca Națională a României

Avertisment BNR: Companiile intră în zona roșie

Companiile românești traversează o perioadă critică,...

Măcelar tranșează o bucată de carne / Foto: Freepik
Elon Musk / Foto: Gage Skidmore / Flickr
Sistemul S-500 Prometheus
PNRR
Jeffrey Epstein / Foto: DoJ
Obligații noi pentru companiile private
Barajul Paltinu
Boris Rotenberg

Vila unui oligarh rus, pusă sub sechestru de Finlanda

Autoritățile din Finlanda au pus sechestru pe o vilă de...

Volodimir Zelenski, la Consiliul European
SUA investesc 3,5 miliarde de dolari în sateliți militar
Fibră optică / Foto: Freepik

pixel