Ce produse s-au scumpit cel mai mult anul acesta. Cifrele zilei

Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Piață
Piață
Gazele, zahărul, uleiul şi cartofii, în topul scumpirilor din ultimul an.

Gazele se află în continuare în topul celor mai mari scumpiri înregistrate în ultimul an, cu o creştere a tarifelor de 70,64% în septembrie 2022 faţă de septembrie 2021, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În topul mărfurilor nealimentare care au consemnat cele mai mari creşteri de preţ în perioada analizată s-au aflat şi combustibilii, cu un avans al preţurilor de 28,85%, tarifele energiei electrice, cu 24,98% şi cele ale energiei termice, cu un plus de 22,98%.

Potrivit datelor INS, alimentele care s-au scumpit cel mai mult în intervalul de referinţă au fost zahărul, cu creşteri de 49,99%, uleiul comestibil (+ 46,98%) şi cartofii, cu o majorare de preţ de 42,83%

În sectorul serviciilor, cel mai mult s-au scumpit transportul aerian, cu 34,17%, apă, canal salubritate - 22,05% şi transportul CFR - 20,92%. Serviciile de telefonie s-au ieftinit cu 1,16%, aceasta fiind şi sigura ieftinire înregistrată în luna septembrie din acest an faţă de septembrie 2021.

De la lună la lună, în septembrie faţă de august, cele mai importante creşteri ale preţurilor au fost consemnate la zahăr - 15,33%, cartofi - 9,98%, energie electrică - 7,40%, citrice şi alte fructe meridionale - 6,20%, unt - 4,15% şi brânza telemea - 4,10%.

Luna trecută, singurele produse alimentare care s-au ieftinit au fost fructele proaspete, preţul înregistrând un recul de 4,34%.

De asemenea, datele INS arată că tarifele la transportul aerian au fost mai mici cu 1,52%, alte servicii cu 0,81% şi combustibili cu 0,40%.

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 15,88% în luna septembrie a acestui an, de la 15,32% în august, în condiţiile în care preţurile mărfurilor alimentare crescut cu 19,12%, cele ale mărfurilor nealimentare au fost mai mari cu 16,61%, iar serviciile au fost mai scumpe cu 8%, conform datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

 

Citeşte şi: Românii, sub tăvălugul scumpirilor. Rata anuală a inflaţiei a ajuns la 15,88% în septembrie

 

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 15,88% în luna septembrie a acestui an, de la 15,32% în august, în condiţiile în care preţurile mărfurilor alimentare au crescut cu 19,12%, cele ale mărfurilor nealimentare au fost mai mari cu 16,61%, iar serviciile au fost mai scumpe cu 8%, conform datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Preţurile de consum în septembrie 2022, comparativ cu luna precedentă, au crescut cu 1,3%, iar rata inflaţiei de la începutul anului (septembrie 2022 comparativ cu decembrie 2021) este 13,1%.

Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (octombrie 2021 - septembrie 2022) faţă de precedentele 12 luni (octombrie 2020 - septembrie 2021) este 11,8%.

Conform datelor INS, indicele armonizat al preţurilor de consum (IAPC) - indicator pentru determinarea inflaţiei la nivelul statelor membre ale UE - în luna septembrie 2022 comparativ cu luna august 2022 este 100,93%.

"Rata anuală a inflaţiei în luna septembrie 2022 comparativ cu luna septembrie 2021 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 13,4%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (octombrie 2021 - septembrie 2022) faţă de precedentele 12 luni (octombrie 2020 - septembrie 2021) determinată pe baza IAPC este 10,2%", se arată în comunicatul INS.

Rata anuală a inflaţiei va continua probabil să mai crească spre finele anului curent, sub impactul şocurilor pe partea ofertei, dar într-un ritm vizibil încetinit, au susţinut reprezentanţii Băncii Naţionale a României, într-un comunicat transmis în data de 5 octombrie 2022.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

Ştiri Recomandate

Guvernul României
ANAF / Foto: Oana Pavelescu
Donald Trump
Contor de gaze / Foto: Freepik
Xi Jinping l-a îndepărtat pe generalul Zhang Youxia / Ilustrație: Oana Pavelescu
Benzinărie / Foto: Freepik
Oameni pe stradă / FOTO: Freepik
Rușii continuă bombardamentele / Foto: Președinția Ucrainei
Unul dintre sediile companiei Novo Nordisk / FOTO: Site-ul oficial al companiei
Ședință de guvern
Documente ANAF. Foto: Freepik.com
Bursa de Valori de la București / FOTO: Facebook
Sediul Ministerului Finanțelor / Foto: Silviu Matei / Agerpres
Mână care ține cheile unei locuințe / Foto: Freepik

2026, anul deciziilor grele pentru cei care vor o casă

Perspectivele pieței de creditare în prima jumătate a...

Clădire de birouri / Foto: Unsplash
Strangere de mana. Foto: Pexels.com
Casă de schimb valutar
Liberty Galați
Oameni așteaptă autobuzul într-o stație din București / Foto: STB

CGMB spune „nu” scumpirii biletelor și auditului la STB

Consilierii generali ai Consiliul General al...

Vameși
Cosmin Marinescu
Groapă de gunoi
Freepik.com
Ghișeu

ROBOR continuă să scadă pentru a doua zi consecutiv

Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se...

Ciprian Ciucu, primarul Capitalei

pixel